Lectia de cinism (II)

Aţi votat cu Băsescu? Adică cu Boc, cu Udrea, cu Videanu, cu Ritzi, cu Berceanu, cu Blaga, etc? Ati votat cu mana de fier sprijinita în mitralieră? Aţi primit ce-aţi meritat! V-a ciuruit, fraierilor! Şi după ce-şi dezbracă masca aia purtătoare de ochelari cu care dă interviuri şi vorbeşte ca un om mare, ca un tătuc, aruncând vina pe cei pe care tot el i-a antrenat mai înainte pentru asta, ca într-o piesă de teatru chibzuit închegată, îi înfloreşte pe faţă, desfigurându-l, hăhăitul ăla barbar, batjocoritor, de care v-aţi îndrăgostit cu toţii.

Dar nu e nimic, căci toată floarea intelectualităţii româneşti, acei vajnici „intelectuali ai lui Băsescu”, o să vină ei acum cu tratate filosofice sau felosofice şi-o să vă convingă cât de rău ar fi fost cu Geoană şi cu Antonescu, si ce geniu administrativ este Boc & comp. Si-o să vă povestească ce casete mai au ei pe-acasă cu Johannis, şi argumentele lor bine mânuite o să vă călăuzească pe timp de criză, o să vă ţină de foame şi-o să vă crească copiii, o să înlocuiască indemnizaţiile de şomaj, şi-o să ţină loc de pensii.

Şi tot ei il vor face sa para pe  Băsescu un despot luminat fără de care n-aţi fi găsit niciodată calea mântuirii!

Noapte bună!

Raspunsul Romaniei?

Acuzatiile aduse de Voronin Romaniei, cum ca ar fi provocat si sustinut protestele din ultima vreme, precum si declararea ambasadorului roman la Chisinau persona non-grata, sunt extrem de violente si cer imperios un raspuns la fel de dur din partea Romaniei. Este inacceptabil ca asemenea acuzatii dure sa ramana fara replica,  iar daca acesta este cazul, si politicienii romani nu vor face altceva decat sa mormaie inutil si decrepit cateva fraze pline de greseli de gramatica, atunci lucrurile stau intr-adevar ingrozitor, si nu numai pentru Moldova, ci pentru Romania, incapabila si decazuta din drepturile parintesti, indoita de spate, prinsa in jocul umilintei fata de cei mai puternici.

In Romania, adevarata clasa politica, la fel ca si o reflectie politica constienta, se vadeste acum, lipseste cu desavarsire. NU EXISTA!

Romanii din Italia – o problema?

E destul de greu să nu poţi fi altceva decât român, atunci când aproape în fiecare săptămână, cu o precizie de metronom, ziarele anunţă – jubilând! – comiterea unei noi infracţiuni, a unui jaf, a unui viol ori a unei crime, de către românii din Italia. Stirile de acest gest au, cel puţin de vreun an de zile, un firesc al lor, iar sentimentul inoculat populaţiei este acela că majoritatea infracţiunilor din Italia sunt comise de români, sau dacă nu majoritatea, cel puţin cele mai atroce dintre ele. Lucrurile s-ar putea însă să nu stea aşa.

În primul rând ar trebui să se ţină cont de faptul că numărul românilor din Italia a depăşit de mult cifra 8 mii înregistrată undeva la începutul anilor 1990; mai exact, a depăşit cifra 8 mii cu mai bine de un milion. Asta dacă este să ţinem seama de o serie de data oficiale, care constatau că la sfârşitul lui 2007 numărul muncitorilor români din Italia depăşea cu câteva zeci de mii cifra de un milion, alcătuind mai bine de 15% din numărul total de imigranţi din Italia, dintre care puţin peste 8% au studii superioare. Cu alte cuvinte, aproximativ 1.5% din populaţia Italiei e alcătuită din români – şi asta dacă ţinem cont doar de datele oficiale. În aceste condiţii, existenţa unui număr de infractori români ţine – simplifincând însă nu falsificând lucrurile – de probabilitate. E cumva firesc – în măsura în care infracţionalitatea e firească – să existe un număr mai mare de rău-făcători de naţionalitate română, decât cei de naţionalitate marocană.

Dar să privim mai atent datele oficiale. Este foarte important de ştiut că, dacă la 1 ianuarie 2008, numărul de rezidenţi legali de origine română era de peste 625 de mii – toate datele oferite aici sunt furnizate de către Fundaţia ISMU (Iniţiative şi Studii despre Multietnicitate) – numărul de rezidenţi de origine marocană era de aproximativ 366 de mii, adică sub 60% din numărul imigranţilor români. Aceste informaţii trebuie acum corelate cu numărul infracţionalităţilor pentru a se constata că, dacă începând cu anii 2005 16% din totalul infracţionalităţilor erau comise de români, 15,5% (!) au fost comise de marocani. Cu alte cuvinte, marocanii au comis cu peste 40% mai multe infracţiuni decât românii! (Nu am luat în calcul altceva decât datele furnizate de ISMU şi de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.)

În aceste condiţii, deşi presa română şi cea italiană deopotrivă prezintă mereu cazuri de infracţiuni comise de români, lucrurile sunt supra-dimensionate. S-ar putea chiar afirma, rezumându-ne la datele statistice şi lipsindu-ne de spectacolul grotesc din mass-media, că românii sunt unii dintre cei mai civilizaţi imigranţi din Italia.

Desigur, afirmând acestea nu voi fi mai puţin consternat de atrocităţile comise de conaţionalii noştri, despre care consider că vor trebui să-şi primească pedeapsa cuvenită. Cred însă că ar trebui să condamăn orice poziţie extremistă sau pur şi simplu inconştientă, potrivit cărora care măsuri precum castrarea sau expulzarea bărbaţilor din italia, sunt măsurile care se impun în condiţiile date. A judeca o minoritatea extrem de numeroasă, de peste un milion de indivizi, după câteva zeci – sau sute – de infractori, e un act facil, prostesc şi inconştient.

Ar trebui, desigur, puse în balanţă beneficiile aduse de români economiei italiene, români care au fost plătiţi cu mult sub nivelul cetăţenilor italieni sau au făcut munci pe care aceştia nu mai voiau să le facă, şi numărul infracţionalităţilor. Nu cred că guvernul italian se aştepta ca sutele de mii de muncitori români să se comporte ca nişte roboţi cuminţi, şi că lipsa unor condiţii decente şi a unei bune educaţii să nu aibă nici o repercursiune asupra celor folosiţi doar ca braţe de muncă. Desigur, prin aceasta nu exclud ,,buna pregatire” anterioară în materie de infracţionalitate a acelor cetăţeni români – fie ei ţigani sau nu – care au avut şi continuă să aibă mari probleme de integrare în societate.

De fapt – şi o să închei aici – nu cred că soluţiile de natură extremistă pentru o problemă supradimensionată de presă sunt o soluţie. Cred în raţionalitatea şi responsabilitatea guvernului italian de a gestiona firesc o problemă până la un punct inevitabilă. Aşa cum cred că miza televiziunilor şi a cotidianelor nu este numai aceea de a strânge vizitatori unici şi telespectatori la ore de vârf. Sau cel puţin mi-ar plăcea să cred.

Din seria solutiilor pentru criza!

Inca sub impresia romanului exagerat de bine scris al lui Aitmatov (si ine tradus!!), O zi mai lunga decat veacul, pe care tocmai l-am terminat, dau cu ochii in ecranul laptop-ului si imi sprijin privirea in criza economica de prin ziare, mutandu-mi gandul de la camilele strabatand nesfarsirea Stepelor Galbene. E intr-adevar o criza, ca-n povesti, cum nu fu niciodata! Si ma gandesc eu sa propun domnului Boc oricum lipsit de noroc, de inspiratie, de inteligenta si de orice l-ar face sa treaca drept un om obisnuit, o solutie pentru econimisirea sumelor astronimice care se platesc pentru aducerea echipei de specialisti de la Cluj care conduce tara si care prea s-a obisnuit cu elicoptere personale, cu avioane cu reactie si cu sonde spatiale, numai sa dea ei fuga-fuguta la chemarea marinerului!

Adevarul e, mi-am zis, ca treaba e simpla si criza, daca in asta consta, e ca si rezolvata. Sa vina specialistii de la Cluj calare pe camile, si sa dea astfel un exemplu de atitudine civica. Ce priveliste frumoasa ar fi sirul indian de camile purtand in spate guvernul Boc. E drept, pentru Boc, din motive lesne de inteles, dar si pentru ca el ar trebui sa fie exemplul prin excelenta al comportamentului pe perioada de criza, un magarus ar fi de ajuns, si la nevoie, chiar o pisica.

Voi reveni, curand, cu alte solutii; sper, inainte sa ia sfarsit criza!