nu purtam nimic cu mine

nici măcar numele

trăiam într-o linişte aducătoare de sete

alunecam gol prin lume

ochii rotunzi cu urme de galben

luciul umărului tău

îmbrăţişarea ta trecutul

un pas în faţa celuilalt

ca într-o despărţire

în afara mea

singur

începeam să uit

să alerg şi să tremur

toate culorile lumii mele

era de la început seară

şi tu nu erai

nu mai erai

nu mai e mult

nu purtam nimic cu mine

nu mergeam nicăieri

nu iubeam

nu aşteptam

nu credeam

trăiam într-o linişte aducătoare de sete

într-o depărtare lucidă

scrijeleam în praf cuvinte

şi le priveam dispărând

cu nepăsare

cu frică

Advertisements

6 thoughts on “nici macar numele

  1. la fel, poţi să te prefaci că eşti un cuvânt mâzgălit de un deget pe-un geam aburit. dar.. de-a cui răsuflare…?

  2. si al cui deget, mai ales? in ultima vreme (iti scriam, intr-un fel asta) ma simt mai degraba vorbit si trait. si nu e nici rau nici bine. doar este.

  3. “trăiam într-o linişte aducătoare de sete

    într-o depărtare lucidă

    scrijeleam în praf cuvinte

    şi le priveam dispărând

    cu nepăsare” – trebuie să recunosc că m-am regăsit în aceste versuri. Or, atunci când citeşti o poezie şi “intri” în ea, totul este minunat şi nu poţi decât să admiri talentul celui care a scris-o. Paul, îţi doresc un sfârşit de săptămână cât mai plăcut!

  4. “era de la început seară” … nu ştiu de ce am ales anume versul acesta… ma reţinut la el. nu zic m-am reţinut… el m-a legat de sine şi m-a îndrăgostit de el… 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s