tara arde si Basescu se…

(Interludiu: Opinia cetateanului turmentat)

Domnilor, cucoanelor, dragilor! Iata ca eram pe cale sa spun un formidabil neadevar (inca unul) despre domnia sa, presedintele Romaniei. Sunt convins ca dumneavoastra, toti, nu v-ati fi grabit sa-mi gasiti circumstante atenuante. Cum domnule sa se pieptene, parca v-aud zicand, matele ori esti nebun, ori ai mate in cap!

Va rog sa va linistiti ca nu e nici una nici alta. Dar sa le luam pe rand, ca de-asta suntem aici. Daca aproape mi-a scapat acolo verbul interzis, “a se pieptana” sa stiti ca nu mi-a trecut nici un moment prin cap ca as face prin aceasta o ironie. A fost poate, un moment de sinceritate. Desigur, momentele acestea de sinceritate sunt tot mai greu ingaduite astazi. Parca tot mai frumos e sa-i inchizi gura cuiva. Sa-i spui: bai boule! Atat. Punct. Oricine e impotriva lui Basescu, se afla evident intr-o mare eroare. Intr-o eroare destinala, ca sa tinem ridicat nivelul discursului. Aici nu ne jucam nietzscheam cu perspective. Nu, domine. N-o facem, caci lucrurile s-au agravat.

Si ma intorc iarasi, delirant, de unde am plecat, ca s-o iau la rand. Domnilor, cucoanelor, dragilor! Un singur lucru va rog – si sa nu mi-o luati in nume de rau ca o fac: sa nu-i puneti marinerului astuia o peruca de vreo cinci ani, ca s-ar putea sa-i cada pe ochi. Sau sa-i ia foc.

Parol!

Semnat: Cetateanul turmentat

E timpul pentru o schimbare de atitudine!

Oamenii nu sunt infailibili. Mai mult decat atat, nici ideile lor nu sunt. Oamenii pot dez-amagi (se intampla cel mai des) la fel cum ideile pot dezamagi. Din aceste motive trebuie sa vina un timp cand faptele sa cantareasca mai mult decat sperantele pe care ti le-ai pus intr-un om sau intr-o idee. Trebuie sa vina un timp cand sa recunosti cel putin ca ai fost inselat, tradat, dezamagit, daca nu poti recunoaste ca tu insuti n-ai avut dreptate.

Toti acei oameni extraordinari, unii dintre cei mai de rasa intelectuali ai spatiului cultural romanesc actual, care si-au semanat sperantele in Traian Basescu, asa cum am facut-o multi dintre noi, prea multi, peste 50%, trebuie sa accepte ca le-au semanat in piatra seaca, in roca vulcanica si nu in terra rosa. Toti acei oameni care au crezut in Traian Basescu cu nebunia lui Romeo indragostit inca inainte de a o cunoaste pe Julieta, toti acei oameni care au crezut ca cel pe care-l asteapta s-a incarnat exact in Traian Basescu, trebuie sa aiba taria sa accepte ca au fost inselati. Ca Traian Basescu nu e nimic mai mult decat un joc de artificii. Atat. Nimic mai mult. O masca purtata cu talent.  O facatura.

Toti acei oameni care au crezut in Basescu nu se poate sa nu fi vazut lucrul asta. Nu se poate sa continue sa creada in el, in modernizarea Romaniei propusa de presedinte, in jocul lui de-a puterea cu ministri inventati peste noapte sau adusi de la teatrul de papusi. E timpul pentru o schimbare de atitudine!

ea era ema (poiestire 2)

moto: ,,ea era frumoasa ca umbra unui gând/ între ape numai ea era pământ”

dimineaţa, pe la şase jumate, era cât p’aci să adorm. da, reuşisem să mă târăsc până acolo, în starea aia dinainte de vindecare, în care durerea este atât de difuză şi vagă încât e până la urmă plăcută. ca şi când, pe gheaţă, mama mi-ar fi dat drumul la mână şi eu n-aş fi fost încă hotărât să-mi iau avânt. şi buf, m-a pocnit atunci după ceafă, fă-ţi vânt pramatie mică, du-te-nvârtindu-te, mi-a strigat mama, şi eu am privit-o cu măruntaiele care explodaseră în mine de furie. am sărit în picioare, pregătit s-o iau la fugă, ca un vânat, de parcă totul ar fi fost în curând, când m-a durut până-n plămâni ema, privirea ei care îmi supraveghea nebunia, ca şi când mi-ar fi vârât tocurile ei de cinşpe centimetri pe gât. aş fi vrut atunci să vomit ziua de ieri, să dau afară din mine trupul zvârcolit al emei, gemetele ei care mi se loveau de timpane; asa am inventat pe loc câteva lovituri, cu dosul palmei mai mult, care nici nu s-au auzit; aproape. aha, ea era ema, zăcea prăbuşită acum pe podea ca un pământ între ape.

naluciri muzicale?

Ma intrebam, intr-o vreme, cum de Nae Zamfir a avut o priza atat de mare in Israel, unde a concertat de o multime de ori; apoi am auzit candva, nici eu nu mai stiu cum sau de unde, ca imnul Israelului, Speranta,  ar avea influente romanesti; de unde si cum, nu stiu?

Astazi, ascultand Prokofiev, am dat peste Overture on Hebrew Themes, Op. 34, pe care o auzisem mai de mult fara sa stiu ce este; si ascultand-o astazi din nou, am ramas uimit recunoscand unele influente romanesti..voi ce ziceti?

Guvernul BOC a facut POC!

Si tocmai in timpul asta, jucaria noastra de prim-ministru – fostul – cauta pe sub masa foaia cu discursul pe care urma sa-l necheze ca un ponei breaz. Dumnezeule, ce bine ca ne-am scapat de puslamalele alea de pseudo-ministri care ne-au mancat nervii si banii – da, mai ales banii – si mai ales ce bine ca, foarte curand, Basescu va face la randul lui poc, si se va duce la fundul istoriei, ca s-o fi traind bine si pe acolo. Daca ar fi dupa mine, le-as propune, celor 11 ministri care ocupa (sa ma iertati, OCUPAU) singuri 200 de posturi, sa se duca pe Retezat Godeanu, si sa faca bungee-jumping legati de gat.

Cercetările au arătat că…

de fiecare dată când se aprinde lumina într-o cameră întunecată, undeva, într-o altă parte a pământului, o butelie de gaz explodează şi o dactilografă frumoasa, îmbrăcată sumar, tastează câteva litere de probă, ca şi când ar face vocaliză pe o foaie albă de hârtie. cercetările au arătat cu exactitate că foarte, foarte mulţi oameni ameţesc după ce se dau jos dintr-un montagne-russe, dar se prefac că n-au nici pe dracu’. cercetările au mai arătat deasemenea că toate cercetările care arată tot felul de lucruri sunt sistematic gresite, pentru că suferă de o gravă eroare de perspectiva: sunt facute de oameni. adevărat, adevărat vă spun, ce naiba, că nu cred în cercetări nici cât un mort în viaţa de dincolo.

ea era ema (poiestire)

intru în casă şi încep să râd ca şi când ar suna telefonul. nu mă mai gândesc la nimic, dar mai mult în glumă. mi se face silă de vraiştea din capul meu ca şi când ar cădea tencuiala de pe pereţi, ca şi când cineva şi-ar turna un pahar de vin şi l-ar zdrobi de podea, ca şi când aş despica faţa de masă cu cuţitul  în două, simetric. toate pisicile siameze sunt simetrice. când se rostogolesc o fac cu o graţie simetrică perfectă. de-abia apucasem să intru în casă şi râdeam ca un tâmpit ţinându-mă de mobile să nu cad. nu mă gândeam la nimic, dar mă exaspera liniştea asta atât de utilă pentru varianta mea obosită, ca şi când aş fi apucat de capătul unui fir de aţă şi aş fi tras înapoi din ziua de ieri trupul uscat, de camionetă ford, al bunicului. şi buf, băi dezrădăcinatule, tuşi de pe scaun la mine ema de la şapte care îşi primea tainul întotdeauna înaintea împerecherii, pentru că după eram mort şi ameţeam şi şubred ca şi când cineva ar fi scos cuie din mine ca dintr-o scândură refolosibilă. nu mi-am pierdut vremea nici să mă uit la ea nici să mă dezbrac – ema fuma pe partea cealaltă – am apucat-o de mână şi-am târât-o pe canapea ca pe o cameră spartă de bicicletă, ea era ema, v-am spus-o, dar nu v-am lăsat să vă gândiţi prea mult la asta, băi gunoaielor, că n-am chef să dau explicaţii de niciun fel. şi cu ema nu era decât un lucru simplu de făcut, aşa că nici nu mi-am pierdut vremea s-o dezbrac, i-am făcut numai o gaură, ca unei conserve şi i-am supt maţele. Când am terminat cu asta eram mort şi ameţeam şi şubred ca şi când aş fi fost trecut a doua oara prin maşina de tocat carne. Hai, căraţi-vă de-aici, băi gunoaielor, nu vă uitaţi la mine ca la vitrină, că dacă mă scol de-aici vă umplu ventriculele de scuipat şi vă fut toţi dumnezeii. în timpul ăsta ema se târa mulţumită şi vie spre uşă.

Bolile de piele la trilobiti 11

E însă imperios să spunem că, dacă este să dăm crezare jurnalului de bord al căpitanului Saragoza, descoperit în aceeaşi vreme cu nefericitul document despre care fu mai devreme vorba, lupta dintre cele nave s-a încheiat cu o remiză care a mulţumit ambele tabere. Mai mult decât atât, se pare că la finalul ei s-au schimbat invitaţii de complezenţă şi cărţi de vizită. Bravul căpitan Saragoza a acceptat chiar şi un schimb de însemne cu formaţia adversă, dintr-un avânt filantropic care nu avea să rămână fără urmări. Schimbul acesta de însemne l-a pus în dificultate, mai întâi, chiar pe autorul rândurilor de faţă, care se văzu în situaţia de a trebui să ia o foarte grea hotarare, renuntand la unele dintre cele mai frumoase alcătuiri de cuvinte care i-au reuşit până aici, de vreme ce nu ar mai putea să vorbească cu temei despre nava care purta însemnele Casei Regale a Portugaliei, decât dacă ar dori, prin aceasta, să-l inducă în eroare pe cititorul a cărui atenţie nu a fost nici până acum menajată.

În vreme ce căpitanul Saragoza cădea pe gânduri, mulţumit totuşi de rezultatul înfruntării, nava care purta însemnele piraţilor se depărta de cea care purta însemnele Casei Regale a Portugaliei, după un schimb de identitate care deşi păruse cel mai potrivit pe moment, se va dovedi extrem de băgubos pentru ambele părţi. Dar despre aceste lucruri vom pomeni cu altă ocazie.

Bolile de piele la trilobiti 10

La scurtă vreme de la atacul piraţilor, căpitanul Saragoza înceapea să-şi revină din starea de înţelept budist şi să se scuture de neputinţa care-l transformase, totuşi numai pentru scurtă vreme, într-un mecanism defect, cu circuitele înnodate. Vocea puternică şi pătrunzătoare a căpitanului dibuia acum după marinarii teferi, lovindu-se, la întâmplare, de trupurile surprinse de moarte în cele mai inspirante poziţii. Câţiva începeau să-şi revină, îndemnaţi cu blândeţe şi de unele lovituri zdravene ale căpitanului, alţii înţelegeau abia acum că atacul pe care reuşiră să-l respingă avea să fie ultimul pentru ei. Lucrurile astea contează însă mai puţin. Ceea ce este cu adevărat important, este că imediat după ieşirea căpitanului din transă, singurul vas care mai purta însemnele Casei Regale a Portugaliei pe deasupra apei se îndrepta, cu oarecare dificultăţi de ce să nu recunoaştem, spre nava piraţilor, avariată şi ea destul de serios. Nimeni n-ar fi fost suficient de tâmpit să creadă că mai rămăsese cineva pe vas cu cu mintea întreagă, atunci când căpitanul răcni ordinul de urmărire, cineva care să se opună – şi nu cu puţine argumente – ordinului care se va dovedi mai curând pripit. Zelul lor – aparent măcar, dacă nu sincer – ar fi putut fi pus nu numai pe seama smintelii, ci şi pe seama supunerii îndelung exersate faţă de un conducător de neclintit. De fapt, nu s-ar putea spune din ce motive nimeni dintre cei câţiva membri teferi ai echipajului nu îndrăzni să sufle o vorbă împotriva hotărârii bravului căpitan Saragoza, care ar fi fost în stare să înoate de unul singur până la vasul piraţilor şi să sape o gară în cală cât un pui de balenă, prin care apa s-ar fi putut strecura înăuntru în voie.

La lăsarea întunericului, după o urmărire absolut lipsită de suspans, în care atât urmăritorii cât şi urmăriţii păreau sâcâiţi de căldură şi de aerul încărcat de sare al oceanului şi ar fi vrut să isprăvească mai repede ziua şi să se arunce în aşternut, nava care purta însemnele Casei Regale a Portugaliei sufla în ceafa de lemn uzat a celei care se târa cu vreun sfert de milă, dacă nu mai puţin, în faţa ei. Acesta fu şi momentul în care din pieptul bravului căpitan Saragoza izbucni ca o ghiulea strigătul de atac. Cele două ghiulele lansate simultan, ratară însă, premeditat, ţinta. Avertismentul fu urmat de o somaţie, pe care piraţii o primiră cu râsete şi cu câteva focuri stângace de armă. O vreme se trase la întâmplare, iar zgomotele armelor erau cu uşurinţă acoperite de hohotele generale de râs. De fapt, dacă este să ne păstrăm până la capăt obiectivitatea – calitate vitală în astfel de circumstanţe – trebuie să spunem că lupta dintre cele două nave nu prea aduce a luptă. Tocmai de aceea, nu vom vorbi aici despre acte de vitejie ale unora sau altora, deşi despre moarte s-ar cădea să vorbim, chiar dacă numai în trecere şi mai mult ca să umplem foile.

Bolile de piele la trilobiti 9

In anul 1986, inainte de catastrofa nucleara de la Cernobil, s-a descoperit undeva in partea de sud a Portugaliei un document prin care capitanul Saragoza recunostea, in fata inchizitiei, ca este indragostit de fiica sa vitrega. La autentificarea documentului proaspat gasit a lucrat o echipa de specialisti ale carei rezultate aveau sa fie facute publice la cateva zile dupa ce intreaga Europa fusese traversata de frumoasa aurora nucleara. Din aceste motive, ca si din altele asupra carora nu vom insista aici – rezultatele aveau sa treaca neobservate.