viaţa mea e fragilă

viaţa mea e fragilă, e chiar lângă mine, un pântece rotunjit perfect, trecut printr-un cerc ca un balon de săpun evadat, plutind în aer, legănând un prunc vindecat de mamă. eu nu ştiu cum sînt, nu mă simt decât în vârfurile degetelor, copilărind. nu am rude apropiate cu mine însumi, îmi sunt, ca să fiu sincer, străin. între mine şi eu e o cameră plină de haine şi de cărţi aruncate peste tot în care n-aş putea niciodată să termin de făcut ordine. mi-ar trebui să găsesc o părere despre mine pe care să o pot îmblânzi, un fel de cântec de leagăn pentru noaptea cu rezoluţie maximă a copilăriei mele. viaţa mea e fragilă, atârnă, foarte subţire ca o dâră vagă înroşind albul pastei de dinţi de ceva din afara mea, chiar de lângă mine. viaţa mea e oricum a mea numai prin corespondenţă, eu trăiesc cu o întârziere de două săptămâni, aşa cum se juca o partidă de şah, în epoca vapoarelor cu aburi, între un bătrân din New York şi un bătrân din Salamanca. viaţa mea e oricum într-o altă limbă, nu mă întreba de ce, ca un chestionar în care alegi perfect la întâmplare între a, b şi c. acum e târziu şi viaţa mea doarme, cuminte, lângă mine, într-un fel de moarte la care iau numai mijlocit parte şi la care oricum nu mă pricep foarte bine.

Tags: albul pastei de dinti, foarte bine, New York, partida de sah, poem Salamanca, poezii, prunc leganat, rotund perfect, versuri de mama