e ca si cand, e ca si cand (poiestire)

Dacă închid ochii nu mai ştiu unde sînt. dacă îmi amintesc mă adâncesc în trecut până dispar din prezent cu totul. mă mişc prin acum ca şi când ar fi vârful unui aisberg. pe măsură ce cobor mă adaug mie însumi şi devin mai uşor. apoi, când deschid ochii, sunt iarăşi aici şi mi-e sete. dar sînt aici într-altfel şi nu mai sînt eu. e ca şi când, e ca şi când… eu vreau lucrurile şi lucrurile nu mă vor pe mine; din aceste motive sînt singur. singur pe dracu’ cât de singur poţi să fii în fond? nu te mai chinui cu cuvintele astea. şi zic: bine mă’, da’ tu cine mă-ta eşti de te plimbi aşa prin amintirile mele ca şi când ai fi la tine acasă? e ca şi când, e ca şi când. sigur. nu era clar? eu înjurături ştiam câteva, dar nu voiam sa fac uz de ele; am ajuns aici din trecut, aisberg, ca şi când, nimeni nu mai înţelege nimic. ţine-te aşa de nas şi vorbeşte. îmi place mai mult de tine când vorbeşti aşa. acum întoarce-te şi valea. cu cratimă. dacă închid ochii, sigur o să dispară. asta am făcut, asta a făcut şi el. băi tolomacule, i-am spus, tu dispari. tu dispari, tu dispari. de dispărut nu-i ardea nimănui. şi uite, zic, mi-am amintit de drăcia asta, păi asta e treabă? fără explicaţii şi nu mai vorbiţi în acelaşi timp. de parcă putea cineva să-i mai facă să tacă. nici să-i numere nu mai putea, cu N mare. pentru că eram toţi obosiţi şi ţineam la oboseala noastră. pentru că pierdeam. eu pierdeam mai ales. şi îmi părea rău să pierd. şi totuşi pierdeam mereu, ca şi când aş fi fost născut pentru asta. eram genial, îmi spuneau toţi, când venea vorba de pierdut. o ştiam bine.  ţine-mă de mână când mi-e somn, am rugat-o. nu era deloc uşor s-o disting în mulţime. era undeva, o vedeam, era Mara. vreau să-mi fie somn cu tine. vreau să-mi usuc cojile obrajilor la caldura respiraţiei tale. te rog nu mai fă pe poetul cu mine. m-am săturat de ca şi când, e ca şi când. să simt limba ta moale mângâindu-mi legănat ţagăra care-mi bate în pleopă tulburându-mi vederea. disperarea mea, în ziare. să mă ghemuiesc în tine ca un fetus şi să uit; să mă vindec. nu mai vorbi sau taci, fă cum vrei. să adorm sorbind laptele sânului tău. să treacă dintr-unul într-altul, prin noi, aceleaşi artere şi vene. să simt coastele tale cum mă-mbrăţişează, îndrăgostite, ca nişte dinţi ascuţiţi de pantere. să aud foşnetul blând al plămânilor tăi de-o parte şi de alta a tâmplelor mele.   să mă cufund în tine ca într-o apă fierbinte, ca într-un alt trup al meu, ca într-un rug aprins, ca-ntr-o moarte… am rămas căutând: ca şi când, e ca şi când. de data asta ai mers prea departe. i-am întins Marei, plângând, un pumn de baloane colorate şi sparte.

Inceput de roman

– Suntem gata să vă ascultăm atunci. Mai aşteptăm pe cineva?, întrebă unul dintre avocaţi, întorcându-se către tânărul care îl însoţea, şi care stătea înghesuit pe scaunul din colţul mesei. În loc să răspundă, tânărul clătină nesigur din cap, hotărându-se până la urmă pentru un răspuns negativ, pe care îl murmură apoi, ca pentru a se asigura că fusese înţeles.

Ca şi când semnul ar fi fost adresat bărbatului îmbrăcat sumar, cu o figură mohorâtă, în jurul căruia era adunată întreaga asistenţă, acesta dădu să se ridice, de parcă şi-ar fi amintit ceva, apoi căzu înapoi pe scaun, ca un corp inert. Dacă l-ar fi văzut cineva acolo, în camera îngustă în care se înşirau, de la stânga la dreapta, cei doi psihiatri, apoi cei doi avocaţi, apoi, în sfârşit, tânărul care adormise aproape cu caietul sprijinit pe genunchi, ar fi spus că bărbatul nu se mişcase de acolo de câteva zile bune. Şi într-adevăr, n-ar fi greşit prea mult. După ce mai ceru un pahar cu apă, şi permisiunea de a vorbi cu Duhul Sfânt, prin telefon, la numărul deja indicat, bărbatul păru să capituleze din nou, aşa cum o făcuse cu câteva ore înainte. Capitularea devenise punctul de pornire al unei noi ofensive.

– Am să vă spun totul, zise cu nedisimulată sinceritate, frecându-se la ochi, ca şi când s-ar fi străduit să-i vadă pe cei care stăteau în jurul lui şi nu acele înfăţişări fantasmatice care îi tulburaseră întreaga noapte şi care locuiau într-o lume din care nimeni în afară de el nu mai făcea parte. Însă pentru asta, reveni el pe un alt ton, de parcă ar fi găsit dintr-o dată un motiv să se bucure, vă rog să citiţi cu voce tare mesajul acesta pe care Duhul Sfânt m-a însărcinat să vi-l trimit vouă, şi prin voi spălăturii ăsteia de naţii împuţite care doarme ca un beţivan într-o margine de şanţ. Hai, citeşte! Răcni el către tânărul care nu schiţă nici cel mai mic gest de a lua hârtia împăturită ce îi fusese întinsă peste masă. Părea obişnuit cu asemenea gesturi şi deja plictisit de tot ce avea să se întâmple.

Văzând că nimeni nu ia în serios mâna de care atârna ca o batistă folosită hârtia prin care Sfântul Duh binevoise să iasă din tăcerea lui bimilenară şi să se adreseze omenirii, Cosmin aruncă hârtia pe masă, deznădăjduit, şi se prăbuşi înapoi pe scaun. Să dispară ar fi putut numai dacă s-ar fi concentrat foarte tare, dacă ar fi închis ochii foarte strâns, până s-ar fi umplut totul de dansul relaxant al culorilor şi de nesfârşirea goală a întunericului. Bine, nu-i ieşea chiar întotdeauna, şi avea să dea greş şi acum, asta pentru că era obosit, pentru că nu dormise de o noapte întreagă, de mai multe nopţi, se gândi el deschizând ochii ca şi când s-ar fi aşteptat ca toţi ceilalţi să fi dispărut între timp. Dar nu, nici de-al dracu’. Stăteau acolo ca nişte statui îmbrăcate nepotrivit şi în grabă, îşi zise, şi gândul acesta îl umplu de furie şi-l făcu să se ridice de pe scaun, ameninţător, lovindu-se cu genunchii de masa fragilă din lemn pe care fu cât pe ce s-o răstoarne.

– Canalii împuţite!, zbieră el, căutând în gând o continuare potrivită, apoi, vrând să lovească cu pumnul în masă, constată că mâinile îi era prinse una de alta cu două inele groase de metal. Ca şi când lucrul acesta l-ar fi făcut să-şi amintească totul, se prăbuşi înapoi pe scaun, redevenind individul docil de mai înainte. Dacă într-adevăr vederea cătuşelor, sau mai curând a celor doi paznici care se apropiară imediat de uşa încăperii, fiind gata să intervină la cel mai mic semn, l-au făcu pe Cosmin să-şi reia locul, nu ar fi putut să spună nimeni cu certitudine.

amintire (scrisa in 2003, pe vremea cand nu scriam poiestiri)

Anii trecând…

Câte cercuri poartă trunchiul tău, suflete?

simt fierbintea lava de gând

pe coardele-apusului răsucindu-se.

Uimit, în oglinda apei îmi tulbur chipul

cu mâna frângând în cercuri undele,

aşa cum tulbură corbii zenitul

gonind cu aripile lor fumurii secundele…

E-atât de toamnă,

şi păsările sufletului meu

se prăbuşesc în Dumnezeu

s-adoarmă.

În tăcerea domoală ca un drum de care,

gândul se năruie ca o cetate prădată;

numai apele privirilor tale

nu vorbeau de apus niciodată.

sincopa de limpezire

pe taraba din piaţă stăteau doi cocoşi

legaţi de picioare cu burţile goale

prin faţa lor treceau babe şi moşi

cu mersul agale cu moartea-n spinare

la nouă avea sa se facă lumină

nu era nicio grabă nu murea nicio babă

pe altă tarabă ţipa o găină

mă’ dă-o dracului de treabă!

Declaratia incredibila a domnului Patapievici! – intelectualul lui Basescu

UPDATE: Merita citit articolul domnului Alin Ionescu pe aceasta tema. Dupa o analiza “pe text”. Reies doua lucruri.

Primo: Acela ca Patapievici afirma pentru cotidianul numit ca Basescu nu l-a lovit, ci l-a impins pe copil (si atunci juramatul pe biblie a fost trucat, lipsesc asa, vreo 8 cadre de bun-simt si de demnitate. Sau, desi in imagine se pare ca Basescu pune mana pe biblie, de fapt mana i-a fost prelungita prin complicate proceduri, miscarea fiind decelerata)

Secundo: Patapievici afirma negru pe alb ceea ce zice ca nu afirma, lucru care il califica in mod suprem pentru pozitia pe care si-o aroga singur, de intelectual al lui Basescu.

Ei sunt intelectualii Romaniei?

Deodata cu aceasta declaratie a domnului Patapievici, in care afirma, pentru un cotidian spaniol, ca Basescu ar fi detinut o caseta in care (citez) “Mircea Geaona primea sex oral” – afirmatie dezmintita imediat de Sever Voinescu, seful campaniei prezidentiale si fostul purtator de cuvant al lui Basescu – domnul Patapievici a ajuns pe ultima treapta a moralitatii si a demnitatii.

Este pentru mine halucinant ca un om pe care l-am respectat, care mi-a folosit drept model candva, pe care l-am aparat atunci cand toti prietenii mei il acuzau, pentru care m-am certat eu insumi cu prieteni de-ai mei, a putut sa faca o astfel de declaratie din pozitia de director al ICR pentru un cotidian spaniol.

Domnule Patapievici, m-ati dezamagit fara rest, dincolo de pozitia dumneavoastra in aceasta campanie electorala, m-ati dezamagit si ati distrus o imagine in care mii de tineri si-au pus speranta si au tratat-o drept model. M-ati dezamagit in toate felurile cu putinta.

A face o astfel de afirmatie fara acoperire, in masura sa distruga imaginea celui incriminat, este dincolo de orice o dovada de prostie crasa si de discreditare. Il invit pe domnul Patapievici sa-si prezinte demisia din functia ICR, inainte ca imaginea acestei institutii sa aiba de suferit. O astfel de grosolanie nu poate fi tolerata nici intr-o societate precum a noastra.  Regret ca am ajuns sa asist la un astfel de fenomen de degenerescenta. Si am ramas, pur si simplu, fara cuvinte.

Fara cuvinte. (Sau, vorba doamnei Simona Tache, multumim mult, ne bucuram ca ne-ati spus!)

P.S. Aveti aici si aici un frumos articol pe aceasta tema:

De ce am votat cu Geoana..

Desi am reluat mereu, in discutii scrise sau verbale, o serie intreaga de argumente, si desi e poate prea tarziu, merita totusi sa mai fac o ultima incercare si sa raspund la intrebarea care mi s-a pus mereu in ultimele zile. De ce am votat cu Geoana?

Geoana este un om care a castigat postul de presedinte al partidului luptand cu Iliescu si cu Nastase. Nici Iliescu, si nici Nastase (sa nu mai vorbesc de Mitrea) nu l-au sustinut decat cu foarte multe rezerve. Aproape ca au jubilat vazand ca Geoana a pierdut. Iar motivul pentru care a pierdut, este ca n-a fost sustinut cum trebuia. Geoana este omul care, din functia de presedinte, ar fi putut reforma un partid care, fara discutie, a ramas in urma. Dar care nu mai este, dupa 20 de ani, acelasi FSN, asa cum si-ar dori Basescu si acolitii lui. Asta pentru ca structurile de putere si raporturile s-au schimbat. Iar cine mai crede ca Iliescu trage sforite in partid, il invit sa-mi comunice care este functia lui, si pentru cine trage sforile mosuletul ala care, desigur, ar fi meritat sa putrezeasca intr-o inchisoare? Sa-si plateasca el chiria la apartamentul sau cu 3 camere?

Dar as vrea sa lamurim urmatoarele:
1 .Un presedinte este independent, el nu face parte dintr-un partid politic. NU am votat PSD, am votat cu Geoana, iar acest lucru ar tebui sa fie tuturor clar.
2. Mosternirea comunista ii revine mai degraba lui Basescu (a recunoscut-o deschis in 2004), decat lui Geoana, care a intrat in PSD in 2000 si care n-a facut parte din guvernele din timpul lui Iliescu. Basescu este cel care trimitea, de pe mare, scrisori duioase marelui barbat al tarii, tatucului, cel care s-a saltat din FSN, a preluat PD-ul calcand pe cadavre, si sa pregateste sa preia si PNL-ul, ca un distrugator de partide ce este.
3. Modul in care Basescu a ales sa conduca tara asta, cu un prim-ministru marioneta, facand aliante numai in interesul sau si rupandu-le numai ca sa-i fie lui si mai bine, trandu-si toti adversarii lui politici, demagogismul si discursurile lui populiste, de presedinte-jucator tine de aceesi sfera a regimurilor totalitare in care acelasi om centreaza si acelasi da cu capul. Numai ca Basescu e doar la inceput.

4. Modul in care a sprijinit-o pe fiica-sa, o puslama balbaita si superstara sa obtina postul de euro-parlamentar, lucrandu-si practic partidul, faptul ca a creat 2 ministere pentru doua miss-romania, Ritzi si Udrea, care au spalat bani cu nemiluita, faptul ca s-a inconjurat rapit de supusi de incredere ca Videanu, Berceanu, Blaga, etc., ma face sa cred ca in ceea ce priveste coruptia, PD-L-ul nu e cu nimic mai prejos decat cu PSD-ul. Poate are chiar un plus.
5. Faptul ca in 5 ani de zile Romania nu s-a schimbat in bine si nu s-a modernizat, a ramas cea mai corupta tara din europa, iar nici un mare corupt n-a fost prins, ma face sa cred ca Basescu n-a reusit mai mult decat Constantinescu. A vociferat incoace si-n colo, dar nimeni n-a fost prins, absolut nimeni. Cat despre “sa traiti bine!”, cred ca simtim cu totii, pe pielea noastra, ce bine ne este.

6. Faptul ca Basescu, in al 5-lea an de mandat, la final se gandeste la modernizarea Romaniei si la schimbarea constitutiei n-a dat de gandit la nimeni?? DE ce nu a facut referendum-ul in 2005, in 2006, in 2007? De ce a asteptat pana acum? CA sa mai straga niste voturi? Ca sa se mai poata lauda ca lupta cu sisteme politice si moguli?

7. Faptul ca Basescu a lasat mai bine de 2 luni Romania fara guvern intr-o perioada de criza (dupa ce a facut o alianta cu PSD-ul, pe care l-a demonizat 4 ani de zile, doar pentru ca n-a vrut sa lase postul de prim-ministru din mana, doar pentru ca el nu are aliati politici, ci doar supusi, vasali), ca a numit prim-ministri in bataie de joc, sfindand partidele politice, toate, si parlamentul, n-a dat de gandit la nimeni? N-a vazut nimeni ca lupta se ducea pentru MAI si pentru serviciile secrete? N-a inteles nimeni ca Basescu pregatea de atunci o frauda majora, si ca numai daca ar fi controlat ministere o putea duce la implinire? Fraudacii, domnule Morar, mai precis fraudacul NR 1, este Basescu. Stapaniti-va umorile, priviti obiectiv, atat cat mai puteti. Cine a condus tot aparatul de stat, cine putea sa fraudeze alegerile, cine a impartit buletinele de vot si sectiile speciale? PSD-ul? PNL-ul? Agatha Cristie? Mai incercati, domnule Morar: Fram Ursul polar, Tom si Gerry? NU, domnule Morar. NU! NU! NU!

7. bis. Alianta cu PSD n-a ingrozit pe nimeni? N-a mai fost nimeni frustrat si enervat atunci ca PSD-ul se intorcea la putere, nu mai invoca nimeni votul de dreapta dat de popor? Cine era atunci adevarata majoritate?

8. Nu am votat cu Geoana pentru ca ar fi un presedinte stralucit. Nu este. E un prostovan. Dar am votat cu el pentru ca dincolo de discursul stralucit, Basescu e o fiara. Un om fara principii, care nu se da in spate de la nimic. Respecta femeile, mai putin tigancile imputite. E si cu ungurii si cu patriotii infocati si cu homosexualii. E un maniac, un plangacios, mizeaza mereu pe emotiile pe care le starneste. Oare de ce roamanii se lasa atat de usor cuceriti?
9. Am votat cu Geoana din pragmatism, pentru ca R0mania ar fi avut acum un guvern (care ar fi putut vota imediat un buget si Romania ar fi primit transa de la FMI), si nu unul marioneta, pentru ca o alianta e mult mai greu de controlat de grupuri de interese decat un singur om, pentru ca Johannis e un om care a convins, un neamt cu principii si neimplicat in jocuri politice, un om care ar fi putut fi decisiv pentru Romania. Dar Romanii au preferat nesiguranta, alegerile anticipate, jocurile mizerabile ale lui Basescu, cel care va incerca acum sa distruga PNL-ul, sa cumpere parlamentari, etc.

10. Am votat cu Geoana pentru ca am votat cu Antonescu, cu Johannis, cu bunul simt, cu o politica ne-conflictuala, bazata pe parteneriate, pe intelegeri. Am votat cu Geoana chiar daca sunt de dreapta, pentru ca Basescu este tot asa de drepata ca si impozitul forfetar. (Intre noi fie vorba, si dracu este mai la dreapta decat Basescu!) Am votat cu Geoana, ca sa nu putem constata acum ca dupa criza, criza continua..

Declaratia lui Geoana – declaratia unui om care nu se lasa invins

UPDATE 2 :In afara-i vopsit gardul…

Daca alegerile au fost intr-adevar fraudate (intra-devar = se poate dovedi lucrul asta) atunci contestarea lor este un gest firesc intr-o democratie. Domnul IT Morar descopera iarasi un sofism, demonstrand cat de daunator imaginii Tarii ar fi contestarea (si eventual repetarea) alegerilor. Cand, de fapt, rusinoasa si daunatoare in mod radical nu e contestarea unor alegeri fraudate, ci fraudarea lor. Halal logica folositi, stimabililor! Ea ar suna cam asa: ce conteaza ca s-au furat alegerile (de vreme ce a castigat Basescu), important e sa ne pastram imaginea de tara europeana civilizata! Tine, ce ziceti?

UPDATE: Dovezile de fraudare incep sa prinda contur!

Prima declaratie de anvergura a lui Geoana de cand a castigat, apoi a pierdut alegerile e una moderata, rationala, cumpanita. Isi recunoaste graba din seara alegerilor, dar o motiveaza rezonabil. Si noi ne-am bucurat. Cine nu s-ar fi bucurat fiind dat cu doua -trei procente invingator de trei institute de sondaj. Nu vede nicio problema ca postul de premier sa revina PNL-ului, daca Johannis s-a retras din intelegere. E mult bun simt aici, dar s-ar putea sa fie inutil.  E si speranta ca alegerile se vor reface. Speranta pe care o avem multi acum, chiar daca sansele sunt mici.

Oricum, Geoana a devenit, mi se pare, mult mai lucid si mai stapanit. Asa trebuia sa fie de la inceput. Si nu sa se lase calcat in picioare de masina retorica a lui Basescu. Atunci, astazi n-as mai fi scris randurile astea. Atunci, astazi, ar fi fost bine.

Dupa “v-am ciuruit” urmeaza flegmele (cazul Ioan T. Morar)

Noii castigatori, acei sustinatori indarjiti ai lui Basescu, cei care apara valorile fundamentale ale acestei tari, inteleg sa-si manifeste aceasta atitudine in cele mai ordinare moduri cu putinta. Un pic de moderatie, domnilor! Basescu a castigat prin furt, si la doar 50 de mii de voturi distanta. O jumatate din Romania asta e scarbita de el. Cealalta n-a inteles inca un lucru simplu. Vlad Tepes a fost bun, dar acum o jumatate de secol. Azi suntem datori sa judecam in alte categorii, sa lasam la o parte impartirea grosiera in comunisti si arhangheli, moguli si ingeri pazitori, tonomate si ziaristi vedeta (gen TRU).

Iata dar in ce fel se manifesta “invingatorii”, trimitand scuipaturi virtuale intr-o parte si-ntr-alta. Vi se pare normal, domnilor? Unde va e dramul de umanitate?

p.s. Spre delectare aveti aici si articolul

In loc de epilog si ceva in plus

Am să fac un pas în afară şi am sa ies din campul de forta al acelor cateva minute în care, după discursul lui Geoana, singurul discurs de presedinte pe care l-a tinut de când a început acestă campanie, am crezut într-o altă Românie. O Românie eliberată de cel care a intreţinut, în ultimii ani, un conflict permanent în clasa politică, cu care şi-a hrănit poziţia. O Românie cu un guvern stabil, condus de un independent, de un om neimplicat în jocurile de putere de la Bucuresti, un premier jucător, şi nu un premier jucărie.

Am să fac un pas în afară încercând să ies şi din jocurile mizerabile ale celei mai pefide campanii electorale din câte s-au desfăşurat vreodată în ţara asta. O campanie îndreptată împotriva lui Băsescu, care însă s-a sufocat în ea însăşi, în invective, dovezi dintre cele mai coonvingătoare, casete, argumente valide sau inutile. S-a aruncat, la grămadă, totul, şi n-a mai rămas din toată campania aceasta negativă decât încrâncenarea şi ura. Datorită lor Băsescu a redevenit eroul suspendat de cei 322. Omul „altor coordonate istorice”. Asa a fost perceput, în mod evident, din afară. Şi, într-o proporţie mare, şi dinăuntru.

Am să fac un pas în afară şi faţă de contestarea alegerilor, un mecanism inutil destinat să lungească chinurile unei naşteri ratate. Unei bucurii pe care a trebui să o înghiţim la loc, să ne-o interzicem. O bucurie nescută moartă, a cărui manifestare va rămâne în zestrea colectivă a acestui popor.

Dincolo de aceste distanţări, nu-mi mai rămâne să spun decât că românii au primit România pe care şi-au dorit-o. O Românie condusă de un om care are toate pârghiile puterii, şi care mai este pe lânga asta garantul aceloraşi puteri. Din Vlad Ţepeş, Băsescu a luat totul, mai puţin principiile. Sunt ferm convins că ne vom convinge cu toţii de asta în următorii cinci ani. Asta, desigur, dacă Băsescu nu se va schimba. Dacă nu va deveni împăciuitor. Dacă va scăpa de drogul puterii care îl face să se creadă un fel de supra-om invincibil.

Dacă se va întâmpla aşa, dacă România va trăi bine, va scăpa de marea corupţie şi va deveni o democraţie „mai convingătoare” promit că îmi voi face public mea culpa şi voi accepta că m-am înşelat. Că n-am văzut bine. Şi, pentru binele tuturor. Sper să fie aşa. Până atunci însă, îmi  voi păstra poziţia la care n-am ajuns fiind „împins” de posturi, diurne sau fonduri pdl-iste, ci încercând să cântăresc cât mai bine situaţia actuală deteaşat de orice altceva. Aşa cum ar trebui să facă fiecare dintre noi.  Pâna atunci însă, mă voi declara dezamăgit de toţi acei intelectuali care şi-au trădat convingerile, şi au reuşit să-şi auto-inducă sentimentul că fac ceea ce trebuie, şi încă mai dezamăgit de aceia care, văzuţi cu sacii în căruţă, n-au mai avut nevoie de alte argumente. Toţi aceştia, ca şi acei români care au votat cu Băsescu şi care se vor căi pentru votul lor, au parte de intelegerea mea. In fond, toti putem gresi.

Toti oamenii dictatorului

Ma plimb pe net enervat, obosit, mai sperand, mai cautand un cuvant de duh potrivit pentru toate drosofilele care bat din aripioare pe langa floarea de mucegai a victoriei anuntate de PDL a Stapanului . Peisajul e trist, nuditatea exultatiei e stridenta ca un nud de picasso care coboara dintr-un logan restilizat in forma de mitraliera.

Iata o mostra de drosofila incantatoare de pe blogul domnului Tismaneanu , care nu uita sa aminteasca de acelasi logan in care se urca Baciul, amenintand cu rasu-i hahaitor: “i-am ciuruit”.

De pe blogul zis mai sus, oricine se poate misca in voie pana la MIhai Neamtu, aspru numarator de voturi si dansul, sau ii poate face o vizita preacuratului TRU, cel suferind, dupa vorba unuia, de o blanda dar odihnitoare bruxelita. (Pentru cei care nu stiu asta nu e o boala de care se moare, ci de care se “traieste bine”).

Ar mai fi unele de enumerat, dar e inutil. Cand auzi ca Basescu a luat peste 50 la suta totul devine brusc inutil. Inutila si intrebarea asta care m-a macinat o vreme. In ce dracu’ de tara traim?

p.s. bine, eu m-am mutat totusi, preventiv, de ceva vreme..