Vara

nu prieşte nimănui. mă gândesc acum la ceva: poate cuielor, pentru că, de căldură, se destind un pic, şi se lăbărţează prin găurile unde au fost bătute. asta ar fi o chestie. unde mai pui că primăvara, dacă într-adevăr fac treabă bună vara, pe căldura aia groaznică, le mai şi vezi deschizându-şi florile ruginii şi metalice – pline de surâs, cum spunea despre păpădiile de altădată Mara, care scăpăra în îmbrăţişarea mea ca un cremene lovit de alt cremene. Şi asta e o poveste, dar parcă n-aş spune-o aici şi acum, când nu ţin cu tot dinadinsul să plictisesc pe nimeni. dar Mara credea că florile alea gălbui-ruginii, care scot capul din căpriorii caselor, din scândurile săniilor aşternute cu o bucată de pâslă, din lemnul putrezit, acoperit cu un strat de mucegai al băncilor sunt florile lor. de aici sunetul ăla metalic, atunci când te zdreleşti de ele şi semnul alungit pe care îl purta Mara, mai sus de glezna si mai ales vara, cu fustele ei până dincolo de genunchi, de culoarea vulvei. bunica nu ştiu ce naiba de ceaiuri făcea din florilea alea, dar ceva făcea ea, că făcea din orice ceai, ca şi când ar fi avut darul transmutaţiei alchimice de care se folosea şi Mara, nopţile, când se transforma în altcineva şi eu o pierdeam, jucându-ne de-a v-aţi ascunselea, ştiind că nu mai aveam s-o găsesc. De asta nici când a dispărut Mara n-am crezut că e altceva decât tot o deghizare a ei, că era cumva acolo, că nu plecase de-adevăratelea. Ceaiului ăstuia ar fi trebuit să-i spună ceai din flori de cui, mi se păruse mie atunci, şi acum, privind retrospectiv, găsesc că nu eram decât un prostovan îndrăgostit de Mara care nu făcea nici cât elasticul din părul ei. Dar dumnezeu ştie – să nu mă înţelegeţi greşit, nu dau vina pe el că ţine minte totul, ci pentru că ştie totul şi nu spune nimănui – dacă aşa e sau nu, că e totul, cum zicea bunicu’ “far back in time”, la care bunica – strângând cu mâna ugerul plin de zgârieturi al vacii, cu nesfârşită blândeţe, spre a-l seca de lapte şi uitându-se mai mult peste umar spre bunicu’ – silabisea cu un accent perfect: „ce n’est pas vrai”