sordida amintire de tren, pleoapele ei îmbălsămate, întunericul de molie orbecăindă al vagonului. toate astea mi se învârteau în cap când eram deja de ore bune ajunşi, când tu forfoteai pe lângă mine răsfoind batjocoritor o carte, apăsându-te pe umărul meu şi născând în mine acele buline care se cheamă instinct sexual, hrănind acele plante care se numesc plăcere şi care înfloresc mereu în apropierea ta; mă clatin de dorinţă şi cad ca un trunchi retezat de om mare, îmbătrânind voios, la lumina oaselor tale albe. şi până mâine o să fie mai întâi duminică, o să ne bucurăm de ziua aceasta prin împerecheri şi prin naşteri, o să ne agăţăm îmbrăcămintea de lustre şi o să costumăm spătarele scaunelor, iar noi o să ratificăm tot felul de tratate, goi ca nişte piei roşii abia născute, o să cântăm pe două voci oda bucuriei şi o să creştem în sfinţenie precum porumbeii în cuiburi. apoi o să ne închidem într-o cameră supunându-ne setei şi foamei, o să îndurăm, fiecare pentru celălalt chinurile de nepreţuit ale primilor oameni, până când o să încetăm, îmbrăţişaţi, să ne mai dorim altceva decât să ne devorăm unul pe celălalt, să ne îmbrăţişăm lăuntric, cu tuburile digestive, să ne ghemuim în alveolele pulmonare ale celuilalt şi să ne strigăm de acolo iubirea. n-ar mai exista nimic după, numai un fel de christos care îţi taie respirarea alcătuit din noi ca din două catene de ADN şi pe care fiecare dintre noi, dacă ar mai trăi, l-ar numi eu însumi.

Advertisements

22 thoughts on “***

  1. Paul,
    nu mai spun despre “tulburările” de iubire.
    zic doar de imaginea pe care o văd trecând prin mine: “întunericul de molie orbecăindă al vagonului.” – cât este de vie!

    prezinţi din nou o lume a ta fascinantă, dar nu ruptă de realitate, care impresionează.

    Ottilia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s