strigătul meu e restul teafăr al unei infirmităţi
e restul cu care încă se mai poate trăi
e tot ce a scăpat umilinţei
încet, se întipăreşte în dalele de piatră
şi arde în steaguri hublouri
prin care se poate privi spre trecut
şi spre viitor.
strigătul meu e treapta pe care nu se poate călca
nu încerca să păşeşti!
e mânerul unei uşi care nu se deschide
nu încerca să intri!
e conturul unei ferestre desenate pe perete.
nu încerca să priveşti!
e patetic ca un plâns
şi e lipsit de patetism ca o răzbunare
în strigătul meu disperarea şi furia
îşi fac una alteia declaraţii de dragoste
acum, că ninge peste strigătul meu
şi cuvintele se moaie în zăpadă
până nu se mai aud
nu-l confunda cu resemnarea!
el aşteaptă acolo, rece ca un pumnal
ascuţindu-se cu răbdare
de lungile voastre tăceri.
Like this:
Tags: furia oamenilor, manifestanti, patetic, piata universitatii, resemnare, strigate, tacere
January 21, 2012 at 12:00 PM
întregul poem se aude ca un strigăt în mijlocul acestei lumi de tăceri.
frumos, Paul!
January 21, 2012 at 12:05 PM
Sper sa se auda tot mai puternic!
January 24, 2012 at 2:39 PM
las si eu un poem / nu-mi merge situl, la naiba!
a (se) rani este o forma de a respira intre doua tarmuri ce se tot despart ca niste aisberguri infrante de vremea ce trece
bine sa te stiu pe aici, Paul, as fi vrut sa iti trimit si tie smth, poate candva… sper… incerc… cu toate cele bune cu tot, mi-era asa de dor sa te citesc!
January 25, 2012 at 4:33 PM
mi-am terminat si eu romanul, hohoho ca sa apara in librarii, de ce a trecut Craciunul
il poti citi din el pe baciuiulia.wordpress.com
sper sa iti placa o bombonica din el
azi te-am citit mai pe indelete, sa stii
si inca am probleme cu hackingul, cum se iese din asta, pe ce poarta stelara?
January 30, 2012 at 8:33 AM
O sa-l citesc cat de curand, Iulia! Felicitari, ma bucur sa aud ca are sa apara!