De aici o sa cuceresc lumea. din punctul ăsta fragil şi efervescent din care îmi mişc lentilele şi braţele, de pe movila asta de plictis şi lentoare. o să încep mai întâi cu ce e mai departe de mine. o să înclin linia orizontului spre mine, o să stăpânesc toate acele mişcătoare imagini cu existenţe fugare. ce bine că nu trebuie să caut după mâna mea ca să frâng totul într-o apropiere tumultoasă, într-un aici în care abia mai încape piciorul meu până la genunchi pe care suie ca nişte lipitori fostele lucruri, fostele lumi. ce bine că mâna mea e deja eu însumi! asta mă scuteşte de încă o luptă. de cea mai grea. ce bine! la scara poietică a trupului meu plin de urme şi semne, şi care serveste ca un fel de hartă a lumii, genunchiul e punctul din care de două ori cineva mi-a scos apă cu seringa – eu urlam un pic de durere. pe acolo au ieşit şi unele poezii, din cămăruţa aia, care mă doare şi acum când îmi vâr degetele în ea, amândouă, al meu şi al tău, de plăcerea amintirii. e genunchiul meu poietic, stângul, cel rămas singur după glaciaţiune, cel murit în războiul de treizeci de ani şi înviat într-un sat, într-o fântână, cel căzut de două ori de pe cal, cel în care pământul a fost despărţit de apă, când duhul lui dumnezeu se plimba prin gura mea închisă mirosind a narcisă. cu dumnezeu lucrurile nu erau simple, el se trăgea din genunchi sau genunchiul trupului meu din el, nu era clar nici măcar pentru mine. am înnebunit atunci, de la un timp rezonam cu stranii unde magnetice, îmi plimbam papilele amintirii dincolo de zidurile trupului meu, când înainte de ele eram dumnezeu. albisem, nebunia locuia în mine frenetic ca o magmă clocotitoare, izbucnea în strigăte pe care nu le puteam opri, mă înlocuise cu totul. de aici, îmi spunea, o să cucereşti lumea!

Advertisements

9 thoughts on “Nebunie

  1. Paul, tu cucereşti lumea literar, asta este evident, din punctul meu de vedere… Fiecare text plasat aici oferă cititorului plăcerea extremă a lecturării unor idei formidabile…

    “genunchiul e punctul din care de două ori cineva mi-a scos apă cu seringa – eu urlam un pic de durere. pe acolo au ieşit şi unele poezii, din cămăruţa aia, care mă doare şi acum când îmi vâr degetele în ea, amândouă, al meu şi al tău, de plăcerea amintirii. e genunchiul meu poietic, stângul, cel rămas singur după glaciaţiune, cel murit în războiul de treizeci de ani şi înviat într-un sat, într-o fântână, cel căzut de două ori de pe cal, cel în care pământul a fost despărţit de apă, când duhul lui dumnezeu se plimba prin gura mea închisă mirosind a narcisă…”

    Ce pasaj…

  2. foarte frumos, mi-a placut mult,

    “e genunchiul meu poietic, stângul, cel rămas singur după glaciaţiune, cel murit în războiul de treizeci de ani şi înviat într-un sat, într-o fântână,”

    n-am ce face, genunchiului ii trimit lauda mea!

  3. @ Iulia:
    Adevarul e ca de acolo tasnesc toate poiestirile mele; acum, de curand, am observat ca am si cu stangul probleme, ca mi-a tasnit din el o poezie in germana 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s