Pornit a doua oară pe drumul fără de pulbere al oceanului, înspre microscopicele dar deloc neînsemnatele insule despre care fu nu întâmplător vorba şi înainte, căpitanul Saragoza se simţea iarăşi el însuşi. Cântărind în palmă scumpul heruvim, a cărui electricitate statică emitea un zgomot de fond asemănător radiourilor moderne, Saragoza avu pentru prima dată nu numai sentimentul că fiinţa lui nu-şi poartă întâmplător umbra pe faţa pământului, dar că destinul lui este unul excepţional şi într-adins hărăzit de divinitate celor mai mari izbânzi. Dacă ne-am întoarce numai pentru o îmbucătură de cozonac privirea înapoi la momentul în care, spăşit şi învins, căpitanul Saragoza se înfăţişă, în împrejurări deja cunoscute, alteţelor sale regale, ne-ar veni fără îndoială ideea – sau, mă rog, i-ar veni oricărui om cu sertarele cât de cât pline – că divinitatea trebuie să aibă foarte mult umor dacă şi-a ales, pentru a-şi împlini planurile, un asemenea individ curios. Ba chiar suntem datori să facem această observaţie, de vreme ce ea a scăpat pletorei de teologi medievali care au lipsit de la rugăciune ca să încropească argumente teologice, ca nişte fierari care, vrând să ascută sabia, îţi oferă argumente pentru cât de bine taie, de fapt. Deci nu e de mirare că trinităţii nu i s-a atribuit nicăieri, alături de iubire, mărinimie, şi alte aiureli asemănătoare, simţul umorului pe care trinitatea trebuie să-l posede mai ales pentru că s-a găsit, tocmai ea, să locuiască în trei persoane dintr-o dată ca să-şi râdă de secolele de certuri teologice pe această chestiune. Sigur, dacă ar fi fost de şapte ori personală, atunci simţul umorului s-ar fi transformai într-un fetiş ceea ce, slavă dumnezeului tripersonal, nu e cazul. Încheind deci cu această scurtă paranteză teologică şi făcând eforturi să ne întoarcem de unde am pornit, merită să spunem că, de această dată, echipajul căpitanului Saragoza era mult mai restrâns decât prima dată. Nu mai cuprindea decât o singură navă, şimai puţin de 15 oameni, însă această navă, spre deosebire de celelalte trei, avea sa acosteze pe ţărmul uneia dintre cele trei insule din arhipelagul Antilelor, iar acostarea ei va costa omenirea mai mult decât şi-ar fi putut cineva imagina. Căci odată eliberat geniul căpitanului Saragoza avea să schimbe cu totul destinul insulei, şi, în genere, al întregii Portugalii.

Advertisements

3 thoughts on “Bolile de piele la trilobiti (reloaded)

  1. ce să fac dacă nu văd sfîrșitul lumii
    ce să fac? stau pe prispă seara
    cînd apune totul și nu mă
    nu mă gîndesc la
    nimic

    (tu ai spune: asfințit)

  2. pe prispa e bine, e racoare
    lumea se vantura pe la soare
    si nu se gandeste la nimic –
    eu as spune ca m-am plictisit
    (tu ai vrea sa mai stai un pic)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s