Să respiri liniştea deplină de la sfârşitul simfoniei a VI-a de Tchaikovski, cu sentimentul că liniştea a fost abia atunci descoperită, pentru prima dată în istorie. Şi nu doar în istoria omenirii, ci în istoria de miliarde de ani a planetei noastre, în istoria de zeci de miliarde de ani a universului nostru. Liniştea este exclusiv o invenţie a muzicii, este desăvârşirea ei şi ceva în plus. O linişte cumva perfect articulată, în care te poţi, în sfârşit, odihni. Toată simfonia nu este altceva decât pregătirea minuţioasă a acelei linişti, aşa cum la construirea unui pod arcuit, toată schelăria de lemn, care sustine constructia, nu face altceva decât să pregătească acel moment în care, braţele podului întâlnindu-se, ea va deveni inutilă. Întreaga simfonie este tot un soi de schelărie superbă care nu urmăreşte decât să se facă pe ea însăşi superfluă, să se resoarbă în sine, să se retragă pe deplin în chiar momentul împlinirii sale, într-o mişcare perfect circulară, însă nu ouroborică, ci anaximandrică, „kata to chreon”, adică fără să rămână nimănui îndatorată şi fără să risipească nimic: nu pentru a inventa linişitea, ci pentru a o face, pentru prima dată, auzită

Advertisements

2 thoughts on “A asculta linistea

  1. superbă linişte pe care o auzi. să ştii că s-a răspândit :). dar pere-se că avem fiecare o muzică interioară care e capabilă să răspundă acesteia pe care o ascultăm!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s