Uite ce e, Anda, a început bărbatul din faţa ta, voi pleca, probabil, în câteva zile – miercuri, cred. Făcu o pauză în care suflă fumul afară pe nări, aşteptând se se mai aşeze cuvintele pe care voia să le spună. Privindu-l, ţi se dezvăluia în el, în spatele bărbatului îmbrăcat cu paltonul pe care îl cunoşteai foarte bine, străduindu-se să zâmbească, urma unui alt om, pe care aproape că-l îndrăgiseşi cândva. El mai trase un fum de ţigară în piept, aşteptând ca fumul să-şi găsească apoi singur drumul prin trahee, către nări, amestecându-se pe urmă cu aerul încăperii. Tu nu ştiai ce să spui. Aşteptai numai să prinzi noima gândului la distilarea cărui el începuse să lucreze. Voi pleca în câteva zile, continuă, în acelaşi fel, şi nu cred să mă mai întorc. Am venit să-ţi spun asta, silabisi, apoi strecură în gură capătul ţigării, sorbind iarăşi fumul. Privirea ta rămase sprijinită de capătul celălalt al aceleiaşi ţigări, care se transformase, pentru câteva clipe, într-un cerc incandescent, ce devora hârtia albă şi firele de tutun dinăutru ca pe nişte scame. De asta am venit, repetă el, suflând înspre tine fumul, în rotocoale prin care ovalul feţei lui apărea ca într-o poză alb-negru.

Unde ai de gând să pleci, l-ai intrebat, însă nu din curiozitate, aşa cum ar fi putut el crede, ci dintr-o politeţe de care nu te puteai dezobişnui nici măcar cu el. El nu merita să fie întrebat unde pleacă. Pleca? Foarte bine. Mai departe. Bărbatul se bucură însă de întrebare şi nu se grăbi să răspundă. Iarăşi strecură ţigarea în colţul buzelor, iarăşi se ivi cercul acela roşietic – conturul perfect ale unor buze de femeie uşoară – care devora hârtia şi tutunul, apoi fumul coborî iarăşi, în trepte, spre tine, diluându-se în încăperea destul de întunecată şi rece. Plec la Oraviţa, îşi reluă gândul, şi am hotărât deja să rămân acolo definitiv. Acum vreo săptămână am vorbit cu cineva să-mi cumpere apartamentul, şi lucrurile sunt deja stabilite; am venit, numai aşa, să-ţi spun, ca să ştii. Se opri iarăşi, smulgând tijei aceleia de tutun învelit în hârtie ultima suflare, si buzele ce nu erau ataşate nici unei guri îmbrăţişară ţigarea până aproape de filtru. Bărbatul stinse restul rămas în scrumiera curată. Toţi ştiau de asta, în afară de tine, şi voia să afli de la el.

Continuai să-l priveşti, căutând însă dincolo de el, capătul unui gând pe care nu reuşeai să-l apuci. Simţeai însă că despărţirea aceasta avea să fie ultima, avea să fie definitivă, şi te-ai gândit că ar fi bine să-i spui câteva lucruri pe care trebuia să le ştie. Să aibă ce rumega pe drum, şi să-i ajungă, poate, apoi încă o bună perioadă de timp. Ştii, ultima dată când te auzeam spunând asta te-am crezut, la fel ca şi acum, ai început tu, în vreme ce el îşi aprinsese o altă ţigare, numărând, din ochi, câte îi mai rămăseseră în pachet. Trebuia să cumpere cât de curând altul. În urma gândului acesta însă, şi cumva fără nici o legătură cu el, se strecură pentru întâia oară un altul, care îl făcu să se înfioreze. L-ai văzut clătinând din cap, respirând alert, ca şi când ar fi vrut să scuipe afară, deodată cu fuioarele de fum, gândul acela straniu şi tulburător, care venise de dincolo de el, ca o ameninţare sau ca o promisiune. Şi-a dat seama că în timpul în care fusese absorbit de gânduri, tu ai apucat să arunci câteva fraze în continuarea celei dinainte,  pe care însă le auzea abia acum, cu o întârziere de câteva fumuri, şi fără să le înteleagă. Te-a privit însă ca şi când încuviinţa totul. Tu te-ai oprit, crezând că avea şi el de adăugat ceva, apoi ţi-ai aprins o ţigară şi te-ai ridicat îndreptându-te spre fereastră.

Afară era deja întuneric, aproape, şi se lăsase ceaţa. Cu mâna sprijinită de caloriferul în care freamătul caloric devenea din ce în ce mai audibil, Lena constată că era destul de frig totuşi în cameră. Această senzaţie o făcu să caute din priviri, prin încăperea prost luminată, vesta pe care o purta mereu când îi era frig. În timpul ăsta, bărbatul o privea fără să o vadă, aşteptând ca ea să-şi reia locul în faţa lui, pe scaun. Aşteptarea aceasta îi dădea un anume disconfort.

Trăgând vesta pe tine cu mişcări rapide, ţi-ai reluat gândul din punctul în care îl lăsaseşi. Acum vii şi îmi spui iarăşi că pleci.

Advertisements

4 thoughts on “Crima II

  1. “Şi-a dat seama că în timpul în care fusese absorbit de gânduri, tu ai apucat să arunci câteva fraze în continuarea celei dinainte, pe care însă le auzea abia acum, cu o întârziere de câteva fumuri, şi fără să le înteleagă. Te-a privit însă ca şi când încuviinţa totul. Tu te-ai oprit, crezând că avea şi el de adăugat ceva, apoi ţi-ai aprins o ţigară şi te-ai ridicat îndreptându-te spre fereastră” – din nou am acelaşi sentimente de bine literar în urma lecturării materialului postat de tine. Cu siguranţă că aceasta va fi trăierea permanentă pe care o voi avea după fiecare vizită…

  2. nu e usor sa scrii la persoana a 2-a, dar e foarte frumos 😀 astept sa mai citesc. si sa-mi dau seama daca aici se fumeaza tigari sau tigarete 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s