În data de 13 februarie 1777 ajungeau în Antilele mici, fără să ştie, şi mai curând dintr-o întâmplare care ar putea trece drept nefericită în ochii multora – dar nu în ochii căpitanului, însă despre acest lucru nu vom vorbi aici – două ambarcaţiuni cu însemnele Casei Regale a Portugaliei. Cele două ambarcaţiuni beneficiau de câteva invenţii de ultimă oră în materie de vase cu vele, fiind echipate cu ultimul model de frânghii special concepute, datorită cărora marinarii nu mai rămâneau, în urma îndeletnicirii cu ele, cu acele îngrozitoare bătături în palme, din cauza cărora nu avea curaj nici măcar să strângă în braţe femeile pe care le iubeau. Locul acestora fusese luat de pete microscopice şi fine care răspândeau un miros uşor neplăcut, dar cu care marinarii se obişnuiră ca şi cu toanele căpitanului sau ale oceanului.

În afară de aceste frânghii de ultimă generaţie, care aduseseră îmbunătăţiri fără precedent vieţii la bord, ar trebui să amintim şi de cele două tunuri cu care era echipat unul dintre vase, de mărime mijlocie, dar extrem de uşor de manevrat, care erau capabile să arunce ghiuleaua cu o precizie care-l făcu pe regele Portugaliei – pe atunci încă un bărbat numai vag atins de semnele nebuniei şi ale impotenţei – să exclame de bucurie, în prezenţa întregii suite care-i prezentase arma proaspăt scoasă de pe bancul de probe: „Vreau unul ceva mai mic şi pentru mine!”

Nu mai merită adăugat că audienţa n-a priceput sensul cuvintelor regelui, de acest adevăr incontestabil dând mărturie strigătul promt: câte vreţi, măria voastră!, ţâşnit de undeva dintr-un colţ al sălii, care îşi făcuse loc până în faţă, prin mulţime, asemenea unui copil mic al spectacolele aruncătorilor de flăcări. Pe seama acestei neînţelegeri s-ar putea pune şi nedumerirea şi stinghereala care se citea în privirile tuturor, ca un fel de scuză, în vreme ce regina mamă – o femeie fără copii, dar cu un deosebit simţ al umorului – izbucni într-un râs isteric, strigându-i soţului şi stăpânului său câteva cuvinte care nu au putut fi distinse nici de cele două însoţitoare care-i stăteau alături chicotind la rândul lor.

Din nefericire, în ciuda acestor invenţii care schimbară mult în bine viaţa marinarilor, oferindu-le siguranţă în luptele tot mai dese împotriva piraţilor – invenţii asupra cărora nu vom mai insista pentru a nu plicitisi cititorul cu date tehnice care-i depăşesc puterea de înţelegere – nici una dintre cele două ambarcaţiuni, care purtau însemnele Casei Regale a Portugaliei nu mai avea la bord nici măcar o busolă care să funcţioneze la parametri normali, iar lucrul încă mai al dracului, aşa-zicând, era acela că nimeni nu era la curent cu acest fapt de oarece importnaţă totuşi.

Descâlcirea motivelor datorită cărora se ajunsese în această situaţie deloc dezirabilă – după cum e lesne de înţeles – ne va lua prea mult timp ca să merite efortul şi ar provoca, în plus, o digresiune pe care autorul s-a străduit de la bun început s-o evite, pentru a scuti cititorul acestor rânduri de neplăcutele şi sâcâitoarele chestiuni de ordin tehnic, străine cu totul de preocupările omului modern. Însă pentru că povestirea nu poate înainta în lipsa unei astfel de digresiuni – care va rămâne, pe cât posibil, în limitele bunului-simţ şi ale talentului scriitoricesc, desigur – suntem nevoiţi să încărcăm textul cu o serie de amânunte care ar putea fi ocolite, dar peste care nu se poate totuşi sări, aşa cum în concursurile hipice, la modă în Anglia secolelor trecute, caii ar fi putut ocoli obstacolele, pierzând însă prin aceasta concursul.

Advertisements

8 thoughts on “Bolile de piele la trilobiţi 1

  1. Eu cred ca femeile preferau niste maini muncite, semn al unor barbati destoinici decat niste maini urat irositoare :P…ce ti-e si cu inventiile astea..in rest, nu pot sa nu remarc usurinta cu care treci prin toate tipurile de discursuri narative. ce furtuna literara se anunta pe marea lui Paul?

  2. trec, pentru ca n-am ce face, nu de alta:)..asa cum ar trece Tuca, cu scobitoarea spanzurandu-i in gura, si mormaind ceva numai ca sa zic eu ca nu-l intelege nimeni..
    hai sa fiu modest, ca-mi sta bine si-asa:) :
    furtuni in baltoaca mea?

  3. da ce, o fi fost wordpressu’ domeniu nationalizat si acum il vrea cineva inapoi? :)) E bine aici, si e tot COMPLET GRATUIT 🙂
    somn usor, mirificule..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s