Acum câteva milenii, cei mai înţelepţi oameni ai planetei purtate pe atunci în spate de o oarecare dar uriaşă ţestoasă, descopereau numerele. Deodată cu ele se înfăţişa omenirii însăşi posibilitatea matematicii – şi a matematicilor superioare, se-nţelege (superioare, adică ălea cu litere). Grăbiţi să-şi lege de gât una sau alta dintre ele, oamenii n-au mai stat nicio clipă să se gândească dacă descoperirea lor nu era, mai curând, rodul unei fundamentale erori de înţelegere, decât rodul geniului uman. Drept pentru care, la multe secole de la această uimitoare descoperire, e nevoie să ne întoarcem în acel moment incipient, pentru a aşeza pe baze solide întreaga coşmelie.

Să începem, deci, cu lucrurile cele mai simple. Orice occidental încuiat rău ştie că 2 e mai mare decât 1, că 4 e mai mare decât 3, şi aşa mai departe. Observaţia e banală, dar e greşită. În ce sens, vin eu şi întreb, e 2 mai mare decât 1? În sensul că e mai înalt? Sau poate e mai vârstnic? Acestea ar putea fi nişte răspunsuri pertinente, desigur. Căci ne-am putea închipui că toate numerele sunt un singur număr, dar la diferite vârste. 1 este 2 pe vremea când era în leagăn, 3 este, de fapt, 4 numai că un 4 imatur şi subdezvoltat, fiecare număr fiind un fel de fotografie, la diferite vârste, a unui singur număr. Dacă lucrurile ar sta într-adevăr aşa, atunci e limpede că diversitatea, agasantă deşi ordonată a numerelor ar fi numai o iluzie a timpului. Numai trecerea timpului a făcut ca tânărul, eternul 1 să se facă 2, şi aşa mai departe, la infinit. (Aristotel pe semne că n-a înţeles asta când a definit timpul prin raport la numărul mişcării. Păi cum dracu´ să explici timpul cu ajutorul numerelor, când numerele nu pot fi înţelese în absenţa timpului). De unde rezultă ca matematica e valabilă numai pentru că există timpul. De unde rezultă că Dumnezeu, care, dracu´ ştie, poate există, e absolut afon la matematică, mişcându-se în orizontul eternităţii. De unde rezultă, de asemenea, că adevărurile matematice, luate drept etalon al oricărei cunoaşteri şi al oricărei filosofii vreme de secole sunt o mare gogomănie. De unde rezultă, printre altele, că Descartes, dar mai ales Spinoza cu a lui obscenă etică au bătut câmpii rău de tot. Credeaţi că e o evidenţă faptul că 2 e mai mare decât 1? Vă înşelaţi, pentru că expresia „mai mare” e lipsită de sens. Să facem o analiză logică a limbajului. Ce înseamnă „mai” şi ce înseamnă „mare”. Şi, la urma urmelor, dragilor, cine a înţeles măcar ce înseamnă 1? Ia să veniţi imediat cu o definiţie. Gen proxim şi diferenţă specifică, fiindcă altfel, dacă veniţi cu aberaţii, aţi încurcat-o (Pentru acei afoni nu numai la matematică, dar şi la gramatică, „aţi” se scrie aici fără cratimă. Luaţi-o aşa, drept bună, că dacă vă dau explicaţia, n-o s-o ţineţi minte). Şi până veniţi voi fuga-fuguţa cu explicaţia, eu mă duc să-mi fac o cafea.

Advertisements

11 thoughts on “Depăşirea matematicii prin analiza logica a limbajului

  1. Unu. Poate fi singură(u)tăciosul, un fel de mascul(in) al singurătăţii, adică atunci când lumea este plină de ea, una, dar tu nu te vezi decât pe tine, unu(l), ceva nehotărât în numele lumii. Fiindcă, din punctul său de vedere, Unu îşi este Izolat, Unic, Prim. Îşi zice Mai Cu Moţ, Cineva, Toiagul lui Moise. Privit în oglindă, unu pare simetric, repetat şi răsturnat, la un moment dat…

    aş mai continua, mă mai gândesc,

    Ottilia

  2. Foarte pertinent raspunsul, Ottilia. O sa ma gandesc, sa vad ce contra-argumente se pot aduce. Pentru ca eu nu raman nicaieri fara argumente, asta sa fie de la inceput clar 🙂

  3. 1 sta pentru totalitatea claselor cu un singur obiect
    2 pt cele cu doua obiecte

    E cea mai buna explicatie care s-a gasit pana acum 🙂

  4. eu aş spune că, … rostul unei polemici pe acest subiect e cam… ca… şi … hmm… distanţa dintre 0 şi 1, sau dintre 1 şi 2, sau dintre… hm.. 1 şi 76485 🙂 adică, … sincer, care e mai mare?

    Paul, foarte bine venit articolul, cât despre polemică, la naiba !

    mă bucur să te citesc, cum se vede, că pun şi … diacritice! 🙂 salutări!

  5. IULIA!!! Ma bucur ca ai revenit si ma bucur sa citesc mesajul tau. Promit ca nici vizita mea n-o sa se lase mult asteptata..
    Sa ai o zi frumoasa,

  6. 1 Unicitate din latina unum primul,singurul diferit dintre toti ceilalti izolat si singur care nici in oglinda nu se poate sa fie la fel ca ceilalti asa cum suntem si noi oamenii 1 om este doar UNUL nu poate sa fie la fel poate se aseamana si sa aiba acelasi cod genetic si a.m.d dar asta nu inseamna ca are aceleasi coordonate ca ale tale ca asta ar insemna sa fie in tine sa se miste la fel ca tine de aici devine 1 UNIC…2 de la dublu UNUL nu este de ajuns se mai pune UNUL sa fie DUBLU (asta a aparut odata cu clonarea crezand ca un om poate fi la fel cu un alt om impreuna facand dublu sau gemeni)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s