La început a fost traducerea

După ce se hotărî (cu greu şi fără tragere de inimă, dar forţat de împrejurări) să închidă magazinul, Franţi se hotărî să-şi caute un loc de muncă în străinătate, ca să poată pune ceva bani de-o parte. După ce se lămuri, întrebând într-o parte şi-ntr-alta că nici în afară nu erau oferte de slujbe pe toate drumurile, mai ales dacă voia să obţină un post de inginer, Franţi începu să se intereseze care ar fi paşii pe care trebuia să-i urmeze ca să găsească ceva serios şi bine plătit. Că la munca de jos nu mai voia în ruptul capului să se întoarcă şi nici nu mai avea anii care să-i permită să o facă. Aşa află că primul lucru pe care trebuia să-l facă era să-şi traducă toate diplomele şi calificările pe care le obţinuse în şcoală şi în urma diferitelor cursuri de specializare pe care obişnuia să le urmeze. Simple traduceri putea face şi el (cel puţin în germană) dar avea nevoie de traduceri autorizate! Şi Cum ştia foarte bine germană şi avea încă rude la München, Franţi hotărî să-şi încerce norocul acolo.  După ce căută câteva ceasuri pe internet, găsi o firmă specializată, un birou de traduceri in Bucureşti, care se angaja să traducă orice document din orice limbă în orice altă limbă, la un preţ foarte bun, comparativ cu alte oferte pe care le studiase Franţi.

A doua zi se înfiinţă la sediul biroul de traduceri cu toate documentele şi actele care trebuiau traduse şi spuse că avea nevoie de traducere din română în germană. Află cu surprindere că toate legalizările, apostilările şi supra-legalizările de care avea nevoie puteau fi făcute tot acolo, de către echipa de specialişti a biroului de traducere, fără uriaşa bătaie de cap pe care i-o dă oricui hăţişul birocratic din ţările româneşti cu care avuse atât de furcă în cei doi ani şi jumătate cât durase aventura lui cu „Alimentara”.

Deşi la el nu era vorba de o treabă urgentă, pentru că, aşa cum observase odată nevastă-sa, el nu se grăbea niciodată, Franţi fu iarăşi surprins să afle că traducerile autorizate erau deja gata a doua zi şi că putea merge să le ridice. Şi când totul începe aşa bine, n-are cum să se termine astfel, gândea Franţi, care se vedea deja mare inginer-şef la Volkswagen sau la BMW.

Joburi şi locuri de muncă

De când nevastă-sa rămăsese fără loc de munca (job, cum îi zicea fiu-su, Cătălin) lu’ Franţi nu-i mai ieşea mare lucru şi n-avea spor la nimic. După ce dezbătu problema într-o seară, la o bericioacă, împreună cu câţiva camarazi, se hotărî să ia el însuşi lucrurile asupra lui, ca un adevărat bărbat, şi să-i arate lu’ nevastă-sa că a căzut pe mâini bune când şi-a luat soţ. Aşa că, după ceva căutări pe internet după locuri de muncă, Franţi dădu peste un sait de joburi – Aptjob îi zicea – despre care îi povesti şi Eleodorei. Eleodora, care era cu două clase peste bărbatu-su când venea vorba de gândire pragmatică, îşi dădu imediat seama că Aptjob era mult mai mult decât un sait unde îţi puteai căuta (şi găsi) joburi gratis – ceea ce oricum nu era în sine puţin lucru. În câteva zile, după ce se folosi de serviciile celor de la CV Designers, îşi făcu un „Lebenslauf” – cum i se zicea în germană – de stătea mâţa în coadă. Primea zilnic informaţii despre noi locuri de muncă, trimitea scrisori de motivaţie şi, după ce îşi făcuse – cu ajutorul lui Călin şi a unui foarte bun umor – şi un video CV (ultima modă în materie) – ofertele începuseră să curgă râuri.

Cum pe ea o interesau mai ales joburi în Bucureşti, căuta locuri de muncă pe saitul dedicat pieţei muncii din capitală, şi cum avea ceva experienţă în domeniul resurselor umane nu-i fu chiar deloc greu să găsească ceva interesant si aproape de două ori mai bine plătit ca înainte. Lucrurile merseră aşa bine încât după nici trei săptămâni de când începuse căutările avea un loc de munca unde simtea ca face ceva important şi – ceea ce nu era puţin lucru – se simtea apreciata pentru ceea ce facea. Se gândea deja să-i dea maşina lu’ bărbatu-su, pentru ca, slujba fiind aproape, ea putea merge pe jos, mai ales ca Franti făcuse si el în cele din urmă şcoala de şoferi şi luase carnetul fara probleme la a treia încercare.

Stând de vorbă cu bărbatu-su într-o seară şi făcând calculele aşa cum se face în orice gospodărie, ajunseră la concluzia că dacă magazinul avea să meargă ceva mai bine şi n-are să se mai întâmple nicio „eventualitate” – ceea ce era puţin probabil, acum că montaseră un sistem de supravegheat video – puteau să o dea pe aia mică la şcoala de actorie TeenMedia, că tot voia ea să se facă actriţă. Ar fi fost un început bun şi o ocazie să cunoască şi ea lumea teatrului de care se îndrăgostise de mică…

Traderi şi traderiţe

Franţi avu proasta inspiraţie – lucru care, să fim sinceri, nu se întâmpla chiar foarte rar sau numai de sărbători – să-l întrebe pe fi-su care se întoarse acasă de Crăciun pentru câteva zile ce mai pune la cale şi cum avea să-şi câştige traiul de zi cu zi când el n-o mai putea să-l ajute. Îşi făcea, vedeţi voi, griji ca orice părinte care încearcă să rezolve, în avans, problemele copiilor. Însă Călin nu-i răspunse, sictirit, aşa cum o făcea uneori, ci începu să-i vorbească despre instrumente financiare, tranzacţionarea lor pe piaţa de capital şi alte câteva lucruri despre care nu venea niciodată vorba atunci când stătea de vorbă cu băieţii la un spriţ sau când se ciondănea cu nevastă-sa. „Şi cum îţi veni ţie ideea să te apuci de treburile astea?”, îl întrebă Franţi pe fi-su mai mult ca să-l oprească din turuit. Tot la fel de calm, Călin îi povesti despre Sales Point, care oferă informaţii din piaţa financiară şi despre trading-ul on-line, iar la întrebarea sa, ce era Sales Point, fi-su îl lămuri printr-o singură frază pe care o avusese parcă pregătită: „o companie de marketing înființată în 2015 și care își propune să faciliteze accesul pe piața de capital prin implementarea unor tehnologii avansate”.

O clipă Franţi se gândi să întrebe ce erau alea „tehnologii avansate” dar îşi luă apoi seama şi alese să tacă, temându-se că n-ar fi înţeles explicaţia chiar dacă ar fi primit-o cu aceeaşi promptitudine ca şi mai înainte. Dar nici nu fu nevoie să pună întrebarea că fi-su începu să-i explice cum Sales Point foloseşte platforma MetaTrader5, „cea mai avansată platformă din lume în acest moment”, şi că, pe deasupra acolo lucrează o echipă foarte profesionistă, pregătită să-ţi ofere suport în orice privinţă, care a început să-şi facă deja un nume în România.

Vreo jumătate de ceas Călin încercă să-i explice cum funcţionează instrumentele financiare şi cum pot fi tranzacţionate pe pieţele de capital, ii vorbi de brokerul Trade1000 , de comisioane şi costuri de administrare zero, şi îi vorbi chiar de „lovitura” pe care reuşi să o dea, deşi nu-i dădu foarte multe detalii, iar Franţi se mulţumi să se bucure de succesele lu’ fiu-su chiar dacă mai mult fără să înţeleagă exact în ce constau. Era limpede totuşi şi pentru el că era nevoie acolo de multă pricepere, dar de pricepere dintr-un soi din care lui nu-i prisosea deloc.

Mai mult ca să schimbe vorba îl întrebă ce face Maria, fata cu care venise acasă de Paşti, dar pe care acum, de Crăciun, n-o mai adusese. După ce stătu un pic pe gânduri, şi în loc de o discuţie lungă şi complicată care ar fi putut fi rezumată simplu prin „ne-am despărţit”, Călin alese răspunsul cel mai simplu: Păi, şi ea e traderiţă…

Sistem de supraveghere video

“Dacă-i prind, o să le rup picioarele, o să le împachetez frumos şi o să le trimit, prin poştă, de Crăciun, foştilor posesori, cu urările cuvenite, se gândi Franţi din ce în ce mai furios – şi tot atât de neputincios – când cineva îi aduse vestea ca magazinul lui, “Alimentară” fusese spart pentru a doua oară anul acesta şi golit de hoţi aproape până la ultima bomboană. Până să-i vină ideea să monteze un sistem de supraveghere video cu una sau mai multe camera de supraveghere, se gândi mai întâi să otrăvească mâncarea şi să uite, „din greşeală” magazinul deschis, sau să pună sub geamul pe care hoţii intrară a doua oară câteva capcane din alea de vulpi, de care mai avea câteva în pod. E limpede însă că un sistem de supraveghere video ar fi fost, dintre toate, cea mai bună soluţie. Fapt de care reuşi să-l convingă şi nevastă-sa, aşa cum tot ea reuşi să-l determine, în primăvară, să-şi asigure toate bunurile din magazin, pentru eventualitatea că… Iar „eventualitatea” – cum îi zicea, de-atunci, Franţi – nu se lăsă mult aşteptată. Şi cum precauţia neveste-si, care i se păruse prostească prima oară, îl salvase de la o mare tragedie şi, în fond, de la sărăcie, Franţi se gândi că n-ar fi deloc rău să facă ascultare şi de data asta, aşa că începu să se intereseze, într-o parte şi-ntr-alta, pe rude şi cunoscuţi, de unde putea să achiziţioneze una sau două camere de supraveghere video şi ce-i mai trebuia ca să încropească un sistem sănătos de supraveghere. Cineva îi dădu, până la urmă, ideea să cumpere un sistem de supraveghere de la comenzi.ro, saitul de unde şi americanii cumpără una-alta ca să pună la punct sistemul lor anti-rachetă de la Deveşelu, adăugă, răzând, cel care îi făcuse sugestia, şi poate că de asta Franţi reuşi să-şi amintească de numele saitului patru ceasuri jumătate mai târziu, când ajunsese în sfârşit acasă după ce trecu pe la birt (unde memoria obişnuieşte să treacă printr-un vindecător proces de curăţare şi ştergere).

 

După multe căutări pe saitul comenzi.ro găsi un sever dvr cu 8 canale, ieftin şi foarte bun, care era şi la ofertă, venea cu un sistem propriu de operare pe platformă linux, de care Franţi nu mai auzi până atunci decât de la fi-su care studia informatica la Bucureşti, şi putea fi conectat, pe deasupra, şi la internet. Păi trebuie să fie bun, se gândi atuncea Franţi, şi din trei – patru clicuri reuşi să-l cumpere, performanţă care nu-i reuşea prea des.

dvr-u-smart-500xauto_0

Apoi se culcă după o zi lungă şi oboşitoare, ca şi când sistemul care avea să sosească abia mâine sau poimâine era deja instalat şi magazinul – cu geamul încă spart – în siguranţă. Noroc că de toate astea – şi de încă multe altele – se ocupa nevastă-sa.

Lumina care luminează în întuneric

“Lumina luminează în intuneric şi întunericul n-a biruit-o”, cită din scripturi Mihăiţă al Popii – cum i se zicea în comună, deşi tată-su nu se ştia sigur cine fusese –, şi o făcu pe un ton grav şi cu o voce aproape cântată, încât ceilalţi se ţinură cu greu să nu izbucnească în râs.

“Să mor eu dacă psalmul ăsta nu face referire la lămpile şi becurile de la Magic Led, de unde mi-a luat noră-mea de Paști câteva si uite că mai ard şi acum. Nu m-aş mira dacă tot sub becurile astea m-ar prinde şi judecata de apoi, reflectă Franţi râzând şi stârnind râsetele celor care nu erau prea preocupaţi cu mâncarea ca să mai poată urmări şi conversaţia.

Cu aşa lămpi led şi corpuri de iluminat, s-ar putea să fie prea multă lumină la Judecata de apoi şi să se vadă că eşti cam plin de păcate, îi întoarse Mihăiţă, vizibil enervat că Franţi îl întrerupse din recitarea evangheliei ca să facă o glumă pe care el, ca om credincios din fire şi cu frică de Dumnezeu, nu putea în ruptul capului să o guste.

Şi eu mi-am luat acum câteva luni nişte lămpi de grădină de la Magic Led, începu Dacian fără să-l bage în seamă pe Mihăiţă cu care nu se mai înţelegea de ceva vreme, şi vreau ca să îţi spun că luminează perfect şi n-au moarte. Asta ca să nu spun câtă economie fac cu ele, mai ales că la două dintre ele am pus şi senzori.

becuri-led-4253-280x280

Şi noi avem în casă numai lămpi led, se lăudă Cornelia, nepoata lui Franţi care venise în vizită de sărbători, şi care îşi aminti că idea îi veni după ce citi un articol de pe un sait despre corpuri de iluminat şi amenajarea locuinţei . Apoi începu să le povestească tuturor, în detaliu, cum şi ce îşi cumpărase, cum îşi aranjase şi decorase casa, până când reuşi să-I plictisească pe toţi şi conversaţia se mută către celălalt capăt al mesei.

Lumina aceasta e adevărata lumină, cea care luminează pe orice om, reluă iar Mihăiţă al Popii povestea cu care începuse, când se făcu iarăşi linişte şi nu se mai auzeau decât lingurile de metal lovindu-se ritmic de peretii farfuriilor, şi avu impresia că, tăcând, îl încuviinţară cu toţii…

colind (o viziune pseudoapocaliptică)

maria şi iosif se înfruptau din isus, cu blândeţe, pe-o rază curată. îmbrăcaţi în roua dimineţii, mult mai târziu decât am fost învăţaţi, au ajuns la ei magii. s-a făcut atunci o pauză în timp şi mai ales în oameni. s-a vestit totul, pe ascuns, lumii. de bucurie au explodat pe cer cohorte de îngeri, dăruindu-şi fără şovăială vieţile lor eterne spre lauda timpuriului trup. şi boii peste el suflau, căldură ca să-i facă. i se dăruia totul. totul ne era dăruit înapoi. o bucată din trup fusese lăsată de-o parte (ca să se înmulţească, să crească la loc, îmi explica mama, desenându-mi cu mâinile în aer conturele creşterii), pentru altă dată, pentru fresca aceea frumoasă, chemată: acesta este trupul meu care se jertfeşte pentru voi. totuşi, flămânzi, s-au înfruptat din el şi magii. o ce guri plăpânde aveau, ce dinţi molcomi roboteau miloşi în maxilarele lor. la început au mâncat cu sfială, apoi cu râvnă. magii răsăritului, magii sonori ai unor lumi paralele, toţi magii din burţile noastre blonde şi luminoase. până dimineaţă au continuat să se adune puhoaie de oameni de pe întinsul pământului. mâncau şi deveneau blânzi şi iertători şi jertfelnici. mâncau şi apoi făceau dragoste. acela era adevăratul trup. iubindu-se îngăimau că astăzi curata, preanevinovata, şi îşi sorbeau cu sete de pe buze saliva, împărtăşindu-se unii de la alţii. acela era adevăratul sânge. se succedau nenumărate răsărituri şi apusuri, dar tot mai vag şi mai lent. pulsul timpului începuse să scadă, (cerul ardea luminos) căci toate inimile se odihneau acum într-o inimă mare, îmi arăta mama, zâmbindu-mi, o inimă care bătea forte rar, o inimă care bătea o singură dată pentru toţi. mântuirea lor era acolo, strălucitoare, nimeni nu spera la mântuiri şi la lumi viitoare, nu se făceau tot felul de promisiuni electorale, nu se organizau, între zei, alegeri.

evadarea din igluu….

Teoria intersubiectivitatii husserliene, in reconstructie invernala imaginara:

1) Se construieste un iglu perfect sigilat cu peretii cat mai grosi apoi se scrie, la intrare: monada;

2) Inainte de a aseza, pe dinautru, ultima caramida la locul ei, se arunca afara toate uneltele folosite la constructie. Apoi se sigileaza definitiv igluul

3) Dupa o bine meritata perioada de meditatie (carteziana), care ajuta la fortificarea igluului, se incearca evadarea din iglu.

4) Surpriza! E imposibil. Deci avem tot timpul din lume sa ne convingem ca, de fapt, am evadat. Sau ca, si mai bine, de fapt ne-am aflat tot timpul afara.

Coada de păun…

Mai incredibil decât frumuseţea cozii unui păun mi se pare faptul că noi o considerăm frumoasă. Căci milioanele sau zecile de milioane de ani de evoluţie, care au ţesut neîntrerupt la acea coadă, nu ne-au avut în vedere pe noi. Coada de păun ni se pare frumoasă pentru că, în fond, avem aceleaşi gusturi ca păuniţa. Doar că ceea ce pentru ea este un spectacol cu miză exclusiv sexuală – şi erotică, în măsura în care avem de a face cu un ritual de seducere –, pentru noi este un spectacol estetic. Ce poate fi mai straniu de atât? Deci iată dilema: oare la originea frumosului estetic este, la limită, plăcerea sexual-erotică, plăcerea de a fi captivat-sedus? Şi oare nu de aceea este frumosul atât de important pentru Platon, adică tocmai datorită capacităţii sale de a seduce, de a te duce, din lumea asta, în cealaltă? Ia să-l aud acum pe Toma daca tot o mai ţine una şi bună cu: integritas, proportio şi claritas…

Un gând (şi un cuvânt grecesc) despre Looper

Cinematografia americană a început să fetişizeze, văd, filme proaste sau cel puţin mediocre! Ultimul răgnet: Looper, notat de critici cu 8,4 pe IMDB, bucurându-se de o groaza de recenzii pozitive pretutindeni. Filmul nu este, însă, decât o foarte proastă versiune a lui însuşi. Iată de ce: ideea principală a filmului e că oameni din viitor sunt trimişi în trecut pentru a fi ucişi –  în viitor crimele putand fi foarte usor descoperite si criminalii condamnaţi.

Pana acum, totul OK. Cam pe la jumatatea filmului – si nici n-am vazut mult mai mult, caci nu prea merită –  o banda de puşlamale din viitor n-are nicio problema să ucidă iubita lui Bruce Greu-de-ucis. Exact în acelaşi viitor în care erai forţat sa trimiti pe cineva în trecut, pentru a fi omorat, daca voiai sa scapi basma curata. Deci la ce tot tam-tam-ul cu pendularea între trecut si viitor, împuscaturi, urmăriri, etc? Filmul e cumva interesant, pentru că se infirmă pe sine. E eidos-ul de porcarie americana care risca sa devina un clasic... A, da, vizionare placuta!

Da, merita

Întrebarea daca viata merita sau nu sa fie traita – varful de lance al existentialismului francez – este o falsa intrebare; caci simplul fapt de a pune intrebarea, de a cauta o rezolvare a sa, se constituie intotdeauna deja intr-un raspuns; a ridica aceasta intrebare inseamna a face o minima investitie, a iesi din indiferenta, a monstra, a arata ca viata merita sa fie traita.

In acelasi fel, nici actul sinuciderii nu atesta decat pentru valoarea absoluta a vietii. Nu spunem oare, atunci cand pretuim foarte mult un lucru sau un om, ca suntem gata sa murim pentru el? A te sinucide inseamna a fi gata sa-ti dai viata pentru viata. Acesta este un caz straniu – singurul dupa stiinta mea – in care logica vietii e mai tare (dialectic) decat logica mortii. Sa nu ne asteptam insa sa gasim o miza sau un scop al vietii in afara ei. Viata merita sa fie traita pentru ca merita sa fie traita. Sensul vietii este viata insasi. Aici se termina toate discutiile despre viata de apoi si despre divinitate. Caci a le purta inseamna a nu intelge miza acestei vieti, a ramane la nivelul unei intrebari false, intotdeauna tardive in raport cu raspunsul.