(descantec de iubire)

să dezlegăm dimineaţa din frâiele care-i mângâie sânii. la noi la porţi umblă câte doi-trei morţi, şi după ei umblă câinii. când fu să-mi amintesc de ziua aceea plăpândă când mă ghemotoceam în braţele tale ca într-o peşteră strâmtă, am ajuns purtat de un fel de beţie în mijlocul aşezării de oameni; dimineaţa mirosea mai mult a lapte prins, a fazani sparţi în vitralii. aşa crescură în mine ca nişte peşti nevoindu-se într-o băltoacă treptat sentimente puzderie în zadar îndoite cu apă. însă îndemânatic din fire şi ager ca o oglindă, am fugit cu rucsacul în spate până la tine, şi te-am îmbrăţişat cu toate îmbrăţişările lumii dintr-o dată. apoi am zâmbit. apoi te-ai lăsat sărutată. apoi te-am prins de mână cu degetele mele prelungi şi sonore pe care ţi le-am plimbat mai întâi peste rochia ta înflorită, peste genunchii tăi lucioşi şi fierbinţi; şi nu în ultimul rând peste sânii tăi nevoindu-se în spatele corsetului, cuminţi. apoi am plecat sărutându-ne între noi şi cu paşii noştri, cărarea. apoi peste nevoinţa noastră căzu, multnevoindu-se, înserarea.

Advertisements

14 thoughts on “Pildă despre nevoinţă

  1. dimineata cu iz de lapte prins ma duce cu gandul la casa de la tara a bunicilor, am gasit in textul tau, ca de obicei, multe lucruri pe care le-as putea mentiona, Dar, in primul rand multumesc pentru amintirea asta. poate m-oi muta la batranete la tara sa imi ingrijesc si eu nepotii 🙂 🙂 🙂

  2. Acesta este un adevărat descântec de iubire – “mă ghemotoceam în braţele tale ca într-o peşteră strâmtă, am ajuns purtat de un fel de beţie în mijlocul aşezării de oameni; dimineaţa mirosea mai mult a lapte prins, a fazani sparţi în vitralii. aşa crescură în mine ca nişte peşti nevoindu-se într-o băltoacă treptat sentimente puzderie în zadar îndoite cu apă. însă îndemânatic din fire şi ager ca o oglindă, am fugit cu rucsacul în spate până la tine, şi te-am îmbrăţişat cu toate îmbrăţişările lumii dintr-o dată”…

    Recunosc că am selectat un pasaj cât jumătate de text, dar nu-mi pare rău deloc. O zi bună să ai!

  3. Pingback: ALFABET «
  4. @ Elena:
    Multumesc de vizita, esti oricand bine-venita. Tocmai am trecut si eu pe la tine, si te-am trecut, la insistentele pisicilor albastre, in blogroll 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s