De ce iubesc sunetul unui pian foarte puţin dezacordat? Bine, am motivele mele – şi sînt motive, nu raţiuni – dar cred ca există şi raţiuni. De fapt, pot sa numesc una; a făcut-o deja Nichita, când a scris: „Ce cub perfect ar fi fost acesta de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!” Şi aici nu e vorba (doar) de o chestiune epistemologică, în sensul că abia imperfecţiunea ne atrage atenţia asupra perfecţiunii posibile, privându-ne de ea. Ci de faptul că orice perfecţiune, ca deplinătate, este cumplită. Este limitată şi închisă în ea însăşi. Este insuportabilă şi plictisitoare. Şi doar o infimă imperfecţiune o poate face să fie perfectă. Perfecţiunea este întregită de ceea ce îi lipseşte, fără ca lipsa aceasta să fie însă, prin aceasta, „sublimată”, în maniera dialecticii hegeliene, care depontenţează continuu negativitatea, ci tocmai păstrându-se ca negativitate. Pianul puţin dezacordat este pianul acordat perfect.

Advertisements

One thought on “Piane bine dezacordate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s