Era mai bine inainte?

Era mai bine înainte?

 

Mi-am petrecut primii ani din viata în comunism. Amintirile pe care le-am păstrat din acea perioadă sunt, probabil, amintirile care mi-au fost repovestite. Pentru mine, totul s-a sfârşit nu în ’89, ci cândva, prin ’91, când părinţii mei au cumpărat un televizor color. Primul pe care îl văzusem până atunci. Nunaţele de cenuşiu şi de gri rămăseseră, pentru totdeauna, în urmă, împreună cu o epocă întreagă alb-negru. Sau aşa sperau, cel puţin, cei care erau mai mari decât mine. Şi aşa s-a întâmplat, într-o anumită măsură. Dar nu despre nesfârşitele şi mereu repetatele eşecuri ale tranziţiei o să scriu aici. Ci despre altceva, despre iluzoria bunăstare şi echitate socială pe care avea să o aducă cu sine, în mod automat, capitalismul; o altă idee care ne-a sucit minţile şi care, faptul e limpede, ni le suceşte încă.

            Acest text nu este, în niciun fel, născut dintr-o încercare de a justifica, de a scuza şi încă mai puţin de a legitima atrocităţile morale şi sociale generate de epoca comunistă. Nu este născut nici dintr-un soi de nostalgie – aşa cum nimeni nu poate fi nostalgic după televizoarele alb-negru –, şi nici nu este rodul unei furii anticapitaliste. Scopul lui este unul pe cât de simplu, pe atât de important: aceea de a identifica adevăra problemă, de a conduce dezbaterea într-o direcţie relevantă pentru timpurile în care trăim, dincolo de orice discuţii ideologice, de a identifica adevărata miză a discuţiei în jurul acestor teme.

            Folclorului românesc, altfel foarte bogat, îi este cu tot străin un anumit tip sw poveste, o anumită structură narativă; cea în care Făt Frumos, plecat să lupte cu căpcăuni, vrăjitoare şi balauri nu îşi dă seama că, la sfârşitul călatoriei, ultimul adversar pe care trebuie să-l înfrunte este chiar prinţesa pe care plecase să o salveze. Mânat de iluzia unei vieţi fericite până la adânci bătrâneţi, cu imaginaţia încintată de promisiunea unei frumuseţi desăvârşite, eroul ajunge complet lipsit de apărare în faţa celui din urmă adversar al său: fantasma propriei sale minţi, năluca de a cărei existenţă trebuise să se convingă pentru a trece prin calvarul alb-negru al epocii comuniste. Dacă folclorul nostru ar păstra o asemenea naraţiune, poate că, măcar pentru o clipă, eroului nostru i-ar trece prin minte gândul că a fost înfrânt de propria-i victorie. Poate că s-ar găsi cineva care să-i spună asta, o bestie, ori un spân, ori un om. Dacă folclorul nostru ar păstra o asemenea naraţiune, mulţi dintre intelectualii din spaţiul public românesc post-decembrist ar avea cu cine să se identifice; şi i-ar putea purta, în mod simbolic, numele.

            Dacă privim puţin în urmă, vedem că societatea românească a trecut prin calvarul comunismului mereu cu gândul la Vestul salvator, de la care şi-a aşteptat, decenii întregi, eliberarea. De mai multe ori premiatul film al lui Nemescu, California Dreamin’, ilustrează perfect acest adevăr incontestabil şi frustrarea că visul s-a adeverit prea târziu. Dar poate că n-ar fi putut să fie altfel. Poate că uriaşul lagăr comunist ar fi fost cu totul insuportabil (aşa cum a fost pentru mulţi, care şi-au găşit sfârşitul în el), dacă n-ar fi existat, la căpatul lui, fantasma unei lumi a deplinei libertăţi şi dreptăţi sociale, fantasma unei lumi în care logica sănătoasă a capitalismului a rezolvat deja toate problemele; o lume în care totul funcţionează perfect, o lume în care piaţa se autoreglează ca şi când celebra mână invizibilă ar fi făcut rost, între timp, de o baghetă de magician. Cumva, printr-o lovitură de stat căreia i-am spus revoluţie, am reuşit să înfrângem balaurul; să-i retezăm ultimele două capete. Iar de atunci încoace încercăm, cu disperare, să ne convingem că prinţesa există că ea e de-adevăratelea, fie înfingând la nesfârşit săbii tocite în cadavrul unei stafii care ar fi bântuit, cândva, Europa, fie descoperind mereu răni nevindecate, şi pretinzând că adevărata problemă a societăţii noastre este numai aceea că n-am ieşit încă, pe deplin, din convalescenţă; că nu ne-am răfuit suficient cu vechii monştri, că nu am retezat aceleaşi capete de suficient de multe ori. Repetata caricaturizare a economiei planificate nu rezolvă însă niciuna dintre problemele cu care se confruntă societatea actuală şi nu mai serveşte nimănui. Toţi ştim că socialismul de import rusesc n-a funcţionat, ba dimpotrivă, aşa cum toţi ştim că socialismul funcţinează foarte bine în câteva ţări nordice, şi încă de zeci de ani. Comunismul n-a sucombat din caza disfuncţionalităţii economiei planificate, ci pentru că în spaţiul ex-sovietic, el s-a transformat rapid într-un sistem oligarhic represiv, care a urmărit subminarea spaţiului public prin toate mijloacele posibile: prin crime odioase, prin tortură, prin manipulare, etc. Presupoziţia complet greşită care se află în fundalul acestui tip de critică la adresa socialismului este identificarea acestuia din urmă cu economia planificată şi a capitalismului cu democraţia. Toţi cei care insistă să identifice, într-o măsură mai mare sau mai mică, democraţia şi capitalismul, comit o greşeală capitală. Căci

capitalismul este cel care a transformat agora ateniană, spaţiul politic prin excelenţă, în târg; capitalismul este cel care a făcut negustori din oameni politici. Capitalismul nu este, în niciun fel, un garant al democraţiei, ci o forţă care o subminează în cele mai perverse chipuri, reuşind să lase impresia că o apără. Cea mai bună dovadă pentru acest lucru este faptul că într-o ţară precum China – că să iau cel mai convingător exemplu – capitalismul funcţionează foarte bine girat şi girând un sistem totalitar agresiv şi barbar, care e gata oricând să trimită tancuri pentru a transforma înapoi în piaţă orice încercare de a crea o agora. Ba chiar s-ar putea ca acest model de capitalism asiatic să se dovedească, foarte curând, mai competitiv şi mai robust decât cel care funcţionează acum în spaţiul occidental.

            A venit timpul să nu mai pornim la război împotriva unor adversari ideologici pe care i-am înfrânt deja. Adevăratele probleme ale societăţii noastre sunt polarizarea socială, distribuirea tot mai inegală a bunăstării şi injustiţia socială care sporeşte mereu, tocmai în ţările puternic industrializate. Faptul că în SUA mai puţin de 20% din populaţie dispune de mai bine de 80% din resursele financiare demonstrează că economia de piaţă creează la fel de multe probleme pe cât rezolvă. Dacă state mari din UE, cum ar fi Spania, de exemplu, se află în pragul unei implozii sociale, este nu pentru că socialismul n-a funcţionat, ci pentru că sistemul capitalist funcţionează „prea bine”, transformându-se într-o dictatură a capitalului. Pentru că polarizarea socială pe care o generează tinde să dea naştere extremismelor de tot felul, unele mai distructive decât altele. Nu sunt un avocat al comunismului, şi în niciun caz unul al comunismului în varianta lui sovietică; cred că acest lucru este limpede. Însă nu cred că ar trebui să ne acoperim ochii şi urechile sau că ar trebui să ne anesteziem spiritul critic în faţa atrocităţilor comise de desfrâul capitalist al ultimelor decenii, doar pentru că, în faţa tuturor acestor critici, cineva se va găsi întotdeauna să ne întrebe: era mai bine înainte?

Advertisements

Un pic de ipocrizie (sau un pic mai multa) nu strica!

Domnul Cristian Preda, totusi unul dintre foarte putinii critici ai politicii guvernului Basescu-Boc si a PDL-ului din care dansul face parte, apare astazi cu o declaratie destul de interesanta, publicata, in extenso, pe hotnews. Domnul Preda afirma in aceasta declaratie, cu transanta cu care ne-a obisnuit, ca:

Numele meu, al Monicai Macovei, si al lui Traian Razvan Ungureanu au fost folosite de PDL, iar acum mi se reproseaza ca nu suntem solidari cu partidul”

Ceea ce, desigur, uita sa aminteasca domnul europarlamentar PDL este faptul – nesemnificativ, desigur – ca atat dansul cat si celebrul TRU au avut serios de castigat de pe urma acestei “incuscriri” cu PDL-ul: si unul si altul au fost saltati in barca europeana a PDL-ului, acest vaporas de plimbat intelectuali romani pe care PDL-ul nu va ezita sa-l scufunde atunci cand dinamica voturilor o va cere. La fel ca multi alti intelectuali romani pana atunci respectati, care alcatuiau o societate civila aparent sanatoasa, domnul Cristian Preda a ales sa treaca, cu arme si bagaje de partea PDL. Si el, ca si altii – sau poate mai ales altii – au facut-o pentru fotoliile de europarlamentar, de director de institut cultural, pentru pozitii confortabile si, de ce sa nu spunem, bine remunerate, in cadrul celebrului institut de studii populare, nascator de tot felul de miscari de dreapta corcite cu noi republici care ofera cetatenilor Romaniei confortul “colectiei” (vezi stralucita initiativa a unui stralucit intelectual roman de renume mondial, dnul Mihai Neamtu).

Toti acesti intelectuali sedusi ori cumparati de PDL simt insa ca se apropie momentul in care balastul, care a tinut corabia pe linia de plutire pe timpul vartejului electoral de la ultimele alegeri, urmeaza sa fie aruncat peste bord. Ii uneste pe toti disperarea de a ramane fara stapan, de a se transforma, peste noapte, din intelectuali ai lui Basescu in intelectuali maidanezi. De aici si aceste tumultoase nasteri ale asa-zisei drepte romanesti, de aici invectivele la adresa pardidului care i-a imbracat si i-a trimis la Londra sau la Bruxelles, de aici frustrarea pe jumatate indreptatita a tradatorului care se simte tradat.

Ramane, desigur, intrebarea daca toti acesti intelectuali asa-zis de dreapta, care au sustinut sau au facut parte dintr-un guvern ale carui politici au fost profund de stanga, vor reusi, inca o data, sa prosteasca sau sa cumpere voturile unui popor abulic, narcotizat si suferind, invrajbit si manipulat.

UDMR-ul, Rosia Montana si modernizarea Romaniei

Proiectul minier de la Rosia Montana, care ar urma sa distruga cateva mii de hectare de teren, sa conduca la defrisari semnificative si la schimbari de relief majore (sute de milioane de tone de roca vor fi explodate, conducand la disparitia catorva formatiuni muntoase din zona) va afecta nu numai romanii din zona Transilvaniei si Banatului dar si maghiarii care locuiesc, preponderent in aceeasi zona. Zeci de organizatii non-guvernamentale dintre care cele mai multe maghiare protesteaza vehement la adresa deciziilor luate la varf, de presedintele UDMR si actualul ministru al culturii K. Hunor.

Protestele lor valoreaza insa in fata ministrului care tocmai se pregateste sa-si puna semnatura pe unul dintre cele mai violente si periculoase acte de distrugere a patrimoniului cultural si a mediului in egala masura exact cat valoreaza o placuta bilingva ruginita: adica mai putin decat nimic. Desi pare mereu ingandurat de soarta maghiarilor din Romania si forteaza mereu, aici si acolo, tinuturi si regiuni maghiare sau secuiesti, cerand mereu tot felul de autonomii culturale si drepturi pentru minoritati, UDMR-ul dovedeste, prin proiectul Rosia Montana, ca, la fel ca si PD-ul, nu guverneaza decat pentru el insusi si nu este interesat de soarta maghiarilor din Romania decat de forma si pentru a-si creste capitalul politic.

Proiectul Rosia Montana inseamna, pe scurt, utilizarea a 13 mii de tone de cianuri pe an (adica de aproximativ 13 ori mai mult decat se utilizeaza in prezent in intreaga Europa). El va conduce, in timp, la crearea unui foarte pitoresc lac de acumulare, intins pe sute de hectare, si plin nu cu apa ci cu cianuri si metale grele. El va polua, in mod inevitabil, aerul din zona si, tot la fel de inevitabil, va contamina reteaua freatica de suprafata. Lacul nu va disparea de acolo nici in 20, nici in 50 de ani. Nici in 100. El va ramane mostenirea perpetua pe care scarbosul si viralul guvern PD-UDMR, care distruge Romania de cativa ani incoace sub pretextul modernizarii ei, o lasa romanilor si maghiarilor deopotriva. Tusa definitiva a tuningului de tara la care asistam tot mai socati, de vreo cativa ani. Darul lor de adio.

Pentru date si explicatii precise, cititi acest document.

De cat altruism involuntar este capabil egoismul cel mai feroce

Crizele financiare nu se rezolva, si nu s-au rezolvat niciodata din ratiuni umanitariste. Criza n-a fost nicicand prilejul de a descoperi bunul Samaritean in spatele celui mai feroce fond de investitii, ci, dimpotriva, toti asa-zisii buni Samariteni si-au dat, pana la urma, intentiile pe fata. Mana intinsa Greciei de catre Germania (si Franta) – caci UE se reduce, de fapt, la acesti doi mari jucatori, si la rigoare, UE este sinonim cu Angela Merkel – este mai curand o mana care cere, decat una care da. Sau, de dragul unei formulari dialectice, este o mana care da tocmai pentru a avea de unde cere. Pe scurt, motorul economiei germane este exportul, iar Greciei ii sunt imprumutati bani pentru ca economia germana sa poata produce, mai departe, submarine, iar cea franceza avioane Eurofighter, pentru a le vinde, mai apoi Greciei – iar asta doar ca un exemplu. Grecia se imprumuta cu dobanzi halucinante si pe perioade scurte, pentru a cumpara produsele de export germane si franceze. Fondurile de investitii speculeaza, desigur, acest lucru, si ofera bani Greciei pe care, in fond, Grecia nu-i va putea niciodata plati. Asta, desgiur, fara ajutorul UE, FMI, BE.

Grecia trebuie salvata nu de dragul grecilor, ci pentru ca un default al ei ar produce o unda seismica in intreg sistemul bancar. Pe de alta parte, acest deznodamant poate fi amanat, insa nu poate fi evitat. Fara o schimbare hotaratoare in politica finaciara a UE. Intrebarea care se ridica este urmatoarea: care este restul de altruism pe care orice impartire perfect egoista il poarta cu sine. Va fi fortata Grecia sa iasa din zona Euro? Va cumpara Germania si Franta datoriile Grecilor, impunand bancilor si fondurilor de investitii pierderi de 10-15 sau chiar 25%, dandu-le, in schimb, asigurari, ca banii le vor fi platiti la termen? Se va recurge la solutia – dupa mine cea mai potrivita – de a pune pe piata Euro-bonduri, astfel incat statele cu deficite serioase sa se poata imprumuta de pe piata la niveluri rezonabile, apropiate de cele ale Germaniei, de 3-5%?

Pentru a oferi raspuns acestor intrebari nu trebuie insa mizat, nicio clipa, decat pe egoismul care regleaza, de fapt, pietele financiare – si care, iata, adesea scapa de sub control. Cred insa ca doua lucruri merita spuse. 1) Renuntarea la moneda europeana nu se va produce. Cel mai mare castigator al introducerii acestei monede a fost, de departe, Germania, astfel ca ea nu are niciun interes sa renunte la euro. 2) Cu toate acestea, moneda nu va putea fi pastrata in acelasi context financiar si fiscal. Asadar, fie ea va fi restransa la un grup select de tari (Germania, Franta si tarile nordice, in principiu), fie – ceea ce este foarte improbabil – se va produce acea dezirabila si reala uniune fiscala si adaptarea unei politici economice unitare la nivelul intregii UE.

Oricum ar fi, Europa trebuie sa se pregateasca de o “schimbare la fata”.

La trecutu-ti mare…

In ultimii doi ani de zile Romania s-a intors in urma cu 20 de ani. Am ajuns iarasi in epoca in care sintem facuti sa credem, printr-o retorica primitiva si aroganta, cat de bine ne este, cat de bine traim. Adevarurile cele mai evidente sint ascunse, cele mai izbitoare, sint trecute cu vederea, cu nonsalanta, asta atunci cand nu sint negate cu agresivitate, cu nesimtiri, cu sila. Cei care ne conduc cunosc foarte bine acesta tehnica, pentru ca ea a functionat in Romania mai bine de 40 de ani. Guvernul Boc adica guvernul Basescu, aplica exact aceleasi metoda verificata (sau nu) in comunism: minciuna generalizata, minciuna dezinvolta si dispretuitoare, minciuna care ia adeseori forma unei diversiuni ordinare, minciuna care invrajbeste si care dezbina. Metoda este, intr-adevar, aplicata cu asupra de masura; e stapanita la perfecie, in cele mai mici detalii. Minciuna si diversiunea ca metoda de guvernare – alaturi de atragerea si cumparerea intelectualilor pentru a servi aceleiasi cauze – au condus insa, in ´89, la o explozie sociala, la o explozie de violenta si ura. O explozie care oricat va mai intarzia, se va produce pana la urma. Un detaliu care scapa guvernantilor nostri, bravului marinar care, dupa vorba lui, se va intoarce pana la urma la popor: de aceasta data pentru taiere. Odata decapitat PD-ul si Basescu, romanii vor exulta mai intai, apoi se vor plictisi de ceea ce au inceput, si vor sfarsi in acelasi abulism si aceeasi nepasare atat de familiare. Criza prin care trece Romania este ca Romania nu poate trece printr-o criza. In Romania nu se poate face revolutie. Pentru ca romanii uita. Uita de ce au inceput si uita ca au inceput. Se blocheaza pe drum, si mai exact la inceputul lui. Si totul revine, iata, la normal.

Criza prin care trece societatea romaneasca  o criza morala si apoi una de identitate. In ultimii doi ani societatea civila – atata cata a reusit sa se inchege – a fost, intr-o proportie colosala, distrusa, compromisa, atrasa in jocuri politice murdare. Iata-l pe Sever Voinescu, de exemplu, validand, de la inaltimea prestantei sale de intelectual fin, furtul de la camera deputatilor. Iata-l admitand ca va vota pentru repetarea votului, in cazul in care se va discuta asa ceva, pentru a face exact pe dos pana la urma. Si Voinescu nu este un caz singular; i se adaga atat de multi incat nu merita enumerati. Ipocrizia este insa ceea ce ii uneste si ii leaga pe toti. Ipocrizia este flagelul care a distrus bruma de societate civila din Romania, este cancerul de care sufera “reperele” intelectuale si morale ale tarii. Romanii sint un popor dezorientat si dezbinat, caruia ii este imposibil sa se mobilizeze, sa gandeasca dincolo de interesul propriu, sa emita alte judecati decat invariabila: “toti sint la fel de rai”. Tocmai de aceea conspiratia impotriva lor se desfasoara, de doi ani de zile, cu atatea roade. Tocmai de aceea pot fi furati, mintiti, umiliti. Pentru ca ei, ca si Boc, mai pot inca duce. Si vor mai putea. Si cand nu vor mai putea, vor muri. Nu, n-o vor face demn. Romanii sint un popor invins, un popor caruia ii este dat sa paraseasca lent istoria, ca un organism istovit care traieste prea mult din trecut si viseaza prea mult la trecut. Romanii sint un popor obosit, amorf, lipsit de credinta si de ambitie.

Sa ma contrazica cineva! (cineva care n-a votat cu Basescu!)

Manualele domnului Funeriu

Va mai amintiti de domnul Funeriu? Ei bine, eu uitasem… Dar iata cum, la vreme de seara, rasfoind ziarele, mai citind una-alta, dau peste figura imbalsamata a mai sus-numitului, care vine cu o propunere, iata, de “modernizare si reforma” a sistemului de invatamant: conceperea unor manuale de scoala cat mai atractive pentru elevi.  Si pre cand citeam eu aceasta stire si luam la cunostiinta intentiile (bune) ale domnului Funeriu, iata ca imi aduc aminte ca dansul marturisea, acum cateva luni, la inceputul gloriosului sai mandat, ca se plictiseste de moarte citind manualele de scoala si ca, NEAPARAT, trebuie altele noi.

Manualele insa sunt pentru invatat. Nu i-a spus nimeni domnului Funeriu ca un manual nu se citeste ca un roman, ci se parcurge timp de unul sau doua semestre? Ca e firesc sa te plictisesti citind manualul de chimie organica pentru clasa a XI-a sau cel de anatomie? Consilierii dansului insa, ocupati cu subtile hotii, l-au lasat sa creada ca ar trebui sa fie vorba de Nabokov cand i-au dat manualul de romana in mana. Din pacate pentru domnul Funeriu, lucrurile nu stau chiar asa.

Insa daca sus-numitul are astfel de intentii bune, eu sint, iata, gata sa-i ofer cateva idei pentru a-si pune intentiile in practica, sugerand urmatoarele:

Pentru manualul de romana am urmatoarele sugestii:

– fie FHM, pentru baieti,

fie cataloagele lunare cu produse de la AVON pentru fete

Pentru manualele de matematica:

Optiunile de pariuri la cateva case mari de gen, plus 5 lei pe saptamana, gratuit, pentru ca elevii sa nu-si cheltuiasca banii de buzunar

In privinta celorlalte manuale, am convingerea ca domnul Funeriu, pornind desigur de la ideile mele, va face cele mai bune alegeri pentru un invatamant romanesc de calitate.

Cristian Preda, PD-L si trecerea in opozitie

Nu poate sa nu te bufneasca rasul, cand il auzi pe Cristian Preda vorbind despre posibila trecere a PD-L-ului in opozitie, asa, pe vremea cand se numara Bocii si bobocii. De fapt, el, boc, a mai fost numarat de cateva ori, s-a mai prabusit in ring, mic cum e si fragil, dar a fost imediat saltat de domnul presedinte, pe post de scut, scuturat de praf, si repus in functia de premier pe care o ocupa cu atata cinste.

Insa lasand aceste amanunte la o parte, merita reflectat un pic la cuvintele domnului Preda – care, si dansul, se antreneaza pentru o functie majora in partid si, desigur, spre deosebire de majoritatea romanilor – nu l-ar vrea tocmai mort la alegeri. Si atunci cum sa revigorezi un partid care se prabuseste in sondaje impreuna cu Intaiul sau Statator, domnul presedinte Basescu, cel care se lupta tot mai abitir cu mogulii si cu mafia tarii, cu pensiile si salariile nesimtite, etc?

Cum sa ridici din tarana un partid care, in mod normal, n-ar trebui sa ia, la alegeri, mai mult de 0,5%, luand in calcul chiar si voturile pretioase ale nenumaratilor raposati cu constiinta civica? Cum? Foarte simplu, considera domnul Preda – iar miscarea n-ar fi tocmai proasta! – il treci in…OPOZITIE! Apoi te dezici de toate masurile anticriza luate de urmatorul guvern, ii pui in carca acestuia contractul cu FMI-ul, somajul, scaderea pensiilor si salariilor, concedierile, etc, si treaba e ca si rezolvata. Apoi se trezeste domnu’ Cristoiu, dupa cum ii e obiceiul, si tranteste flegmatic observatia zguduitoare: “vezi ca nici astia nu-s in stare de nimic!” Si boborul are iarasi revelatia ca, fara Basescu si fara PDL, tara s-ar fi dus de doua ori dracu’. Cu ei, e drept, nu s-a dus decat o singura data.

Asadar, dragi colegi de tara, nu va lasati pacaliti de aceasta manevra josnica, pe care  Basescu o pregateste de ceva vreme, si pe care a luat-o in calcul poate chiar de la inceput. Boc a fost de la inceput indopat cu miez de nuca, precum gascanii, pentru a fi sacrificat, si pentru ca, in micutul sau cap, sa se sparga toate oalele, iar Basescu si partidul – adica sleahta de videni, berceni si undre – sa iasa teferi ca niste luceferi.

Sincer, nu, multumesc, domnule Preda, pentru propunere. Si sper ca acesta va fi si raspunsul liberalilor si pesedistilor.

Imi exprim sincera speranta ca romanii nu sunt chiar atat de lipsiti de viziune, si chiar atat de putin daruiti cu inteligenta incat sa voteze de doua ori aceeasi sleahta mafiota care alcatuieste GUVERNUL ROMANIEI. Iar daca vor fi, atunci fie-le salariile si pensiile reduse cu inca 25%.

Ura! A inceput dictatura!

Prin noua rezolutie a Consiliului Superior de Aparare a Tarii, inaintata chiar astazi de presedinte parlamentului, se atenteaza in modul cel mai radical la drepturile fundamentale, garantate prin constitutie, in speta la dreptul de libera exprimare. Este pumnul pe care Basescu il vara in gura televiziunilor si trusturilor de presa care si-au permis sa arate, pas cu pas, caracatita basesciana care a adus deja la faliment Romania.

Pentru ca exista televiziuni care nu s-au limitat la a transmite circul regizat de Basescu, arestarile cu catuse si eliberarile dupa mai mult sau mai putin timp, Basescu trece la o noua faza a “reformelor” care vor schimba fata Romaniei.  Cine a indraznit sa arate lipsa absoluta de competenta a lui Basesc si a guvernului pe care il conduce printr-un om josnic, printr-o sleahta de intelectuali chititi pe posturi de ambasadori si de presedinti de institute culturale, acela a devenit, acum, dintr-o data, atentator la siguranta nationala, o absurditate fara limite si o mutilare a democratiei fata de care, daca nu se va lua o pozitie ferma si hotarata de catre societatea civila, de catre parlament, de catre acei parlamentari PD-L care au inca o minima demnitate, un minim respect fata de valorile democratiei, Romania risca sa alunece intr-o dictatura.

Si daca nici de aceasta data nu se va face nimic, iar gestul lui Basescu va fi privit cu intelegerea sau cu nepasarea celui care, din principiu, e impotriva “comunistilor”, poate ca in cativa ani vom dansa iarasi pe stadioane, fluturand tricolorul si aduland dinastia Udrea-Basescu.

Dar nu e nimic, e vara, nu ne pasa; nici ceilalti n-ar fi fost mai buni….

Responsabilitatea – noul nume pentru ipocrizie

UPDATE:  Aveti aici un articol de-a dreptul penibil scris pe tema discursului tinut de Basescu, de catre domnul Rogozan, un infocat sustinator al presedintelui din ratiuni care ne scapa…

Discursul lui Basescu din aceasta seara n-a surprins cu nimic. Nici macar prin nesimtire. Nici macar prin ipocrizie. Nici macar prin tonul apocaliptic cu care condamna la moarte milioane de pensionari si la haos intreaga tara.

Presedintele ne-a convins insa ca este RESPONSABILITATEA lui sa ne spuna in ce situatie se afla tara. Noi l-am intreba pe domnul presedinte, de cand a devenit acest fapt responsabilitatea dansului?

– Cand semna marirea salariilor profesorilor cu 50%, dand asigurari ca nu banii lipsesc, ci vointa politica, era tot responsabilitatea lui sa ne spuna acest lucru?

– Cand ne asigura ca Romania nu are nevoie decat “de o centura de siguranta”, ca acordul cu FMI trebuie facut mai degraba de dragul FMI-ului, ca sa-i avem mai des la Bucuresti si sa mai schimbam o vorba cu ei, atunci tot responsabilitatea lui era sa ne aduca la cunostinta acest lucru?

– Cand ne anunta, ciocnind pahare de sampanie, ca anul 2010 e “anul in care vom iesi din criza”, aceeasi responsabilitate il forta la astfel de declaratii?

E limpede ca ceea ce numeste domnul basescu responsabilitate este ipocrizie, inconstienta, prostie, la limita, iar aceasta resemantizare tradeaza un dispret urias fata de dobitoacele care populeaza tara aia, si care nu sunt bune decat “de ciuruit”, carora li se dau explicatii de conjunctura, numai atunci cand are presedintele accese de “responsabilitate”, fardand, sarmant, furtul de proportii istorice si guvernul mafiot care conduce tara si care absoarbe in proportie colosala banii de la FMI si UE.

Romania nu mai are nicio sansa. E prea tarziu – si prea complicat – sa mai scape de regimul Boc-Basescu-Udrea; si cu ei, singura certitudine este ca Romania se va afunda si mai tare in criza economica si sociala (ambele reflexul unei crize morale si politice).

Mai merita facuta observatia ca atunci cand asa-zisii intelectuali isi tradeaza din “idealism”, idealurile si consimt la o conspiratie impotriva populatiei, manipuland-o grosolan prin fumigene ticluite cu pricepere, nu numai ca nu se mai intrevede nicio sansa de insanatosire a climatului moral si politic al tarii, dar sansele ca o astfel de insanatosire sa se produca sunt intr-un declin abrupt. Iar romanii isi merita soarta, pentru superficialitatea si nepasarea lor, pentru ca au construit o societate in care mita este lingua franca si prostitutia morala cutuma suprema!

Si pana cand natia asta nu va fi trezita din adormirea si mediocritatea ei – daca acest lucru se va intampla vreodata – Romania e menita sa ramana aceeasi tara de mana a 3-a, in urma multor tari africane, din care trebuie sa evadezi, cumva, in lumea civilizata.

Lectia de cinism (II)

Aţi votat cu Băsescu? Adică cu Boc, cu Udrea, cu Videanu, cu Ritzi, cu Berceanu, cu Blaga, etc? Ati votat cu mana de fier sprijinita în mitralieră? Aţi primit ce-aţi meritat! V-a ciuruit, fraierilor! Şi după ce-şi dezbracă masca aia purtătoare de ochelari cu care dă interviuri şi vorbeşte ca un om mare, ca un tătuc, aruncând vina pe cei pe care tot el i-a antrenat mai înainte pentru asta, ca într-o piesă de teatru chibzuit închegată, îi înfloreşte pe faţă, desfigurându-l, hăhăitul ăla barbar, batjocoritor, de care v-aţi îndrăgostit cu toţii.

Dar nu e nimic, căci toată floarea intelectualităţii româneşti, acei vajnici „intelectuali ai lui Băsescu”, o să vină ei acum cu tratate filosofice sau felosofice şi-o să vă convingă cât de rău ar fi fost cu Geoană şi cu Antonescu, si ce geniu administrativ este Boc & comp. Si-o să vă povestească ce casete mai au ei pe-acasă cu Johannis, şi argumentele lor bine mânuite o să vă călăuzească pe timp de criză, o să vă ţină de foame şi-o să vă crească copiii, o să înlocuiască indemnizaţiile de şomaj, şi-o să ţină loc de pensii.

Şi tot ei il vor face sa para pe  Băsescu un despot luminat fără de care n-aţi fi găsit niciodată calea mântuirii!

Noapte bună!