Uite

vezi! îmi arăta  

în timp ce-şi ştergea

cu dosul palmei

urmele de salivă

de la colţurile gurii

sânii ei tresăreau

 pe sub fâşul subţire

eşti bolnavă i-am strigat

să plecăm, hai să plecăm

odată

 ea tremura

de uimire mai stăm

 mi-a răspuns

 sărindu-mi din trup

 ca dintr-o teacă

M-am lamurit de… Traian Ungureanu

M-am lamurit si de asta nici nu ma mai straduiesc sa ma folosesc de diacritice. Am inteles sensul profund al zecilor de articole pro-Basescu, pro-PD, pro PD-L, pro PD-L-PSD, etc. Traian Ungureanu va fi noul “catindat” al PD-L la alegerile europarlamentare, alaturi de mai tanara si mai prostuta Elena, cea mereu tarata prin presa de ciuful “succesurilor”. E dincolo de orice dubiu, cel putin pentru mine, cat de greu au atarnat in balanta pentru alegerea facuta “apropierea de valori şi de obiective între programul PDL-ului şi mine […].” (citat din TRU, Cotidianul, 5.03.2009).

Acum e lesne de inteles ca in cazul unui vot uninominal ma va framanta mult imposibilitatea de a vota cu ambii “catindati” din generatia “copiilor lui Basescu”..

apropos, am descoperit o asemanare – in mod cert, singura – intre Basescu si Angelina Jolie: predilectia pentru “infiere”:)

Moartea fără busolă

Ion Iliescu împlineşte astăzi 79 de ani; tineri de 18 şi 20 de ani au murit, în 1989, pentru ca cei 79 de ani să poată fi sărbătoriţi astăzi. Sute de oameni au luptat unii împotriva altora, pentru ca înainte de a împlini 79 de ani, omul acesta veşnic viu, să creadă în comunism când el se prăbuşea pretutindeni. Sute de oameni au murit pentru o idee, sunte de oameni au murit pentru libertate, pentru ca barbatul care refuza sa moara sa le poata aduce în fiecare decembrie coroane de flori. Ca să le poată construi monumente hilare în faţa cărora să se entuziasmeze. Iliescu n-a murit. Încă. Şi dacă va muri, va continua să trăiască. Pentru că prin el generaţiilor tinere le-a fost transmisă gena comunismului, a discursului debil, însă angajat, mincinos, însă sincer.

Ion Iliescu împlineşte astăzi 79 de ani,  însă eu, ca român, sunt nevoit să aştept ziua când se vor sărbători, prin uitare deplină, 79 de ani de la moartea lui. Da, aceasta este o declaraţie de ură, şi mai ales o declaraţie de dispreţ faţă de moartea care şi-a pierdut busola. Faţă de moartea care a ales complet aiurea între bărbatul care soarbe acum şampanie, cum făcea altădată în plenară şi la cincinale, în timp ce sute de morţi îl privesc dispreţuitori de sub pământul pe care el l-a aşternut, cu multe rânduri de mânuşi, deasupra lor.

Ion Iliescu împlineşte astăzi 79 de ani, dintre care nu-i pot ierta nici măcar unul.

Martorul – Juan Jose Saer

Mi-am amintit zilele astea, nu stiu de ce, de povestirea lui Saer. Am recitit-o si din motivul asta simplu m-am gandit sa pun un manunchi de cuvinte in distanta proaspat investigata dintre mine si ea. Cartea este de fapt marturia unui european captivat de salbatici – desi captivat e ciudat spus – care intelege, pe masura ce trece timpul, sensul profund al celor zece ani pe care i-a petrecut alaturi de unul dintre triburile indiene, ce va avea mai tarziu aceeasi soarta ca cele mai multe dintre triburi; vor fi nimicite de catre europeni.

Incercand sa traduca termeni si expresii din limbajul tribului in cel al limbii europene, “martorul” se vede nevoit sa traduca, de fapt, o viziune  metafizica radical diferita de cea europeana. Scepticismul membrilor tribului fata de realitatea lor si a lumii, nevoia lor de a avea un martor care sa le confirme existenta, care sa le duca numele mai departe, inchiderea lor intr-un spatiu restrans, singurul spatiu in care se simteau “acasa”, singurul spatiu smuls indeterminatului cu care se invecinau pretutindeni primesc accente tulburatoare atunci cand sunt repovestite, marturisite, de cel care va spune, mai tarziu, ca n-a mai descoperit printre europeni decat foarte putini oameni de cand s-a intors din “captivitate”.

Finalul romanului –  ce sta sub semnul imaginii descumpanitoare a unei eclipse de luna si a felului in care aceasta eclipsa este rastalmacita si inteleasa de catre membri tribului –  este poate marturia unei nesfarsite pareri de rau, a unei inutile deznadejdii fata de tot ceea ce civilizatia europeana a distrus, a anenantizat inainte sa cunoasca sau sa inteleaga.