(lui GN)

există o pisică sau un oraş care se cheamă freiburg

şi când îmi amintesc de el sau de ea

amintirile mi se prefac în mângâieri sau în zâmbete

şi nu pot niciodată distinge între ele

aşa cum amintirea mea e mai mult imaginaţie.

există un tramvai roşu sau o fundă roşie

de care iarna atârnă clopoţei şi cu care primăvara

se plimbă copiii vorbind franceză în modul acela seducător

în care n-o poţi face decât cu o proteză dentară colorată.

eu ştiu că freiburgul e fie oraş fie pisică

dar nu mă pot niciodată hotărî; şi nu sunt primul –

nici schrödinger nu s-a putut hotărî

deşi el era un mare fizician

deci cum aş putea eu pretinde că ştiu

acolo unde marele fizician a rămas nehotărât?

există lucruri în privinţa cărora pot fi 100% singur

cu toate acestea, nu mă pot hotărî dacă-mi amintesc

de un oraş sau de o pisică freiburg

şi nici nu mi se pare că ar trebui să mă simt vinovat pentru asta

căci s-au întâmplat confuzii încă mai mari

unor oameni chiar mai bine intenţionaţi decât mine

şi poate că totul se petrece

într-o pisică!

Advertisements

2 thoughts on “oraşulpisică

  1. Un pic prea discursiv in asocierea de idei cu ”nehotaririle” si depresia vinovatiei, insa e un poem tare simpa, sa zicem in partea lui ”superioara” (pina la interogatia de sine, versul 15)!

  2. da, nu e cine stie ce reusita poetica. L-am scris mai mult pentru ca nu mai pot sa scriu nimic serios. Am zis ca poate iese din greseala ceva :). Multumesc pentru trecere si promit sa ma pregatesc mai bine data viitoare..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s