Întinde mâna şi Mara va veni şi se va preface în ea însăşi, mi-a spus – eram într-un vis – privind pe furiş în adâncitura palmei mele. Căuş, i-am strigat, înţelegând că nu-şi aducea aminte, fară să mă clintesc din locul acela. Din faţa lui. Aşteptând-o pe Mara. Cu răsuflarea tăiată. Pe Mara ai să o recunoşti – a continuat concentrat – mai ales după uşurinţa cu care nu există. Pe Mara… a început iarăşi, fără să mai termine, ca şi când Mara s-ar fi folosit de cuvintele lui ca de o vrajă. Ca şi când Mara ar fi fost deja acolo şi aş fi putut-o strivi dacă aş fi închis pumnul.

Ştiu, i-am spus, cântărind în palmă aerul de parca as fi mângâiat obrazul Marei. Apoi am fost chemat înapoi, cu violenţă, şi lumina dimineţii m-a despuiat de atingerea Marei, care îmi înflorise în palmă, ca de nişte petale.

Advertisements

2 thoughts on “Unde era Mara…

  1. “Ca şi când Mara ar fi fost deja acolo şi aş fi putut-o strivi dacă aş fi închis pumnul”. Alăturată despuierii de atingerea Marei, înflorită într-o plamă deschisă, seara capătă cu totul alte contururi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s