La o analiză minuţioasă a datelor culese de pe teren, s-a ajuns la concluzia că în România numărul de îngeri păzitori la mia de locuitori a scăzut dramatic în ultimii douăzeci de ani, astfel că tot mai mulţi oameni au ajuns slabi de înger. S-a ajuns chiar în situaţia ca, în unele oraşe mari, să existe de câteva ori mai mulţi câini comunitari decât îngeri. Aşa se explică numărul mare de cazuri de copii sau adulţi muşcaţi de câini, dar şi numărul mare de accidente de circulaţie, de muncă, înmulţirea cazurilor de cancer, etc. Cauzele dispariţiei treptate a îngerilor din ţara noastră nu pot fi stabilite cu certitudine însă este tot mai limpede că România – şi Europa în ansamblul ei – se îndreaptă cu paşi repezi către o criză de îngeri. Dacă însă în Europa se iau măsuri serioase de protecţie în toate domeniile, ca o alternativă la dispariţia speciei angelice, companiile de asigurare aflându-se, în mod cert, pe un trend serios de creştere, în România lucrurile stau exact invers. Mai mult decât atât, tot datele statistice demonstrează că îngerii încă activi, datorită surmenajului provocat de sutele de ore lucrate peste program, săvârşesc unele dintre cele mai neaşteptate erori, care costă cetanteanul român, plătitor de taxe, aproximativ 2-3% din PIB, faţă de numai 0,4-0,7% în deceniul precedent. Performanţele slabe pe bursă ale unora dintre cele mai mari companii româneşti pot fi puse, într-o anume măsură, pe seama unei proaste colaborări dintre îngeri şi oameni. Există, de asemenea, cazuri în care îngerii peste 250 de ani suferă de stări depresive, cauzele invocate de ei fiind pierderea desăvârşită a încrederii în oameni, în general. Dacă ritmul rămâne acelaşi, în 2050 o mare parte dintre îngeri vor fi ocupaţi cu îngrijirea congenerilor lor, urmând ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, îngerii să treacă definitiv în grija oamenilor. Se ridică însă întrebarea dacă românii – şi oamenii, în general – vor fi vreodată pregătiţi pentru asta.

Advertisements

7 thoughts on “România – slabă de înger?

  1. Poate ca va deveni statistica un inger. Sau tehnologiile atat de avansate incat nimic sa nu perturbe sistemul. Si neaparat chestia aia numita suflet sa fie considerata ca dand dependenta si limitata in spatiul public.

  2. Poate ca ingerii s-au prefacut in cainii, ceea ce ar explica relatia invers proportionala dintre numarul acestora, iar copiii si adulti muscati de caini sunt simple exagerari. De la un caz sau doua s-a ajuns, sub influenta hiperbolizanta, specifica romanilor, la zeci.

  3. îmi place cum defineşti “slab de înger”. eu cred că trebuie să ne măsurăm forţa de viaţă în numărul de îngeri care trebăluiesc prin preajma noastră pentru binele personal, uman.
    situaţia inversă, pe care tu ai prevăzut-o, ei da, la ce stil de viaţă trăim, cred din ce în ce mai mult că este posibilă. numai că eu întrevăd că vor fi prea puţini oameni care să muncească pentru îngerii lor. pentru că hărnicia semnează din ce în ce mai puţin condica.

    Paul, găsesc încă o idee faină aici şi o putere de a discerne, de a găsi acea balanţă perfectă pe care, de altfel, ne-o dorim cu toţii.

    îmi rămâne să-ţi doresc acelaşi lucru: să fii fericit! restul vine de la sine.

    Ottilia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s