Mara răsfoia lângă mine o carte cu mâna ei mică odihnindu-se pe cotor, cu obrazul plecat uşor într-o parte şi multicolor. peste mâinile Marei treceau hieroglife, euglenele verzi ale ochilor ei îmbrăcau la răstâmpuri pleopele ca pe nişte petule din care se desfăceau mângâietoare spre mine şi somnambule. eu ştiam îmbrăţişarea asta făţişă, labirintul ei de priviri şi de gesturi, nerăbdarea, alunecarea în somn; lumina îmi cădea mângâietor peste pleoape, eram furios pe mine c-o să adorm. vara începea acolo unde surâsul Marei se desfăcea peste scris şi mugurii de flori şi de frunze îi sângerau din iris. cu buzele mele murdare de dude mă întindeam către ea s-o sărut; ea îmi acoperea, jucând-se, buzele cu frunze de dud din care dinţii mei făceau confetii, mărunţindu-le până la amarul lor suc, până când dinţii mei întâlneau palmele Marei; atingerea era pe jumătate sărut.

Advertisements

25 thoughts on “Sărutul (poiestire)

  1. “vara începea acolo unde surâsul Marei se desfăcea peste scris”, foarte frumosa ideea ca scrisul dicteaza pana si anotimpurile, combinat bineinteles cu vraja Marei

  2. Ingenuă Mara, iar sărutul, o poveste!
    Frumoasă scriitură, Paul!

    În fiecare seară mijeau spre mine două luminiţe tainice; lângă gutuiul bunicii, aromele dansau a mângâiere de simţuri. Dincolo de privire, doar lecţia unui sărut rămânea neînvăţată…

    anna

  3. @ ANA:
    ma bucur ca ti-a placut de Mara. Din cauza ei scriu totul 🙂

    Ah ce-am mai invatat eu lectia asta, de dincolo de privire! nici tatal nostru nu-l stiam asa de bine 🙂

  4. eram sigura ca ma vei intreba asta. m’am gandit deja si la un raspuns: stii tu zambetul ala din poza, nu? ei, ala e ;).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s