In data de 23.11.2008, Jurnalul National publica un interviu “emotionant” cu Ion Cristoiu. Implinea, aflam, 60 de ani; si o facea impacat, exultand insa la gandul ca ar putea revedea si retrai iarasi timpurile bune. Ce placut trebuie sa fie, la 60 de ani mai ales, sa poti spera, cu seninatate ” să prind şi prăbuşirea capitalismului, şi revenirea comunismului”, mai degraba dintr-o curiozitate de cercetator, de sociolog pasionat de big brother; asa cum ai spera ca vei putea merge la gradina zoologica sa privesti niste specii pe cale de disparitie si sa notezi, in carnetel, niste observatii tehnice.

Sa nu uitam insa – si cum am putea – ca domnul Cristoiu e nu numai un om sincer (o spun fara ironie) ci si un om caruia ii placea viata de dupa gratii, cenusiul anotimpului ceausist, in care, dupa cum se confeseaza in acelasi interviu, dadea un telefon, se prezenta, si rezolva totul.  Zodia comunismului l-a delectat pe domnul Cristoiu nu cu rude infometate prin inchisori sau cu prieteni vanati cu scrupulozitate de catre tovarasi, ci cu pozitii caldute, in puful editurii unui ziar sau altul, de unde lumea putea fi admirata ca de la fereastra, intr-o zi ploioasa. Iar daca tot era rost de iesit afara, se gasea instantaneu un bun purtator de umbrela. Ion Cristoiu n-a trait in comunism, asa cum acum nu traieste in capitalism; desigur, in ceea ce priveste ultima parte a afirmatiei, vina nu e numai a lui. Intrebat daca oamenii s-au schimbat, dupa ’89, Cristoiu raspunde nesigur, ca un prozator mediocru, trezit din somn si pus sa aranjeze cuvintele intr-o fraza:

“Au rămas aceiaşi, cu deosebirea că acum pot fi ei înşişi. Înainte nu puteau fi ei înşişi, pentru că nu se puteau exprima. Dar şi acum sunt aceiaşi. De ce să se schimbe, aveau vreun motiv?

Afirmatia ar fi putut apartine unui personaj caragialesc. Cu alte cuvinte, oamenii nu s-au schimbat, doar ca acum pot fi ei insisi. Pentru Cristoiu, libertatea este ceva neesential fiintei umane, ceva secundar si la care se poate, fara efort renunta. Asa cum ai renunta la ciocolata, sau la alune prajite. Sigur, oamenii nu s-au tranformat intr-o alta specie, si nici nu au dobandit cunoasterea absoluta; din aceasta perspectiva, reprosul maestrului este indreptatit.  In rest, pentru domnia sa, singura diferenta intre perioada comunista si cea dupa ’89 este ca, inainte scria mai bine; asta este, in fond, tot ceea ce conteaza. Insa pentru cineva care afirma, cu orice prilej, ca este un mare admirator al lui Marin Preda, acest lucru este prea putin.

S-ar putea ca maestrul sa aiba nevoie de cateva lectii pe care le primea Petrini in ocna; maestrului trebuie sa i se explice diferenta dintre partea lemn-oasa si partea fer-oasa. De aceea, nu pot decat sa-i doresc sa i se implineasca visul; sa retraiasca comunismul; insa sa o faca de unul singur, sa se sechestreze intr-un apartament si sa angajeze doi oameni care sa-l “re-educe” pe rand, cate doisprezece ore. Sa iasa de acolo numai duminicile si sa dea interviuri pe la posturile de televiziune, sa ne impartaseasca revelatiile sale si binefacerile sistemului comunist. Si noi promitem ca o sa-l credem.

Advertisements

One thought on “Nostalgiile domnului Cristoiu

  1. Paul, la ciocolata se renunata mai greu decat la libertate. De ce? Simplu, pentru ca ciocolata este o placere, spre deosebire de libertate, care este o povara si inca una cumplit de greu de suportat.
    Cat despre domnul Cristoiu, este din pacate un exemplul al celor ce nu fac distinctie intre comunism si capitalism pentru ca stiu sa se integreze in orice tip de sistem, adica sa se furiseze in nise special create pentru ei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s