Gravitaţiei se datorează unele dintre cele mai oribile lucruri. Când eram mic, tatăl meu încerca tot timpul să mă dezveţe de prostia asta, dar pe semne că n-a reuşit. Îl aud şi acum cum spunea: „ia nu mai gravita atât, că mă scoţi din sărite!” şi, câteodată, era nevoit să-mi mai şi tragă câte una ca să mă opresc din delirul gravitaţional. Adevărul e că gravitam al dracului de des. Da-mi şi plăcea, trebuie să recunosc! Gravitam şi la şcoală, nu numai acasă, şi, adesea, gravitam şi în somn. Tot aşa, mai mult din joacă, am învăţat-o şi pe sora mea să graviteze. Ea era mai mică şi mai uşoară, deci gravita mai greu. Dar uneori îi reuşea şi ei. Pe mine însă nu m-a învăţat nimeni, am învăţat singur. De la televizor. Iată iarăşi ce influenţe nocive are televiziunea asupra dezvoltării copilului. Unii se apucă de fumat, alţii de gravitat. Greu de spus care dintre cele două apucături e mai periculoasă. Eu am ajuns într-un aşa hal că, atunci când n-aveam ce să fac, gravitam aşa, a proasta. Mă lăsasem şi de citit, pe chestia asta. Îmi intrase gravitatul în cap, şi o ţineam pe-a mea. Până la urmă, de atâta gravitare, am făcut reumatism, căci gravitarea solicită cel mai mult picioarele. Am ajuns, într-o vreme, că nu mai puteam să gravitez decât culcat. Dar nu-mi plăcea, nu mai aveam farmec. Culcat e ca şi cum ai pluti, forţa gravitaţiei se răspândeşte şi nu mai simţi fiorul de plăcere de-a lungul şirei spinării ca după o zi de gravitat în picioare.

Gravitaţia nu solicită însă numai trupul. Iată deci cum, într-o zi, am văzut-o pe colega mea de bancă gravitând, într-o pauză, cu un prieten de-al meu şi am intrat într-o isterie gravitaţională, fapt care m-a făcut să-i trag vreo câteva la gravitaţie bunului prieten. De atunci, eu şi colega mea de bancă n-am mai gravitat niciodată împreună, deşi eu mă gândeam destul de des la ea, mai ales în momentele de gravitaţie intensă.

Când am ajuns la facultate, mi s-a cam luat de gravitat. Adevărul e că îmi cam ieşise pe gât gravitatul. Dar mă distram să-i văd pe alţii cum gravitează pe la cursuri fără nicio treabă, aşa, a proasta, mimând actul gravitaţional cu oarecare lehamite. Mi se întâmpla însă ca uneori să mă visez gravitând, însă dimineaţa mă trezeam mereu cu mustrări de conştiinţă. Deşi, până la urmă, are şi gravitaţia farmecul ei. Important e să nu faci un fetiş din ea.

Advertisements

20 thoughts on “Invata sa gravitezi fara profesor!

  1. Gravitat, levitat, lenevit… E pacat ca te-ai lasat! Se pare ca-ti placea…
    Si eu care eram sigura ca obiceiurile vechi mor greu iar cele proaste niciodata! Se pare ca m-am inselat!

  2. @ Laura:
    Iarta-mi intarierea, Laura… ca sa parafrazez un cantec stangaci pe care nu l-am mai auzit de mult, in freiburg find, nicaieri: si obiceiurile mor, cateodata; si oamenii mor odata cu ele; si moartea odata cu ei; e maximul; mai mult nu se poate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s