Fireşte

Un bărbat şi o femeie coboară din autobuz şi se aşează cu gesturi grăbite pe o bancă. Ea este îmbrăcată bărbăteşte, el la fel. Bărbatul caută în tot acest timp prin buzunare şi prin geantă, cu gesturi intenţionat lente.

Femeia (aşezându-se şi reluând discuţia): Domnule, haideti, încetaţi jocul şi spuneţi mai bine că nu aveţi!

Bărbatul (încă în picioare, încetând să mai caute): Da, s-ar putea să aveţi dreptate, se pare că nu am niciodată noroc. Mereu mototolesc biletul, îl infăşor după degete, îl ronţăi şi în final mă trezesc fără el.

F (ironică): Nu e treaba mea ce faceţi cu el! Ştiti, fiecare călător are câte o poveste ,,interesantă”. Asta face în fond munca mea atât de plăcută. Însă uneori plăcerea este insuportabilă, mai ales când auzi aceeaşi poveste repetată de zeci de ori!

B: Iertaţi-mă dacă nu sunt acum o companie tocmai plăcută… Voiam totuşi sa vă rog să-mi spuneţi…de fapt să vă întreb…

F (zâmbind şi arătând legitimaţia): Ana Apostolache. (Continuând apoi cu o ironie maternă) Văd că nici memoria nu prea vă este de ajutor.

B (ezitant, întinzând mâna ca pentru a face cunoştinţă, fără să-şi rostească însă numele): De fapt nu asta voiam să ştiu..

F (uşor enervată): Fireşte!

B (fâstâcindu-se): Adică, nu asta voiam să spun…

F (continuând cu un ton mai sus): Fireşte!

B (după o pauză scurtă în care el se aşează lângă ea pe bancă): Am putea cumva aranja, ştiţi, nu stau prea bine..

F (înţelegând, venind mai aproape de el): Fireşte, nimeni nu stă bine.

B (încercând să se scuze, mărind puţin distanţa): Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, sunt un om onest!

F (cu un ton linistitor, venind iarăşi mai aproape): Fireşte, cu toţii suntem.

B (revenind, ceva mai încrezător): Aşadar ce spuneti?

F (izbucnind în râs): Ce credeţi că aş putea spune?

B (sigur pe el, cu aer de cuceritor): Fireşte.

F (sărind în picioare, ca şi cum ar fi făcut o descoperire): Am putea aranja însă asta într-un alt loc…

B (gânditor, respirând adânc): Fireşte…

F (Ridicându-se de pe bancă): E o cafenea aproape! Am putea să…

B (întrerupând-o brusc, ridicându-se şi el în picioare): Ah, iertaţi-mă, sunt destul de grăbit, ştiţi…

F (aparte): Fireşte! Toţi sunteţi.

Se aşează înapoi pe bancă, scoţând iarăşi din buzunar chitanţierul şi pixul, apoi continua:

F (ameninţătoare): Domnule, dacă vă grăbiţi, atunci haideţi să terminam mai repede treaba asta care şi aşa durează de prea mult timp.

B (resemnat): Fireşte.

Căutându-se prin buzunare, deşi de data asta nu după bilet, apoi, fără să găsească nimic, continuă:

B (devenit dintr-o dată sincer): De fapt, ce atâta grabă?

F (triumfală, ridicându-se de pe bancă din nou, cu gesturi exaltate): Fireşte!! Fac sanvişuri grozave la cafeneaua din colţ, dar dacă vreţi altundeva…

B (amintindu-şi iarăşi ceva, indicând cu arătătorul ceasul): Ah, nu, nu pot, vă rog să mă iertaţi, îmi pare rău.

F (jignită şi înfuriată, ameninţând cu pixul): Fireşte că o să vă pară!

Se aşează pe bancă, deznădăjduită, scotocind iarăşi dupa chitanţier, de data aceasta însă ca şi când n-ar mai vrea să-l găsească.

F (devenind familiară): De la o vreme nu mai pot înţelege ce se întâmplă cu mine; toata lumea se poartă atât de ciudat; nici nu ştiţi ce greu este să suporţi asta ani în şir.

B (reluând, la rândul său, căutarea, apoi răspunzând la întâmplare pe un ton consolator): Doamnă, nu vă mai învinovăţiţi, ceilalţi sunt de vină.

F (gânditoare, neştiind dacă să întrebe sau nu, oprindu-se iarăşi din căutat): Nu-i aşa că intenţionat aţi urcat fără bilet în tramvai?

B (zâmbitor, înţelegând întrebarea): Sunt totuşi destul de sigur că aveam bilet; cel puţin până când aţi urcat dumneavoastră.

F (destul de neîncrezătoare): Aşadar ştiaţi că urma să urc eu şi…?

B (ironic, acceptând totuşi să intre în joc): Fireşte.

F (continuând): şi v-aţi prefăcut că n-aveţi bilet.

B (acceptând de-a binelea jocul): Iar dumneavoastră n-aţi controlat pe nimeni în afară de mine.

F (râzând, cu aerul că face un compliment): Pentru că eraţi singurul domn din tramvai.

B (zâmbind la rându-i, de data asta deloc ironic): Aşadar nu vă interesează decât domnii, sau eraţi convinsă că restul călătorilor aveau bilet?

F (simţind că acum este momentul potrivit, cu un ton grav): De fapt, nu mă interesaţi decât dumneavoastră.

B (ironic): Adică vreţi să spuneţi că nu vă interesează decât biletul meu?

F (convinsă, devenind vulnerabilă): Nu-mi pasă de biletul dumneavoastră!

B (după un răstimp de tăcere, hotărât să sfârşească întâlnirea cât mai repede): Ştiţi, biletul e tot ce mă interesează pe mine.

F (adânc jignită, găsind dintr-o dată ceea ce căuta, pregătită să completeze chitanţa, cu ton de maşină): Buletinul, vă rog.

B (Sfârşind la rândul său căutarea, scoate de undeva un bilet mototolit, ud, pe care îl despachetează cu mândrie): L-am găsit, uite-l!

Femeia îl verifica în timp ce bărbatul se ridică de pe bancă, pregătindu-se să plece. Dupa un scurt răstimp în care nimeni nu vorbeşte, în vreme ce bărbatul se depărtează, femeia continua;

F: Fi-reş-te!…

Advertisements