Paul: […] eu cred ca unele lucruri ne traiesc pe noi mai inainte sa ne dam seama de asta si oricum fara sa putem face ceva. Si Dumnezeu, dupa urarea din batrani “ne traieste”.

Victor: Lieber Paul, cat priveste cu lucrurile care ne traiesc ele pe noi sunt partial de acord. Insa de foarte multe ori te traieste ceva intrucat ii dai voie sa te traiasca, ii dai voie sa traiasca in tine, te deschizi spre acel lucru care vine sa traiasca in tine, dar mai intai si sa te traiasca pe tine. E o deschidere pre-ontologica, ontica (daca preferi vorba maestrului de la Freiburg) sau nereflexiva a ta fata de acel lucru care vine sa te traiasca pe tine si sa traiasca in tine. Abia pe fondul acestei deschideri pre-ontologice, nereflexive a ta vine acel “lucru”, acel ceva sa te traiasca pe tine si, astfel traindu-te, sa prinda viata in tine, sa se confunde cu tine insuti, sa fie parte din tine, viata din viata ta. Dupa parerea mea deschiderea ta pre-ontologica este de fapt conditia de posibilitate reala a survenirii acelui ceva, “lucru”, care vine sa te traiasca pe tine(aici mi-as pune deja in cap toti psihanalistii). Asta cu toate ca, in prima instanta
si cel mai adesea, noi avem impresia – traim ca si cum – acel ceva/ “lucru” ne traieste pe noi de fiecare data deja dintru inceput si in mod irevocabil.
Daca am merge mai departe cu aceasta conditie de posibilitate reala ce face posibila survenirea acelor ceva-uri sau “lucruri” care vin sa ne traiasca ele de fiecare data deja si dintru inceput, am ajunge – dintr-o perspectiva teologica – la conditia de posibilitate prima/ultima/chiasmica, in si prin care survin toate cate sunt (toate cate au viata). Pe undeva pe aici, prin zona ne-am intalni cu Hristos.

Paul: Imi face o mare placere sa nu fiu de acord cu tine. Admit ca e, in fond, vorba de o deschidere a noastra care precede “instaurarea”, inlocuirea noastra, numai ca deschiderea asta, Victor, nu o controlam, de fapt. Exemplul care imi vine prima oara in minte e cel al angoasei care ia intotdeauna Dasein-ul pe nepregatite, care nu poate fi auto-indusa si nici controlata de catre acesta. Sigur, in Dasein rezida posibilitatea de a suporta angoasa, intru cat el este un locuitor al posibilului care are, printre existentiali, si pe cel al situarii afective. El este de fiecare data “acordat” fara sa manuiasca el diapazonul. Angoasa, si cred eu iubirea sunt evenimente care vin peste noi si ne reconfigureaza orizonturile existetiale. Nu sunt lucruri cu putinta de controlat, ba din potriva.
E, intr-adevar, interesanta ipoteza ta, dar imi pare rau ca nu ti-ai continuat ideea, pentru ca ai fi ajuns, zic eu, la a recunoaste ca, in fond, omul se poate deschide catre Dumnezeu numai intru cat el salasluieste intru iubirea lui Dumnezeu, deschiderea omului nefiind un prim pas intr-un teritoriu desertic, ci un pas care urmeaza unui altuia, mai originar decat cel dintai si care este conditia lui de posibilitate.

Victor: Cam asa as raspunde eu, draga Paul, la stralucitoarele si nu lipsite de stil ale tale remarci: in momentul in care Hristos locuieste in om, atunci nimic (nici Angoasa) nu-l ia pur si simplu pe neasteptate, cu toate ca ea poate oricand surveni. In rest sunt de acord cu tine.

(Amandoi convorbitorii si-au exprimat regretul de a nu fi putut discuta fata catre fata, devenind usor melancolici)

Advertisements

10 thoughts on “Despre “traire” sau cum ati picat in mijlocul (miezul) unui dialog

  1. le-am uitat eu, dar le-a uitat si Victor:). Adica am copiat pur si simplu mesajele, cu toate greselile lor :). Acum nu mai vorbesc nicaieri asa, doar scriu:))
    somn usor..

  2. as adauga ca toata gama de atitudini asupra unui fapt “ce te-ar trai” –

    fapt privit ca un test existential si o posibilitate de a te manifesta intr-un anumit fel ori altul, de a te lasa surprins apoi- poate de intelepciunea mai multa sau mai putina de care ai dat dovada ori de lipsa ei (am spus “suprindere” pentru ca un asemnea test te starneste sa te exprimi spiritual ) – so, toata gama de atitudini asupra acelui fapt

    imprima un traiect diferit si poate atrage o gama diferita de fapte ce apar, in functie de tocmai aceste alegeri. de ar fi cuantificabile, “disecabile”, intelese pe deplin ori nepurtatoare de inedit & intens ce te starneste sa te exprimi, sa gusti pe deplin ( fericirea/indiferenta/suferinta etc) si sa inveti, atunci as spune ca viata ar parea fara rost.

    eh, nu oricine ar putea “gusta” asa ceva… dar subiectul e foarte tentant chiar si pentru o putin stiutoare ca si mine.

    de mult nu am scris fraze asa de lungi :):):) 🙂

    salutare, prietene!

    sa ne mai scrii !

  3. Draga Iulia,

    daca am inteles bine ce vrei sa spui, tu sustii ca numai atunci cand reusesti sa te lasi trait, numai atunci cand viata te surprinde si tu te complaci in aceasta surprindere traiesti cu adevarat. Cat despre mine, si eu cred ca lucrurile stau cam la fel. Cred insa ca posibilitatile noastre (ale mele) de a ne lasa surprinsi si coplesiti de evenimentele vietii sunt tot mai reduse si ca sistemul artificial de conservare emotionala a fiecarui individ – un lucru de altfel pe deplin necesar si indreptatit – distruge posibilitatea ca viata sa te ia prin surprindere inca inainte sa se fi nascut.
    Aici e o discutie lunga si teama mi-e ca pentru mine nu vor ramane cele mai bune concluzii, pentru ca eu fac parte din categoria acelora care traiesc viata pentru a o scrie, nu pentru a o trai. 🙂

  4. as fi foarte tentata sa continui dialogul 🙂 insa mai bine reluam discutia asta peste cativa ani cand iti vei fi dat seama ca te-ai inselat, in ceea ce priveste ultima afirmatie ! sper ca imi vei scrie si ca imi vei spune si mie lucrul asta !

  5. off.. cateva observatii:

    surprinderea se referea la o analiza viitoare la rece.

    am spus inedit & intens pentru ca de obicei acestea au darul de a starni o reactie de alt fel ca de obicei

    nu ma refeream musai sa fii coplesit, ci doar sa fii impins inspre un anume comportament legat de o situatie relativ noua surprinzatoare, ce ar genera invatare

    cred ca nu mai stiu sa ma exprim 🙂

  6. .. Paul … de zici “nu PREA cred” si nu zici “nu cred” , as spune ca o sa primesc mail-ul cela 🙂

    am tras concluzia de mai sus pentru ca daruirea ce reiese din scrierile tale nu este a unuia ce sta pe margine !

    eu zic sa mai vbim peste cativa ani…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s