am mai privit-o o dată înainte să plec, apoi am ieşit uitând să mai închid uşa. şi aşa mi-a rămas în minte Ema, trântită pe scaun, dezbrăcată, cu ţigara împlântată în plex ca o daltă într-o statuie de piatră, ca o lalea rânjită, deja scuturată. Ema fuma direct cu plămânul, coastele ei fumegau ca nişte branhii bizare scoţând un şuierat abia perceptibil ca şi când un pinguin regal s-ar fi uşurat, fără jenă, în mare. coborând scările în grabă, cu pumnii atârnânu-mi imenşi în buzunare, mi s-a părut că disting geamătul ei de focă sărutată pe gură urmându-mă credincios prin întuneric. şi mi-a explodat dintr-o dată un hohot de râs în gâtlej ca un minaret ţâşnindu-mi pe gură, rupându-mi obrajii şi buzele, spărgându-mi dălţile maxilarelor. m-am prăvălit pe scări hohotind, râsul exploda în mine ca nişte pistoane accelerându-mi mişcarea, şi eu mă forţam să uit geamătul ei extactic, trupul ei folosit, aruncat pe canapea ca o cutie de bere desfăcută şi goală. când am ieşit pe scara blocului afară, scuipat ca un obuz dintr-o gură de tun, se lăsase peste blocuri o seară hilară cu o lucire ca de săpun.

Advertisements

12 thoughts on “ea era ema (a treia oara)

  1. “Ema fuma direct cu plămânul, coastele ei fumegau ca nişte branhii bizare scoţând un şuierat abia perceptibil ca şi când un pinguin regal s-ar fi uşurat, fără jenă, în mare” – era chiar păcat să nu selectez exact acest pasaj… Parcă am văzut cum fumegau coastele Emei…

  2. Greu textul asta mai Paul. Sunt imagini foarte frumoase si mi se pare o reusita mare ca nu suprimi si nu inchizi intr-o forma mai mult sau mai putin golita de semnificatii imaginea si sunt si autentice. O astfel de imagine reusita e “seară hilară cu o lucire ca de săpun” care deschide si trimite spre multe alte lucruri.

  3. Interesant textul tău. Frumos şi ciudat. Comparaţiile sunt adânci: Felul în care fumează Ema, apoi râsul şi hilaritatea peisajului. Chiar îmi place 🙂

  4. Intr-o zi o sa pun cap la cap toate pasajele selectate de tine si o alcatuiesc cu ele un singur descantec; am speranta ca o sa poata findeca boli:)
    o dimineata frumoasa Cristi!

  5. @ Marius Ola:
    da, e un fel de prabusire in hilaritate ca intr-un cosmar; o hilaritate care explodeaza in mine la fel cum explodez eu in ea scuipat de gura blocului;

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s