N-am putut niciodata sa tin un jurnal; pentru mai mult de cateva saptamani. Dificultatea de a tine un jurnal revine, de fapt, la dificultatea de a fi tu insuti, dificultatea de a renunta la acrobaticele jocuri de cuvinte, la nebunia metaforelor, la …simbolul ca atare; cuvantul. Am ajuns de fiecare data aproape in mod fizic la concluzia ca neputinta mea de a fi eu insumi atunci cand scriu se datoreaza, de fapt, cuvintelor. Sa incerc sa scriu simplu, sa scriu in imediata apropiere a gandului, mi-am spus de nenumarate ori; poate sa fie asta rezolvarea? Cum poti sa fi tu insuti, cum poti sa fii sincer atunci cand ai la indemana cuvinte – nimic altceva decat cuvinte, s-ar putea (gresit) spune, de vreme ce cuvintele sunt deja mult prea mult si de nestapanit. Pentru ca fiecare cuvant e in sine o metafora, cuvantul “luna”, marturisea Borges, rivalizeaza cu metafora “oglinda timpului”. “Luna” e deja o metafora, tine, as zice, de conditia de posibilitatea a metaforei standard, ca fiecare cuvant sa fie el insusi o metafora.

Asadar, in loc sa vorbesc eu, au ajuns cuvintele sa vorbeasca pentru mine, asa cum indragostitul, incercand sa rezolve o situatie dificila, acopara cu mana gura celei iubite si vorbeste in locul ei. Si ma gandesc ca nu ar fi intamplatoare metafora care s-a spus de la sine, pentru ca e vorba de un act erotic in violenta cuvintelor fata de cel care scrie. Cuvintele se indragostesc lesne de cel care scrie, limba se lasa manuita, ca intr-un joc, se lasa mangaiata, insa scriitorul nu e altceva decat un organ; limba gandeste pentru el si din afara lui. Si atunci, va intreb, cum sa ajungi la tine insuti pe calea cuvintelor? Cum sa te astepti ca vei da, intr-un sfarsit, de tine insuti, la finalul catorva sunte de pagini, ca vei fi, pana la urma, sincer. In chiar momentul acesta, de vreme ce nimeni nu mai gandeste in preajma mea in afara de cuvintele cu care scriu, mi se sufla sa cred ca sinceritatea nu este un ideal, ci un mit. Scriitorul, fie el un scriitor de jurnal, e obligat sa se joace pe sine, sa imbrace rolul unui actor, sa renunte la ceva precum un sine. Pentru ca daca are un sine, atunci acesta este, paradoxal, in afara lui.

Asadar, desi nu as fi putut niciodata sa tin un jurnal, si pentru ca mai ale nu cred in promisiunea de mantuire a jurnalului intim, imi vine destul de comod sa vorbesc nimanui de la postul acesta de emisie virtuala de cuvinte. Asta pentru ca celalalt-ul iluzoriu face ca problema sinceritatii sa nu se mai puna. Nici macar de dragul de a pune probleme. Concluzia ar fi ca jurnalul electronic nu este propriu-zis un jurnal si nu poate fi. Partea buna este insa ca nici macar nu-si propune asta. 

p.s. Ghicitoare: Celalalt este constitutiv pentru sine, sau sinele, “cine-le Dasein-ului” este din punct de vedere arhitectonic independent de celalalt si il instaureaza el mai intai?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s