În anul 1985 apărea la editura Diogenes, o carte al cărei „parfum” avea să fie recreat şi tălmăcit în peste treizeci de limbi şi care avea să răstoarne până şi cele mai surprinzătoare gusturi în materie de literatură. Că romnul lui Süskind este o capodoperă literară nu mai rămâne nici o îndoială şi pentru acest lucru stă mărturie numărul foarte mare de critici si laude deopotrivă care s-au adus acestei controversate lucrări.
Romanul, a cărui uvertură ar putea fi foarte bine berkeleyanul „esse est percipi”, deschide lumea văzută prin ochii (sau mai curând prin nările) unei fiinţe ajuse dintr-o greşeală pe lume şi rămasă aici printr-o atavică încăpăţânare. Nu această calitate a lui avea să-i marcheze însă definitiv destinul, ci exacerbarea dincolo de orice limite, a simţului mirosului. Acest simţ, care va funcţiona ca ax al fiintei lui, şi lipsa unui miros propriu, îl vor dărui însă şi cu cea mai riguroasă singurătate. Orice fiinţă umană care intră în contact cu el este străbătută de o puternică repulsie, capacităţile lui ieşite din comun de a „mirosi viitorul” îl fac să nu întârzie prea mult în nici un loc.
La început lumea lui este un haos alcătuit dintr-o nenumărare de mirosuri distincte, imposibil de perceput de către nimeni în afara sa. Însă odată cu întâlnirea unui miros anume, mirosul unei tânăre fete, care trecea drept extraordinar de frumoasă, Grenouille este cuprins de demonul ierarhizării şi stăpânirii celor mai divine mirosuri.
Când află că parfumul uman poate fi smuls şi păstrat aşa cum se întâmplă cu cel al florilor, un singur lucru este în măsură să-l oprească de la împlinirea unui plan pe care unii s-ar grăbi să-l numească diabolesc: imposibilitatea de a-şi simţi propriul miros, şi în consecintă inexistenţa lui şi deplina lui singurătate.
Cele câteva zeci de trupuri ale unora dintre cele mai frumoase fete, descoperite abia după ce frumusetea le fusese smulsă şi sufletul lor trecuse într-un gingaş flacon de parfum, îi oferă genialului parfumeur materialul necesar pentru creaţia supremă. Un parfum care avea să nască valuri de adoraţie şi supunere faţă de oricine îl purta. Sfârşitul tragic al personajului devorat din adoraţie de o mulţime flămândă este urmarea firească a unui fapt prea târziu înţeles. Acela că uşa singurătăţii rămâne iremediabil închisă, acceptarea lui între oameni datorită parfumului, nefiind mai mult decât o falsă acceptare.
Dincolo de firul epic al romanului două lucruri complet distincte, legate însă de un fir invizibil, sunt în măsură să ne atragă atenţia: stilul scriiturii şi presupoziţiile naratorului.
Atenţia pentru detaliu, jocul subtil între perspectivele persoanei întâi şi a treia, volutele stilistice nu sunt poate nicăieri mai uşor de remarcat decât în fragmentul care descrie uciderea primei fiinţe – un câine – în scopul de a experimeta posibilitatea de a păstra parfumul unei fiinţe vii. Din acesta vom cita una dintre cele mai sugestive fraze:
„Der Tod kam so plötzlich über den kleinen Hund, daß der Ausdruck des Glücks noch um seine Lefzen und in seinen Augen war, […]” (p. 236).
Dacă naraţiunea întregului capitol se face din perspectiva lui Grenouille şi detaliile vizuale sunt înlocuite cu cele olfactive, fraza redată aici presupune o mutare radicală de perspectivă. Ca şi cum mâna scriitorului nu s-ar fi putut abţine şi ar fi făcut din inerţie transferul către pragul vizual. Pentru Grenouille, câinele nu reprezintă nimic mai mult decât o unuitate olfactivă, în timp ce naratorul „se oboseşte” să surprindă fericirea încremenită în ochii animalului ucis; dintr-o pură plăcere estetică. Fraza este fără îndoială o fascninată mostră de stil, pe care s-ar putea construi un curs de literatură.
Discuţia despre presupoziţiile naratorului este însă mult mai complicată. Am putea observa, pentru început, că Grenouille pare să fi descoperit ceva similar „Ideilor” platonice, o realitate care o dublează pe cea pe care o cunoaştem şi care îi oferă acesteia condiţiile de posibilitate.
Pentru Grenouille frumosul vizual este nimic mai mult decât o iluzie, „adevăratul” frumos fiind cel olfactiv. Oamenii nu sunt capabili să recunoască acest lucru – asemenea oamenilor celebrului mit platonician – însă ceea ce trece drept frumos pentru ei, nu este altceva decât ceea ce Grenouille recunoaşte drept frumos. Aşadar, frumosul olfactiv e un fel de „transcendental” pentru frumosul vizual, şi singurul care îşi dă seama de asta este Grenouille.
Autorul, de această dată, comite însă o inconsecvenţă. Atunci când un muncitor descopără trupul primei fete ucise de către Grenouille, constată că acesta era de o „extraordinară frumuseţe”. Însă trupului îi fusese furat, până la ultimul strop şi cu cea mai mare precizie parfumul. Furul cunoştea exact momentul când mirosul începea să se deterioreze şi întrerupea procesul de recoltare. Atunci cum mai putea fi acel trup frumos? Dacă acceptăm presupoziţiie autorului, atunci acest trup ar trebui să fie la fel de respingător precum Grenouille însăşi, sau chiar mai mult. De vreme ce frumuseţea vizuală nu mai avea suportul frumuseţii olfactive, muncitorul nu putea să recunoască în trupul acela nici cea mai mică urmă de frumuseţe.
Această inconsecvetă ar putea fi explicată însă printr-o consecvenţă de stil. Impersonalul celei de-a treia persoane care narează cel mai adesea în numele lui Grenouille îşi face uneori simţită prezenţa, aşa cum se întâmpla şi în fragmentul citat anterior. Lumina acestui narator impersonal distorsionează uneori universul privit din perspectiva personajului principal, şi îl scoate pe acesta din monotonie. Ea rămâne însă în acealşi timp un martor al dificultăţii de a descrie o lume din care au fost alungate cuvintele pentru a lăsa să pătrundă mirosurile.
Probabil că cel mai bun cititor al acestei cărţi ar fi nimeni altcineva decât Grenouille însuşi, acest personaj fascinant şi genial care îşi alege însă o moarte atât de brutală, lăsându-ne nouă, cititorilor de rând, plăcerea lecturării.

(Articol apărut în «Rost», nr. 58, 2007.)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s