Nimeni nu-mi poate muri propria moarte, moartea imi este propriul  cel mai intim, aproapele absolut, iar indemnul atat de des repetat , “iubeşte-ţi aproapele”, ar putea foarte bine să însemne “iubeşte-ţi propria moarte”. Şi cu toate acestea, de cele mai multe ori “se moare”, adică moarte este asumată impersonal, neautentic – cum ar spune Heidegger – adică este înţeleasă ca un punct ultim, ca destinaţie, şi nu ca ceva ce ne însoţeşte din momentul în care ne naştem, clipa de clipa, precum firescul cel mai firesc.

Şi  dacă filosofia reuşeşte să cuprindă acest eveniment al morţii la nivel conceptual într-un mod foarte précis – mai ales deodată cu Heidegger – literatura dă seama în felul propriu de depersonalizarea şi neautenticitatea morţii.  În romanul în bună măsură auto-biografic “Însemnările lui Malte Laurids Brigge”, Rilke atinge una dintre culmile stilistice atunci când scrie: “Această minunată clădire este foarte veche, chiar şi pe vremea regelui Clovis se murea acolo în câteva paturi. Acum se moare în 559 de paturi. Fireşte, în sistem industrial. La o asemenea producţie enormă, moarte individuală  nu e prea bine executată, dar asta nu mai contează.”

Fragmentul în sine este copleşitor prin profunzime şi prin expresie artistică. Ar fi de ajuns să sesizăm în fraza intenţionat neglijent introdusă, cuprinsă între două virgule ca o observaţie secundară “moartea individuală nu e prea bine executată”, fiorul impersonalităţii morţii; ca şi când cineva, “das Man” (ger.), on (fr.) it (en) moare în fiecare şi cu fiecare, confiscându-le moartea. Se moare fals, se moare gresit, se moare fara talent si fara chef. Se moare ca sa treaca timpul. E păcat că limba română nu păstrează un pronume unic pentru acest impersonal, confundându-l cu reflexivul “se”.

“Cine mai dă astăzi ceva pe o moarte bine pusă la punct? NImeni!”

Advertisements

6 thoughts on “Rilke, Malte L. Brigge si 559 de paturi in care se moare

  1. nu mai stiu unde citisem ca acum ceva ani s-a facut un studiu..destul de ciudat. S-au cantarit mai multi oameni muribunzi inainte si dupa ce au decedat si..toti aveau cu 21 de grame mai putin 😀

  2. Prima dată găsisem chestia asta la Nichita Stănescu.
    Apoi mi se pare că a apărut chiar şi un film care chiar aşa se numeste: 21 grame.
    Dacă e adevărat, probabil că este greutatea medie a volumului de aer pe care îl păstrăm în plămâni atunci când trăim/respirăm (un fel de buffer-air prezent indiferent dacă expirăm sau inspirăm). E doar o supoziţie a mea 🙂

  3. mă tem că japonezii pot să răspundă la ultima întrebare. Tot ritualul de seppuku e o adevărată artă, bine pusă la punct : )

    (doar că nu azi…)

  4. e interesant gandul tau, insa ar trebui sa ne intreb daca nu avem cumva in cazul ritualului de astazi de seppuku o simpla forma goala, care nu mai este asumata in sensul ei propriu..

  5. Cred ca e inlocuit (ritualul) cu sinuciderile in lant. Foarte impersonale, de altfel, da… : )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s