.

eu nu sunt poetul, eu sunt cel care moare în poem. sunt fratele mort al poetului, în poemul în care apuc să mor. poemul migrează cu mine pe lumea cealaltă. iar pe marginilea lui cresc frunze grase de cai, frunze grele de animale sălbatice. poetul le aşează acolo, decorează moartea cu frişca inoxidabilă a unei metafore. eu nu sunt poetul, eu sunt poemul. poetul nu poate fi contactat. poetul e moartea poemului şi începutul de cealaltă parte, căzătura care lustruieşte ochiul genunchiului. eu sunt poemul, adică restul nu există. lumea se opreşte la marginea mea pictată cu frunze ca nişte păstăi de cal, decorată foarte atent cu motivele morţii poetului. lumea se opreşte şi oftează la marginea mea, mai şi aruncă un ban în fântână. le oglindesc tuturor pentru foarte puţin chipurile, îi sorb pe toţi prin paiul privirii, înăuntrul meu, apoi oglindesc în afară iluzia libertăţii lor. eu nu sunt poetul, sunt moartea poetului şi iluzia morţii lui. eu sunt poemul în care v-aţi rătăcit de voi înşivă pentru totdeauna. şi acum, vă rog serviţi ceaiul.

Advertisements

4 thoughts on “şi acum serviţi ceaiul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s