Căpitanul Saragoza avea sincere momente de tristeţe, ba chiar depresie profundă, când medita la adevărul incontestabil că de tot şi de toate se alege negreşit praful, că totul e inutil şi că pentru nimic în lume nu merită nici măcar să-ţi târăşti picioarele de la o punte la alta, deşi el tocmai asta făcea, în vreme ce ofta jucându-se cu heruvimul de aur şi frământându-l în mâini ca pe o minge spartă. În aceeaşi stare de depresie profundă, aplecat peste babord, cu privirea împrăştiată ca un foc de artificii l-a surprins şi atacul piraţilor, a căror ambaracaţiune ar fi putut fi zărită la orizont suficient de devreme pentru ca întâlnirea cu ei să poată fi evitată. Acest lucru nu s-a întâmplat însă din păcate pentru că echipajul uneia dintre cele două nave purtând însemnele Casei Regale a Portugaliei era peste măsură ocupat cu alinarea căpitanului Saragoza care nu se mai putea opri din plâns şi care se stăpâni în ultima clipă să nu arunce în apă ochiul acela auriu, pe care îl cântărea în mână ca un bun jucător de fotbal american ce se pregăteşte pentru o lovitură imparabilă. Dacă n-a făcut gestul acesta care ar fi echivalat cu o sinucidere, este pentru că Benigno, unul dintre marinarii cei mai apropiaţi căpitanului, apreciat de toţi pentru îndemânarea cu care ridica sau cobora velele de unul singur pe vreme de furtună, i-a smuls din mâini în ultima clipă busola, iar căpitanul Saragoza a izbucnit într-un plâns vindecător, care avea să fie totuşi fatal întregului echipaj, desigur.

În timp ce întreg echipajul era preocupat de cele amintite mai devreme, nava străină care purta celebrul şi ameninţătorul însemn se apropiase suficient de cele două nave care purtau însemnele Casei Regale a Portugaliei încât să poată începe acţiunea de luare în stăpânire a celor două ambarcaţiuni, sau, în cazul cel mai nefericit, de scufundare a lor, lucru care era cel mai posibil, deşi nu şi cel mai dezirabil. În loc să ordone punerea în funcţiune a celor două tunuri cu care era echipată propria sa navă, cele mai bune tunuri cu care fusese vreodată dotată o navă cu vele, căpitanul Saragoza, străbătut de sentimentul inutilităţii tuturor lucrurilor ca de un spasm, a ordonat cu voce răguşită să nu se clintească un deget împotriva piraţilor. Fiecare îşi are propriul destin, continuă oftând căpitanul Saragoza, şi cu vocea tot mai sugrumată de plâns, şi nu i se poate sustrage, orice ar face şi oricât ar încerca. Să ne aşteptăm deci soarta, dragii mei copii, şi să ne împăcăm cu ea înainte de a veni, pentru că de schimbat nu putem schimba nici o iotă, îşi aminti inexact căpitanul Saragoza un citat din biblie, şi toată lumea păru cuprinsă de stupoare în faţa atitudinii bravului căpitan, care ar fi fost altădată gata să se împotrivească de unul singur unui asalt din partea piraţilor, şi cu oarecari şanse de reuşită, desigur.

Advertisements

11 thoughts on “Bolile de piele la trilobiti 6

  1. Saracutul capitan Saragoza 😦

    P.S. Am un album Devis Grebu superb. 200 de pagini ametitoare. Cand ai timp de extaze …ti-l imprumut 😛

  2. Da, Andi, spune si tu ce-ti e si cu capitanul asta..ca un copil mic..
    M-as bucura tare mult sa rasfoiesc albumul tau..dar banuiesc ca nu e vorba despre un album electronic ca sa fie usor de “imprumutat”..o sa gasesc eu o varianta, pana la urma:)

  3. Nu, e ditai cartoiul! Cred ca are 3 kg. Gasim o solutie. 🙂
    Cat despre Capitanul Saragoza: tristetea lui mi se pare genuina. Demna de toata atentia…

  4. draga Andi, mi-ar face mare placere..asa e, gasim noi o solutie..primul pas e sa mai trec si eu prin Bucuresti..ceea ce o sa se intample totusi curand..sper..
    Saragoza e un prostovan, o sa vezi, dar e unul bland si demn de toata compasiunea:)

  5. Deci aici era Andi cand nu puteam sa dam de ea 😆 Vad ca e prezenta la fiecare post .Mmm! Mi-a mai pierit din entuziasm 🙂

  6. Imi plac prostovanii blanzi 🙂
    Cat despre album, daca nu mai rabdare…poti ruga pe cineva care are drum la Bucuresti sa ti-l aduca. Ne intalnim undeva si ii dau cartoiul. E important sa iti fie bun prieten, nu stiu cine altcineva ti l-ar cara 😀
    Vedem

  7. Andi, sa stii ca m-ai pus in dificultate..prieteni buni care sa aiba si drum pe la bucuresti si inapoi sa stii ca nu prea am..adica nu am deloc, ce sa mai:)..dar undeva la sfarsitul lunii asteia sau inceputul lunii viitoare voi ajunge eu acolo, inainte de a pleca la Freiburg..din dorinta de a mai vedea o data bucurestii si lumea de acolo, care imi e atat de draga si care o sa-mi lipseasca mai mult decat sigur..

  8. Atunci asa ramane, in drum spre Freiburg treci sa rasfoiesti albumul 🙂

    Death
    Imi era asa de bine aici fara nume de pe blogul meu 😛 Ma simteam ca intr-o plimbare secreta…
    Trebuie sa imi gasesc alta ascunzatoare 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s