Scotocind, cum zic, prin dosarele virtuale continand una din primele mele incercari de roman, m-am gandit sa recompensez cumva macar o frantura din textul harazit sa ramana nimic mai mult decat o incercare. Si am recompensat-o!

(Fragment)

O cunoşteam de mai mult timp, de vreo trei sau patru ani, însă, pe vremea aia, n-o prea băgam eu în seamă. Asta, desigur, pentru că era exasperant de mică – avea cu vreo patru ani mai puţin decât mine şi eu abia daca aveam paisprezece – dar de-atunci diferenţa de vârstă dintre noi s-a micşorat simţitor, graţie tehnicilor moderne; dar şi pentru că mă îndrăgostisem trecător de sora ei mai mare (mai bine rumenită şi mai ispititoare), cu care mă bălăceam în cearşafurile violete ale părinţilor ei, răvăşindu-le, practicând tot felul de jocuri depravate, pe care eu, vai!, abia le învăţam. Asta se întâmpla, bine-înţeles, în timp ce aceştia erau plecaţi de-acasă şi Laura era ascunsă în vreun dulap, dosită ca o pereche de pantofi vechi sau trimisă afară, cu tot felul de pretexte tâmpite. Însă totul s-a terminat în vara aia, când eu mă saturasem de săruturile ei mereu lipicioase şi umede şi prelungi şi sâcâitoare, şi-am zis la naiba cu sânii ei înfloriţi şi pufoşi, strigându-i că n-o mai vreau, şi că este probabil ultima oara când ne mai vedem. Ea a încercat să mă sărute (dacă n-ar fi făcut asta erau şanse mari să mă răzgândesc), şi eu am pălmuit-o uşor, a silă. A început să plângă, cu suspine şuierătoare, şi mi s-a făcut cumplit de mila de ea, aşa ca am tras-o cu o mâna spre mine, în timp ce cu cealaltă scotoceam distrat pe sub fusta ei deja sifonată. După ce s-a terminat totul, m-am îmbrăcat şi-am plecat, cumplit de enervat pe smiorcăiala ei de salcie plângăreaţă şi pe slăbiciunea mea deprimantă. Am revăzut-o de-atunci de vreo două, trei ori, cu totul întâmplător, şi întru câtva cu plăcere. Acum însă, mă plimbam de mână cu surioara ei suculentă care nu mai era atât de mica şi în timp ce mă gândeam la toate astea, mă năpădeau buruienele unei tristeţi inofensive.

Laura m-a sărutat ca o şerpoaică, îngropându-şi dinţii în buza mea şi făcându-mă să schelălăi un pic, de amuzament, şi să-i arunc apoi o privire ucigătoare  torţionarului meu, selectat cu grija. Ea m-a rugat să nu mai mergem la nici un suc, să ne plimbăm mai bine, că uite ce frumos este pe-afară, spunea ea, în timp ce-şi ştergea de pe frunte câteva pete lichide de ceaţă condensată. Şchiopăta încă – sărăcuţa – deşi trecuse mai bine de o săptămână, o săptămână şi-o zi, dragule!, de la ultima noasta escapadă, când îşi sclintise glezna, prăvălindu-mi-se în braţe ca un trofeu nesperat.

Advertisements

4 thoughts on “Scotocind prin vechi caiete

  1. Am eu senzatie de deja vu sau am mai citit fragmantul asta? E din “J’aime tes yeux noirs”? Nu ca as avea eu o memorie foarte buna, dar e greu de uitat senzatia de “men are pigs” pe care mi-o trezeste fragmentul asta. :))
    Sper sa nu te superi, oricum stii ca mi-a placut mult micul tau roman.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s