dacă nu m-ai întreba nimic nu ştiu cum ţi-aş răspunde. când nu vorbim eşti oricine vrei tu să fii. citeşte orice, uită-te prin toate hârtiile mele. când nu vorbim, toate lucrurile se contractă, îşi slăbesc pulsul şi îţi fac loc foarte aproape de ele, ascunzându-te în preajma lor umbroasă. când nu vorbim rămân dintr-o dată singur, într-un spaţiu straniu în care toate lucrurile mă oglindesc şi îmi repetă singurătatea. oricât de aproape ai fi nu te văd. simt numai spinarea de pisică a gresiei arcuindu-se sub vârfurile picioarelor tale ca sub o mângâiere electrizantă, aproape sonoră. mângâierea mea e că tu eşti acolo. e o mângâiere foarte complicată şi foarte dureroasă, pentru că noi doi nu ne atingem. e o mângâiere ce ne ia mult timp, foarte mult, o mângâiere pentru care eu trebuie să-mi adun toate forţele, să-mi concentrez toată fiinţa într-un singur punct de pe retină, ca să te pot distinge măcar o clipă, şi pentru care tu trebuie să faci acelaşi lucru, în felul tău, ca să mă poţi simţi. îmbrăţişarea noastră e o punte foarte fragilă între simţuri, care se fărâmiţează odată cu primul pas, o echilibristică dureroasă între două lumi. uneori mi se pare că te apropii foarte mult de mine, străbătând ca o sevă arterele lucrurilor, venind să mă priveşti de foarte aproape, ca pe o pradă. atunci îţi simt tăcerea ca o respiraţie căzându-mi pe buze şi ţi-o sărut. te simt zâmbindu-mi foarte aproape de mine, ca şi când ai fi gata să-mi spui ceva. întind mâna prin aer visând să-ţi ating zâmbetul. dacă ai vorbi, atunci gurile tuturor lucrurilor s-ar deschide să vorbească odată cu tine. camera mea în care te aştept şi te sper ar vibra ca o clopotniţă de zorii prezenţei tale. dar tu nu-mi spui nimic. nu vorbeşti. şi dacă mi-ai spune ceva eu nu ştiu cum ţi-aş răspunde.

Advertisements

6 thoughts on “daca ai vorbi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s