Până să ajungă în mâinile puternice ale căpitanului Saragoza, busola a ajutat deci la fertilizarea femeilor care nu mai reuşeau să rămână grele, la ridicarea de la pământ a zmeielor şi – dacă e să dăm crezare aceloraşi vechi documente, pirdute odată cu moartea călugărului benedictin care fugise cu ele şi trecuse munţii spre Franţa – chiar la prezicerea unor răscoale şi, în bună măsură, la împiedicarea lor. Apoi, vreme de ani buni – ani care nu înseamnă nimic la scara istoriei – busola a zăcut îngropată în nisip, cu „aripile” distruse, ca un peşte uscat, stare în care de altfel a şi fost descoperită de tatăl celui care avea să devină căpitanul Saragoza şi care o va purta cu el la pescuit ani în şir – dar iarăşi, ce înseamnă câţiva ani la scara istoriei? – până când avea s-o dea uitării într-una dintre lăzile vechi, aruncate în podul casei.

E limpede că bătrânul pescar, care se ocupa cu aceleaşi lucruri ca şi bunicii şi străbunii lui, şi a cărui existenţă se desfăşura cumva în afara curgerii fireşti a timpului, prelungindu-se în mit şi legendă, pana in fundul scarii istoriei, n-a avut nici o clipă habar de valoarea nemăsurată a ochiului plin de nisip pe care îl contamplase câteva clipe în lumina soarelui, înainte să-l azvârle cu un rânjet sec pe fundul bărcii. Ca orice om simplu, el a primit darul pe care i l-a pus în braţe soarta cu mirarea celui care n-are ce să facă cu el, şi cu sfiala de a-l arunca a celui care n-a primit în viaţa lui nimic. Dar dacă lucrurile au decurs în felul acesta, şi dacă heruvimul de aur – aşa cum avea să-l numească în taină căpitanul Saragoza, în vremea când îi închina rugăciuni şi-i aducea jertfe – a trebuit să fie găsit de cel mai nepotrivit om de pe pământ, este pentru că destinul se mai juca atunci cu vieţile oamenilor, făcând feste unora şi fericind pe alţii, absolut fără nici o noimă – aşa cum, potrivit câtorva prestigioase institute de statistică, se mai întâmplă şi astăzi, desigur.

Nu vom încerca să aducem justificări acestui fapt, asupra căruia am insistat deja prea mult, pierzând din vedere lucrurile cu adevărat importante şi la care vom reveni numaidecât. Înainte de a repune naraţiune pe cursul firesc, ar mai trebui însă spus că fără intuiţia ieşită din comun a căpitanului Saragoza – care, deşi nu avea pe vremea aceea mai mult de paisprezece ani, a reuşit să-l împiedice pe bătrânul său tată să renunţe la ochi în schimbul a câtorva kilograme bune de peşte – noi am fi fost privaţi de plăcerea acestei povestiri, iar lui i-ar fi fost imposibil să se ridice atât de sus pe scara socială încât să i se acorde onoarea de a conduce cele două ambaracaţiuni care purtau însemnele Casei Regale a Portugaliei, şi cărora le fusese încredinţată o misiune de o importanţă cu totul ieşită din comun, despre care vom spune însă mai multe la locul potrivit.

Advertisements

2 thoughts on “Bolile de piele la trilobiti 5

  1. “Apoi, vreme de ani buni – ani care nu înseamnă nimic la scara istoriei – busola a zăcut îngropată în nisip, cu „aripile” distruse, ca un peşte uscat, stare în care de altfel a şi fost descoperită de tatăl celui care avea să devină căpitanul Saragoza şi care o va purta cu el la pescuit ani în şir – dar iarăşi, ce înseamnă câţiva ani la scara istoriei? – până când avea s-o dea uitării într-una dintre lăzile vechi, aruncate în podul casei” – întregul capitol este deosebit dar, conform obiceiului, mi-am permis să selectez un pasaj… O seară bună îţi doresc…

  2. multumesc, Cristi..eu sunt cam “rasfirat” acum, de asta raspund cu intarziere si sunt zgarcit la cuvinte, dar fac eforturi sa pun totul la un loc si sa “revin”..o seara buna si tie..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s