Toamna e ca o fată bolnavă care se plimbă într-o cameră goală. toamna eu şi cu Mara nu ne cunoaştem. toamna e făcută numai din zile de ieri pe care le regretăm şi din zile de mâine pe care nu le voim. aşa a venit şi mi-a spus într-o zi Mara, mie care nu-mi dădeam seama de nimic, care nu înţelegeam nici de ce şi nici dacă. Mara ştia că aşa erau lucrurile şi că nimic nu le putea împiedica să fie aşa. Nu vreau! i-am strigat, simţind că voinţa mea, în încordarea ei nebunească, era o păpuşă împletită din sfori foarte subţiri care plezneau tot timpul. voinţa mea nu e bună nici să care apă de la fântănâ. a murit, nu se mai poate face nimic cu ea.  

Când tot ce nu voiam se-ntâmplase, când eu şi cu Mara nu mai începeam unul deodată cu celălalt, când nici nu ne mai cunoşteam măcar, îmbrăcasem deja un pulover gros, în care îmi era bine, şi se făcuse de ceva vreme toamnă aşa cum s-ar dezbrăca o fată bolnavă, nevăzută, într-o cameră goală.

Advertisements

6 thoughts on “camera goala (der Tod und das Maedchen)

  1. toamna e ca o fată goală într-o cameră bolnavă. cât de senzuală e muzica asta! ca toamna, de altfel : )

  2. oh, şi Andi mi-a făcut poftă să revăd (nu ştiu a câta oară) Toate dimineţile din lume, cele care nu se mai întorc..

  3. Te-ai “descurcat” mai bine decat mine cu propria mea melancolie, cu toamna mea, si ai rasucit mai bine cuvintele care tot ale mele erau. Trebuie sa recunosc ca sunt putin invidios. E atata senzualitate in tristete, nu-i asa? in tristetea unei camere bolnave..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s