Muzicala

Marei, spre neuitare

vara lui 2010 era mai plăpândă şi mai fetişcană pe lângă vărul ei primăvăratic care înfruzise în ea până când o făcu să vomite. El era cumva forţat să se mişte greoi, pe lângă vara sa părea un murg nestăpânit, ea era plăpândă şi nu gusta glumele lui stridente şi respiraţia lui rece ca gheaţa, ce durează. vara lui 2010 îşi amintea de o verişoară mai mare de-a ei, de prin ’93, din vremea mariilor hoţii şi lăcrima în zonele de munte şi în depresiuni mai ales, dar uneori lăcrima şi la şes. vara lui 2010 nu trăia decât o vară, apoi îşi împrăştia toate frunzele pe-afară şi mătura mel-alcoolică aleile vărului său căruia i se făcea tot mai rău, îngălbenea, se ofilea până la un alt anotimp. vara lui 2010 se prăpădea pe câmpuri, murea la apus, oamenii o înecau în fântâni (ca pe ziarişti, ca pe spâni) o coseau retezându-i dendritele verzi, mişcătoare, care scoteau limbile la soare. într-o după-amiază, înainte de ofilirea-sângerare vara o îmbrăţişă ştrengăreşte-tomnatic pe Mara (vara lui 2010 muri pe la 21:30, seara).

Leapsa…

…Diei imi intinde o mana; i-o intind si eu “inapoi”, cu o anume intarziere, desi, daca incerc sa ma gandesc la personajele din cartile copilariei mele, ma pierd intr-un trecut nebulos, iar cautarea se sfarseste intr-un exercitiu (mai mult sau mai putin onest) de imaginatie. Dar nu, n-o sa inventez carti sau personaje, ci chiar o sa incerc sa-mi aduc aminte!

Paganel (din Copii capitanului Grant) pentru ca nimeni n-ar fi putut sa se descurge fara descoperirile lui si pentru ca o vreme intreaga i-am citit gresit numele (nu va spun cum, nu ma intrebati).

Vulpea (din Micul Print) pentru ca nu era doar sireata si rea, ca toate vulpile despre care citisem pana atunci

Apoi mi-au placut d’Artagnan, Winnetou, Ursu (din Ciresarii), si de turcul din Toate panzele sus care mi-a treit un profund interes pentru faptul ca avea o nevasta in fiecare port (daca imi aduc bine aminte).

Mi-au placut multi, multi altii, dar i-am uitat.. Ce frumos e sa uiti, nu?  nimic nu se poate pastra..

Dau mai departe leapsa tuturor celor care vor sa-si puna memoria la incercare, insa in special lor:

Al2lea, Alexandru Marin,  Amalia, Ana Pauper, Ana Usca, Andi, Ana, Calin Hera,  Cella, Cristian, Daurel,  Caius,  Gabriela, Gand licitat,  Geanina, Ivanuska, Octa, Kismikismi, Laura, Iulia, Ana

DNA – noul Circ Globus al lui Basescu…

… si domnul Morar vechiul/nou maestru de ceremonii.

(Sau despre cum se conduce o tara intreaga numai cu circ, in lipsa de paine).

Iata ca de vreo saptamana cazul Voicu a invadat ca niste balarii toate canalele media, sufoca stirile tv, emisiunile politice, discutiile private, totul.

Servite cu lingurita, ca intr-o telenovela, stenograme apar pretutindeni, in toate ziarele, cu naturaletea unor stiri meteo. Si ce daca dosarul era secretizat? Tipu’ e un mafiot nu? Bine i-au facut ca il linseaza in public. Lupta anti-coruptie a lui Basescu, in loc sa se desfasoare in salile de judecata, se intampla pe hotnews, pe antene, pe realitati si la be1 tv.

Mai lipsea sa-l lege pe “grasan” de una din coloanele din Piata Romana si sa se arunce in el cu pietre.

In timpul asta, cat Basescu tine presa ocupata cu acest spectacol, pregatind pastila stenografica zi de zi, Boc mai injura un profesor, mai bate cu pumnu’n masa si cand nu face pe prostu’ e prost de-a dreptul. Si e cam asa tot timpul.

Circul bate criza! Sau nu?

Zmeura de aur

Am fost provocat, pe blogul unui Gand licitat, sa ofer acest foarte putin (daca nu chiar deloc) dorit premiu cui cred eu de cuviinta. E limpede ca invitatia a venit tocmai la fix, asa cum ai descoperi, la razboi fiind, o cutie de cartuse numai bune pentru arma transformata, din lipsa de munitie, in baioneta.

Ravnitul premiu merge asadar la Cabral (rima e dovada ultima a potrivirii lucrurilor) care a avut, dragii mei “o saptamana groaznica”, “ajungand la capatul puterilor” si “nu s-a odihnit aproape deloc”. S-a conectat apoi, intr-o alta postare, la 220 V, intrand, precum curentul alternativ, in oscilarea “blogger prost-blogger destept”. Am speranta ca acest premiu il va scoate din priza si-l va reda existentei lui firesti de mai inainte. Tot pe aceasta cale, tin sa-l informez ca aparatul de pe care scriu are o autonomie de vreo 4 ore de care ma folosesc chiar acum. Prizele sint asadar numai mofturi pentru cei care se simt, iata, mai nedreptatiti chiar decat capra vecinului (n-am inteles de ce, in era corectitudinii politice, nu vorbeste nimeni si despre tapul vecinului?)

Inchei oferind la randu-mi aceasta posibilitate celor care vor vrea sa se foloseasca de ea pentru a “scurt-circuita” bocetul blogosferic:

Alexandru Marin Cella Dia

Andi Cristian Gabriela

Geanina Ivanuska Octavia

Iulia Natasa Ana Meetsun

Kismikismi

Smiorcăiala pe bloguri

A scrie pe bloguri e totuşi o treabă serioasă chiar dacă o iei în râs (în mod serios) şi presupune anumite responsabilităţi şi anumite standarde. Nu voi discuta aici (din nevoia de concizie) chestiuni care ar trebui poate discutate de felul întrebării – spre exemplu – „cât de personal poate să fie un blog personal?”. Este firesc ca un blog să se transforme într-un fel de „bolniţă” în care „postardul” intră numai ca să se sprijine de umărul tău şi să plângă? Să-ţi explice cât de ocupat e el, cum şi-a închis telefonul (cui cere, de fapt, scuze prin asta?) şi cum au sărit din el zeci de mesaje după ce l-a redeschis. De ce e nevoie de mâţâiala asta de fată de grădiniţă pe bloguri doar pentru ca nu avem nimic de spus? Şi mai ales pe cele mai “bune” dintre ele?

Un răspuns

A fi pentru a privi iată o fascinantă terapeutică, iată o soluţie.

(Ana Blandiana)

Primavara

Mai bine plimbă-ţi degetele prin aşteptarea mea aşa cum ai sădi în pământ o floare. când e deja atât de târziu îmi leagăn picioarele prin aer, pantofii îmi zboară pe rând, zvâcnesc neputincioşi, se lovesc cu bufnet de pământ. picioarele mele aleargă mai departe prin aer şi se întorc ca un refren; eu nu mă mai gândesc la nimic (nu mă mai gândesc la nimic). labele picioarelor mi se desprind pe rând, zvâcnesc prin aer, se lovesc cu bufnet de pământ şi eu nu mă mai gândesc la nimic (nu mă mai gândesc la nimic); aerul se leagănă cu mine, până la genunchi corpul meu zvâcneşte tremurând prin aer (ce straniu, nu?), mâinile mele se despart de mine ca două păsări albe desfăcându-se dintr-o colivie, înviate; eu le privesc depărtându-se şi nu mă mai gândesc la nimic; eu le privesc depărtându-se şi nu mă mai gândesc la nimic (spune, nu-i aşa?) desfăcut cum stau, pe iarbă, pe iarbă stând desfăcut cu coastele înflorind din mine ca şi când ar înflori din mine; ca şi când ar fi venit primăvara; până la jumătate sînt pământ, de la jumătate în sus sînt numai gânduri care nu se mai gândesc la nimic (nu?), aşezate pe coastele mele ca nişte păsări ciugulind din plămânii mei alveole. mă scufund încet în pământ, lichefiat ca un plastic topit, şi nu mă mai gândesc la nimic; mai bine plimbă-ţi degetele prin aşteptarea mea aşa cum ai sădi în pământ o floare.

Pe unde am mai trecut: Cristian Lisandru, Gabriela Savitsky, Vania, Dumitru Agachi, Zana, Andi, Vraji, Otilia Ardelean, Dia.

Scrisoare muzicala

în fiecare dintre noi e închis un flutur

care are două urechi imense si colorate

în loc de aripi

Un control inopinat de la Protectia Animalelor…

În urma unui control efectuat la domiciliul lui Uska Ioan din partea Direcţiei Naţionale de Protecţie a Animalelor (după primirea unui telefon anonim) s-a constat că tratamentul aplicat pisicuţei Nataşa nu întruneşte normele europene şi nu respectă punctele 7, 8 ale Tratatului de la Lisabona, ratificat de însuşi preşedintele violet al ţării, Traian Băsescu. Motivul: în afara Nataşei, toţi ceilalţi locatari posedau cel puţin un blog, fapt care constituie, în opinia specialiştilor de la Protecţia Animalelor, un caz specific de discriminare. Pe cale de consecinţă sus-numitul Uska Ioan a fost sancţionat contravenţional şi i s-a pus în vedere să intre în legalitate cât mai curând posibil.

Aşadar sus-numitul s-a văzut nevoit – pus faţă în faţă cu legea – să alcătuiască un blog Nataşei, care ar trebui să fie deja funcţional în momentul în care scriu această postare. In urma acestui eveniment, toţi îşi exprimară bucuria făţişă, mai puţin Caius care înţelesese pe loc că de acum înainte nu va mai fi în centrul atenţiei, şi, în consecinţă nici în centrul pingurilor.

Muzica si film

Deocamdată nu voi spune decât atât. Am trăit, zilele trecute, una dintre cele mai mişcătoare experienţe cinematografice uitându-mă la un film de care nici măcar nu auzisem până atunci. Un film despre neputinţă, despre suferinţă, despre ororile inimaginabile ale Celui De-al Doilea Război Modial, despre crimele de neinchipuit, de nesuportat si de nevazut ale “rasei superioare”. Un film brutal şi agresiv şi totuşi în acelaşi timp liric, plin de metafore şi de imagini care se grefează pe retină: IDI I SMOTRI (Vino şi vezi),  de Elem Klimov. Un film străbătut uneori de o atmosferă specifică filmelor lui Kusturica, un film în care animalele nu sînt simple piese de decor, ci semne ale pierderii unei lumi şi ale prăbuşirii în absurd (aşa cum este apariţia berzei). Un film străbătut de suferiţa atroce a mamei lui Fanny şi Alexander (din filmul lui Bergman cu acelasi nume) al cărei geamăt modifică parcă geometria locuinţei. Un film care ne lasă să intrăm, pentru o clipă – prin intermediul celor două micuţe fetiţe gemene, răzând, şi bătând din palme – în lumea filmului lui Mulligan (To Kill a Mocking Bird).

TREBUIE să-l vedeţi!

Apoi,

sa treceti pe la:

Cella bucuroasa de drum

Gabriela Savitsky spunandu-ne povestea mucenicilor (sa tot fie vreo 40 de ei)

Paul Gabor ironizand fin, dar pe deplin indreptatit “bratarile de aur”

Ivan Usca impletind mirozne de vaduve vopsite

Cristian Lisandru perorand despre dragoste

Flavius si ascensorul in minus

Ana si acvariul unei mustacioase (sa va luati asadar si costumul de scafandru) si cealalta

Ana spunandu-ne povestea picioarelor care incurca la mers

Andi, care ne vorbeste miercuri despre ritualurile de exorcizare de marti, ca sa fie sigura ca n-o sa le aplicam!

(si inca mai hoinaresc…)

Zana, care face o poza rotilor care ne petrec prin viata (cu multumiri!)