sufeream de oase prin mine, de îngeri

înfloriţi din trompe uterine,

de limba alergându-mi prin gură,

visător ce eram când copil îmi vărsam

trupul de pe un scaun pe altul cu ochii

trăgând după mine spaţiile alcaline

în care explodau ciocârlii şi măiaştri.

îmi spălam dimineaţa mâinile în coşurile

pline de cârpe colorate, îmi înfăşuram braţele

în feţe de pernă alunecam pe acoperişe

izbind cu strigăte cerul. suferinţa era

ca o desfătare plimbată după copacii înfrunziţi,

cu mijlocul subţire, râzând în cireşe,

râzând în caise. şireată ca o oală de lapte

cu buza acoperită de spumă, pe foc.

când te prindeam îţi muşcam sânul,

gingiile mele coborau în carne până la suc.

sufeream de depărtarea dintre seara sihastră

şi florile care se prostituau în fereastră,

de lumina care dezbraca, lent, cărămidă cu cărămidă,

zidul de umbre, de şopârlele înfrunzite la soare,

de picioarele tale ude şi goale.

ne scuturam, coborând, hainele de praf,

sufeream cu sufletul adâncit în viitor

ca un gât de cocor prins sub teasc,

vărsându-şi afară suflarea ca pe nişte struguri.

lipite de ureche buzele tale mă sărutau înjurându-mă,

morţii mei se îmbăiau în saliva

care-mi mângâia lobul urechii,

rochia ta plutea în jurul tău ca o aură ruşinată,

muindu-ţi genunchii. sufeream de urletul câinilor,

de pământul care tremura sub noi

ca un ied proaspăt fătat,

acoperit de pete de sânge ca de nişte pansele,

aşa cum erau sânii tăi, pe sub rochia strepezită.

sufeream de înserarea de-atunci ca un ulcior

plin cu apă.

acum sufăr de oase prin mine cum sufără

de leşuri o groapă.

Advertisements

18 thoughts on “Suferinta

  1. mi-a placut mult “îmi spălam dimineaţa mâinile în coşurile pline de cârpe colorate”, (suferinta) “şireată ca o oală de lapte cu buza acoperită de spumă, pe foc”, dar si

    “sufeream de depărtarea dintre seara sihastră
    şi florile care se prostituau în fereastră,
    de lumina care dezbraca, lent, cărămidă cu cărămidă,
    zidul de umbre, de şopârlele înfrunzite la soare,
    de picioarele tale ude şi goale.”

    tare cuminte iti este poezia, ti se supune intru imagini intr-un mod minunat…

  2. “suferinţa era

    ca o desfătare plimbată după copacii înfrunziţi,

    cu mijlocul subţire, râzând în cireşe,

    râzând în caise. şireată ca o oală de lapte

    cu buza acoperită de spumă, pe foc.

    când te prindeam îţi muşcam sânul,

    gingiile mele coborau în carne până la suc”…

    Oho, ce imagini… Şireată ca o oală cu lapte – aici m-ai cucerit definitiv… Deşi nu-mi place laptele…

  3. “suferinţa era

    ca o desfătare plimbată după copacii înfrunziţi,

    cu mijlocul subţire, râzând în cireşe,

    râzând în caise. şireată ca o oală de lapte

    cu buza acoperită de spumă, pe foc” este frumos spus.

    o suferinţă… înfruptată!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s