La scopul vieţii. La asta m-am gândit ieri noapte, în loc să adorm. Şi la o droaie de alte lucruri. M-am gândit la mere care nu se oxidează atunci când le mănânci pe jumătate şi la ziua de vineri. Şi nu la orice vineri. M-am gândit la vineri, treisprezece. Am o memorie vizuala îngrozitoare. Nu pot reţine decât cifre şi relaţii între cifre. Doi-trei pixeli, în cel mai bun caz, care aleargă bezmetici dintr-o parte într-alta, trudind în alb-negru. Să nu mă pună nimeni să desenez ceva din amintire! Prin clasa a noua sau a zecea am avut o teză în data de vineri-treisprezece. La engleză. Am luat şapte, pentru că am făcut vreo duzină de greşeli de ortografie, cel puţin. Atunci am hotărât că nu se mai poate aşa şi că trebuie să descopăr un fel de sistem numeric, matematic, prin care să pot reţine când se dublează o consoană sau o vocală şi în ce fel se schimonosesc literele, într-un cuvânt. Întreprindere infinit mai dificilă decât reducerea matematicii la logică, care avea să-i obosească până peste poate pe Russell şi Whitehead, şi ei probabil destul de lipsiţi de imaginaţie. Vai, câte lucruri mai frumoase şi mai bune nu se pot face pe lumea asta? Şi ce probleme de conştiinţă trebuie să te frământe ca să încerci să reconstruieşti cele mai sofisticate propoziţii metematice doar cu doi pixeli: cu pixelul adevărat şi cu pixelul fals? Nu era mult mai simplu să te apuci de băut sau de jucat poker on-line? De o mie de ori! Problema mea de atunci avea însă un grad mult mai mare de complexitate, căci în timp ce limbajul matematic respectă reguli foarte precise, limba engleză e rezultatul hoţiilor şi violurilor vikinge care au început la spartul mileniului trecut şi a corcirii ei, timp de secole, cu infinit mai nobila franceză, al cărei dialect ar fi rămas şi astăzi dacă n-ar fi ajuns să fie vorbită, din nefericire, de americani. Dar eu nu ştiam, desigur, toate lucrulile astea, iar absurda istorie a limbii engleze îmi era foarte puţin cunoscută. Ca urmare, eforturile mele de a identifica modele matematice cu ajutorul cărora să-mi pot aminti, la nevoie, ortografierea unui cuvânt ori altul, au rămas fără mari rezultate, oricât mi-aş fi dat silinţa. Şi credeţi-mă, nu sînt un om care se lasă cu una, cu două.   În română lucrurile sînt simple. Ai doi sau trei i într-un cuvânt pentru că unul se trage din rădăcină, altul e desinenţa pluralului iar al treilea e acolo, dacă e când trebuie, pentru că substantivul e articulat. Basta. În engleză, fiecare cuvânt trage după sine toată istoria complicată a limbii, plină de violenţe, de frustrări, de neîmpliniri, de pretenţii false şi de false iluzii. Numai aşa se poate explica – dacă se poate! – cum un cuvânt banal, fonetic şi semantic, care se pronunţă exact aşa cum se pronunţă litera q, este ortografiat, în engleză, aşa: queue. Dacă nici Shakespeare n-a reuşit să pună ordine în limba aia! Sau poate că n-au avut noroc de doi-trei nemţi care să se trezească de dimineaţă, să-şi bea cafeaua, şi să se pună pe treabă. Închipuiţi-vă numai, dacă puteţi, cum ar fi arătat astăzi limba engleză dacă şenilele panzerelor nemţeşti ar fi trasat linii clare şi ferme prin normele ortografice ale limbii engleze. N-a fost să fie. Aşa am ajuns eu să închei media opt la engleză, spre satisfacţia profesoarei care m-a consolat, ironic, spunându-mi că numai ceasurile rele din ziua de vineri-treisprezece sînt de vină pentru nota mea. Apoi m-a avertizat, cu un zâmbet amabi, că dacă nu mă pun pe treabă tot un vineri-treisprezece mă aşteaptă şi semestrul viitor. Agasat la culme – şi cine n-ar fi fost? – i-am răspuns că vineri nu poate să cadă în data de treisprezece decât o dată pe an. Is that so?

Ieri noapte, când mă chinuiam să adorm, am dat iarăşi peste aceeaşi problemă veche. De câte ori se poate întâmpla, într-un an, ca ziua de vineri să coincidă cu data de treisprezece? Căutam iarăşi, ca strămoşii mei Russell şi Whitehead altădată, principiul matematic al problemei, formula simplă şi elegantă care rezolva odată şi pentru toţi chestiunea. Oricât m-aş fi chinuit însă, calculând însă înainte şi înapoi în timp, numărând zile şi încercând să identific reguli, n-am reuşi. Calendarul nostru e un haos total. Luni cu câte treizeci de zile alternează, într-un chip neregulat cu altele de treizeci şi una, iar februarie, care oricum are doar douăzeci şi opt, mai primeşte, din când în când un mic bonus. Înainte să adorm, azi-noapte, chinuit de problema asta, o singură concluzie mi s-a părut că se impune cu evidenţă. Papa Grigore al XIII-lea a fost un copil din flori, de origine engleză.

Advertisements

2 thoughts on “vineri-treisprezece

  1. Pentru cineva care isi permite sa-l critice pe Lovecraft, faptul ca scrii asemenea ineptii (bune cel mult pentru un jurnal ascuns intr-o pivnita mucezita) reprezinta o delicioasa ironie.

    Mai taie-ti din aroganta, tinere… Esti departe de a le sti pe toate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s