In ce consta caracterul indispensabil al cuvantului poetic? – propunere de dezbatere

M-am gandit sa va transmit si voua una dintre vechile mele framantari – una dintre framantarile perene ale filosofiei (si nu doar in ipostaza esteticii) si ale literaturii. Care este adevarul poeziei? De unde necesitatea ei, indispensabilitatea ei?

Exista o esenta a rostirii poetice? Iar daca exista, este ea perena, sau are un destin istoric, fiind intr-o continua transformare? Apoi tine aceasta “esenta” de exprimarea unor sentimente si trairi umane, sau presupune o deschidere mai vasta catre un orizont de intelegere in afara ratiunii calculatoare si a inflexiunilor afective?

Are poezia (literatura in genere) rolul unui catalizator emotional, are ea o responsabilitate care tine de sfera eticului, sau este scop in sine, facut de dragul lui insusi, frumusete in stare pura, imponderabila?