Până la aripi


Se făcuse toamnă de o jumătate de zi. deja. obosisem să port aşteptarea cu mine, aşteptarea că ceva o să se-ntâmple, până la urmă, că o să intre cineva în camera mea, gesticulând cu moliciune, ridicând din sprâncene, ca şi când s-ar fi aşteptat să fie altundeva, ca şi când noi amândoi, oricine am fi, eram luaţi prin surprindere de întâmplare ca de un zgomot violent, şi că oricât ne-am strădui să construim între noi, din cuvinte, un aer firesc şi comod, am sfârşi înotând cu braţele în întunericul încăperii, până la aripi. era trist că nu era aşa. că nu era nimic în locul aşteptării mele, în locul singurătăţii din care crescuse vegetaţia bogată a tristeţilor mele, şi că eu nu puteam face nimic. decât să îndur absenţa deplină, mişcând din cuvinte ca dintr-o mână ruptă, până la aripi. Eram atât de trist, ca şi când mă pregăteam să merg la înmormântarea Marei, ca şi când aş fi putut-o vedea numai moartă, acoperită cu flori.

Din lipsa de timp

din lipsă de timp

aşezasem totul într-o dezordine

melodia era de la un capat la altul

prinsă în braţe trebuia să asculţi

să imaginezi podurile

de sunete pentru care pianistul

nu îşi tulburase degetele

în ochii tăi din lipsă de timp

nerabdarea prinsese

chipul uni copil

care se plicitsise să ridice

poduri de nisip peste care

nu trece nimeni

de ce atâta singurătate

când avem nenumărate boabe

de struguri pline de dragoste

care se strecoara pe gât

umplu stomacul de sentimente

şi în esenţă

ridică ph-ul la valori inimaginabile

ca nişte nasturi cu care eu

nu aveam iubito

ce crezi că aş fi putut să fac

erau cuvintele tale când voiai să plecăm

doar pentru că tu te plictisiseşi

sau pentru că din lipsă de timp

uff îmi spuneai niciodată

prinsă în braţe

mă lăsai să imaginez

toate mângâierile

pe care nu le puteam

în dezordinea aia

primi nici măcar

da! nişte nasturi roşii plutitori

cu gust de struguri

plini de sunete

care se adăugau melodiei

ca niste şine de tren

unui tren în care

nu mai rămăsese

iubito

nici macar un singur scaun

în care sa ne îngrămădim amândoi

ca într-o jumătate de inimă