bucureştiul e ca un vis în care m-am trezit, ciopârţit, cu carnea atârnând de mine, mulatru, împărţind ghiocei pe victoriei, pe magheru. bucureştiul s-a împrăştiat rapid în mine, din gara de nord cu metroul, schijele îmi mângâie fluşturatic osul, îmbrăţişarea lor şi mirosul acru-înţepător al dâmboviţei şi vocea care îmi spune nu, nu, nu mă ţin în viaţă aşa cum ţine mama copilul de mână. la un pas se află cealaltă lume, e ca un flux care se retrage dezvelind amintirile ca pe nişte cranii acoperite de alge, vocea care îmi spune nu, nu, nu mă îmbrăţişează, mă iubeşte, e lângă mine, se retrage deodată cu fluxul, scade se pierde, mă uită. prin cişmigiu câinii se iau după noi, ne mângâie cu cozile lor, ne latră, plouă, ne plimbăm aruncându-ne cuvinte unul altuia vocile noastre care spun nu, nu, nu se moaie, se sparg, dincolo de ele, singură, îmbraţişarea noastră – apoi iar goana pe străzi, cuvintele ajungându-ne din urmă, gesturile înflorind din noi ca din două morminte în care morţii se caută unul pe altul fredonând o melodie prin bucureşti e noroi, e timpul, ne despărţim, ne depărtăm, eu cobor, privirea mea e retezată de uşile metroului izbite brusc, cu zgomot, în vis bucureştiul rămâne cu străzile lui aşteptându-ne. plouă.

Advertisements

12 thoughts on “Despărţire

  1. “…prin cişmigiu câinii se iau după noi, ne mângâie cu cozile lor, ne latră, plouă, ne plimbăm aruncându-ne cuvinte unul altuia vocile noastre care spun nu, nu, nu se moaie, se sparg, dincolo de ele, singură, îmbraţişarea noastră – apoi iar goana pe străzi, cuvintele ajungându-ne din urmă…”

    Of, Cişmigiul… Mi-ai redeşteptat amintiri frumoase. În Cişmigiu am întâlnit-o pe Geanina, după ce ne declarasem iubirea pe bloguri, fără a ne fi văzut faţă în faţă…

  2. Pingback: VORBE «
  3. “privirea mea e retezată de uşile metroului izbite brusc, cu zgomot, în vis bucureştiul rămâne cu străzile lui aşteptându-ne. plouă.” iată o încheiere frumoasă.
    textul este deosebit, transmite starea, vremea…

    Ottilia

  4. @ Cristi:
    Ma bucur tare mult sa citesc comentariile tale. Pana la urma mediul asta in care ma intalnesc cu voi, toti, e un fel de casa in care ma simt atat de bine..

  5. mai mult e o sila de oras,
    o simt si eu cateodata
    e atat de alb-negru incat simti nevoia unei despartiri
    foarte bine punctat, zic io 😛

  6. frumos scris, ne lipsea sensibilitatea randurilor tale, si uite ca batem din palme ca ai revenit,

    cu un nu-nu-nu-nu-ma-tin-in-viata-asa-cum-tine-mama-copilul-de-mana, intr-un fel nostalgic si mangaiat de amintiri printre strazi, metrou, parcuri pe care se rasfira ploaia,

    bucuroasa foarte intru regasire!

  7. Foarte frumos, Paulisca, mi-a amintit de citatul asta a lui Paler:”Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s