Locul naşterii mele

Orbirea mea cerşeşte îmbrăţişările tale. e dezgustătoare ziua de azi, lumina ei se târăşte ca o gogoaşă de fluture pe străzile acoperite de mâzgă. cine ar putea să se bucure de ea? nu venea de nicăieri nimeni. numai câinii se apropiau ca nişte fluturi de mine, dumnezeii lor de fluturi cu gurile pline de bale ca de şampanie! i-am lovit cu bocancii în burtă, burţile lor amorţite ca nişte clopotniţe au sunat înfundat a moarte de om. le-am zdrobit cu câţiva bolovani ţestele lor colorate de fluturi. aproape că nu mă mai puteam opri să mă bucur de cât de frumos arătau creierele lor îmbrăcând bordura ca nişte dantele. ce reuşisem acolo, din pură-ntâmplare, avea să rămână nevăzut de nimeni. nimeni nu avea să se bucure de trecerea fugară prin lume a acelei neverosimile instalaţii. de asta m-a copleşit o tristeţe stridentă, care m-a făcut să distrug, din câteva lovituri de bocanc, tot ce reuşisem, aproape în silă, puţin mai devreme. şi să mă depărtez de locul acela ca de locul naşterii mele.