E destul de greu să nu poţi fi altceva decât român, atunci când aproape în fiecare săptămână, cu o precizie de metronom, ziarele anunţă – jubilând! – comiterea unei noi infracţiuni, a unui jaf, a unui viol ori a unei crime, de către românii din Italia. Stirile de acest gest au, cel puţin de vreun an de zile, un firesc al lor, iar sentimentul inoculat populaţiei este acela că majoritatea infracţiunilor din Italia sunt comise de români, sau dacă nu majoritatea, cel puţin cele mai atroce dintre ele. Lucrurile s-ar putea însă să nu stea aşa.

În primul rând ar trebui să se ţină cont de faptul că numărul românilor din Italia a depăşit de mult cifra 8 mii înregistrată undeva la începutul anilor 1990; mai exact, a depăşit cifra 8 mii cu mai bine de un milion. Asta dacă este să ţinem seama de o serie de data oficiale, care constatau că la sfârşitul lui 2007 numărul muncitorilor români din Italia depăşea cu câteva zeci de mii cifra de un milion, alcătuind mai bine de 15% din numărul total de imigranţi din Italia, dintre care puţin peste 8% au studii superioare. Cu alte cuvinte, aproximativ 1.5% din populaţia Italiei e alcătuită din români – şi asta dacă ţinem cont doar de datele oficiale. În aceste condiţii, existenţa unui număr de infractori români ţine – simplifincând însă nu falsificând lucrurile – de probabilitate. E cumva firesc – în măsura în care infracţionalitatea e firească – să existe un număr mai mare de rău-făcători de naţionalitate română, decât cei de naţionalitate marocană.

Dar să privim mai atent datele oficiale. Este foarte important de ştiut că, dacă la 1 ianuarie 2008, numărul de rezidenţi legali de origine română era de peste 625 de mii – toate datele oferite aici sunt furnizate de către Fundaţia ISMU (Iniţiative şi Studii despre Multietnicitate) – numărul de rezidenţi de origine marocană era de aproximativ 366 de mii, adică sub 60% din numărul imigranţilor români. Aceste informaţii trebuie acum corelate cu numărul infracţionalităţilor pentru a se constata că, dacă începând cu anii 2005 16% din totalul infracţionalităţilor erau comise de români, 15,5% (!) au fost comise de marocani. Cu alte cuvinte, marocanii au comis cu peste 40% mai multe infracţiuni decât românii! (Nu am luat în calcul altceva decât datele furnizate de ISMU şi de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.)

În aceste condiţii, deşi presa română şi cea italiană deopotrivă prezintă mereu cazuri de infracţiuni comise de români, lucrurile sunt supra-dimensionate. S-ar putea chiar afirma, rezumându-ne la datele statistice şi lipsindu-ne de spectacolul grotesc din mass-media, că românii sunt unii dintre cei mai civilizaţi imigranţi din Italia.

Desigur, afirmând acestea nu voi fi mai puţin consternat de atrocităţile comise de conaţionalii noştri, despre care consider că vor trebui să-şi primească pedeapsa cuvenită. Cred însă că ar trebui să condamăn orice poziţie extremistă sau pur şi simplu inconştientă, potrivit cărora care măsuri precum castrarea sau expulzarea bărbaţilor din italia, sunt măsurile care se impun în condiţiile date. A judeca o minoritatea extrem de numeroasă, de peste un milion de indivizi, după câteva zeci – sau sute – de infractori, e un act facil, prostesc şi inconştient.

Ar trebui, desigur, puse în balanţă beneficiile aduse de români economiei italiene, români care au fost plătiţi cu mult sub nivelul cetăţenilor italieni sau au făcut munci pe care aceştia nu mai voiau să le facă, şi numărul infracţionalităţilor. Nu cred că guvernul italian se aştepta ca sutele de mii de muncitori români să se comporte ca nişte roboţi cuminţi, şi că lipsa unor condiţii decente şi a unei bune educaţii să nu aibă nici o repercursiune asupra celor folosiţi doar ca braţe de muncă. Desigur, prin aceasta nu exclud ,,buna pregatire” anterioară în materie de infracţionalitate a acelor cetăţeni români – fie ei ţigani sau nu – care au avut şi continuă să aibă mari probleme de integrare în societate.

De fapt – şi o să închei aici – nu cred că soluţiile de natură extremistă pentru o problemă supradimensionată de presă sunt o soluţie. Cred în raţionalitatea şi responsabilitatea guvernului italian de a gestiona firesc o problemă până la un punct inevitabilă. Aşa cum cred că miza televiziunilor şi a cotidianelor nu este numai aceea de a strânge vizitatori unici şi telespectatori la ore de vârf. Sau cel puţin mi-ar plăcea să cred.

Advertisements

2 thoughts on “Romanii din Italia – o problema?

  1. Există români în Italia – foarte mulţi, din păcate – care, prin comportamentul lor lamentabil, au făcut ţara asta de râs. E drept că şi italienii generalizează, ceea ce este o mare greşeală, dar românaşii puşi pe rele ar trebui pedepsiţi exemplar…

  2. Sunt perfect de acord cu tine. Infractorii trebuie pedepsiti, fie ei romani, marocani sau italieni. Pentru ca, un infractor este, inainte de toate un nemernic, un infractor, si abia apoi roman, marocan sau italian. Totusi nu cred ca oameni cinstiti ar trebui sa sufere de pe urma unor secaturi…
    o seara frumoasa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s