întorcându-mă abia spre dimineaţă acasă, învins şi întru câtva ameţit, nu era deloc greu să-l iau drept înger pe cel ce se târa în faţa mea, de-a lungul străzii, cu aripile-i totuşi cabrate şi cu nimbul strălucindu-i cam ca un bec de 60 de watts. trebuie să-l urmăresc, mi-am zis, cu uimirea îndesindu-se în mine şi grăbind, pe cât puteam, mersul. deşi pe jumătate desfăcute şi atingând cu vârfurile ascuţite pământul, aripile rămâneau nemişcate, ca două buze enorme, îngheţate într-un zâmbet. nici vorbă de zbor. nu era greu să mă ţin după el şi chiar să rămân nevăzut, căci strălucirea nimbului trebuie să-l fi orbit ca o lumânare uriaşă. apoi, cât de brusc s-a oprit! atât de brusc încât ecoul paşilor mei înşirându-se pe caldarâm, străluci o clipă, ca un gâlgâit, înainte ca marea de linişte să-l fi acoperit. nimbul se mişcă scurt într-o parte şi-ntr-alta – abia dacă îndrăzneam să respir şi-aproape ajunsesem să cred că nimbul acela tocmai intrase la ceva bănuieli – dar apoi se auzi un fâşâit scurt, cumva liniştitor, ca de fermoar coborât; aripile se strânseră încet, într-un gest de sfiiciune şi teamă, iar nimbul scăzu ca o lampă cu gaz pe sfârşite, devenind mai curând albăstriu; apoi, cu un pocnet, se stinse de tot. în locul acela unde ceva mai devreme nimbul tresărise alarmat, ca o glugă umflată de vânt, întorcându-se într-o parte şi-ntr-alta, s-ar fi putut auzi acum o interjecţie molcomă, prelungă, aproape lascivă şi susurul blând al jetului de urină stropind bucuros caldarâmul. am aşteptat cu respirarea tăiată, nemişcat în întunericul deplin. după o vreme, tot cu un fel de pocnet scurt, ca de piston, nimbul şi-a reluat strălucirea oglindită de-acum în gălbuia băltoacă pentru cam o jumătate de clipă. cu aripile arcuite impunător, deşi totuşi numai pe jumătate, îngerul porni iarăşi la drum, oarecum uşurat. şi eu mi-am luat seama şi l-am urmat, ajungându-l, după câteva sute de metri şi trecând mai departe. ajuns în dreptul lui şi privindu-l cumva încurcat, i-am zâmbit; dar el nu mi s-a părut să se fi sinchisit.

Advertisements

5 thoughts on “sic tranzit gloria caeli

  1. Buna ziua!

    Reprezint site-ul sustin.ro, un site non-profit, preponderent de campanii umanitare (dar nu numai!).

    Fiecare campanie de pe acest site are disponibile diferite bannere de sustinere.
    Ceea ce este unic fata de alte site-uri este ca puteti sa adaugati pe site-ul dvs. un banner rotativ cu diverse campanii umanitare – sau eventual, un banner single prin care sa sprijiniti alta campanie – de ex. interzicerea etnobotanicelor etc.

    Va invit sa accesati site-ul, care va ofera posibilitatea de a opta pentru un banner de urmatoarele marimi: 125×125, 150×150 sau 200×200.

    Daca alegeti sa sprijiniti cu banner o campanie sustin, site-ul dvs. va fi listat automat pe site-ul nostru, in footer (vizibil pe toate paginile).

    Pentru mai multe informatii va stau la dispozitie.

    Va cer sincere scuze daca mesajul meu v-a deranjat, nu aceasta a fost intentia. Intentia este aceea de a face un bine si ajuta anumite persoane care au nevoie de sprijinul nostru.

    PS: V-am scris fiindca am vazut ca suportati pe site-ul dvs. diferite campanii sociale cu banner.

    Toate cele bune!
    Vlad, sustin.ro

  2. Si tu si Vania, dar in feluri diferite, m-ati incantat si m-ati facut sa zambesc azi!

  3. o singura obiectie, finalul are o rima involuntara si strica discursul intregului text. in rest foarte fain scris. mai trec pe aici
    Ada Barc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s