Câtă empatie, atâta existenţă…

Nu cunosc nicio calitate (fie ea morala sau intelectuala) mai mare decat empatia. In lipsa ei am fi saraci de orizontul care ne deschide catre ceilalti, sechestrati in noi insine, fortati sa ne traim in siguratate deplina bucuriile si tristetile, dezamagirile si implinirile, siguratatile si temerile. Nu cred ca cineva isi poate imagina o astfel de viata, o astfel de existenta. Nu cred ca o astfel de existenta ar fi ek-sistenta, ci o simpla staza. Ek-sistenta e fie em-patica, fie nu e deloc. Nu exista ek-staza fara em-patie. Si in logica inchiderii care se deschide, em-patia (prefixul em- indica tocmai intoarcerea spre interior, la fel ca in empeiria) face cu putinta ek-sistenta. Cata empatie, atata existenta!

Îmbrăţişarea ar fi putut să existe (poiestire)

(Diei)

mâinile mele, pe care nici eu nu le puteam înţelege, se îndoiau şi se răsuceau pe lângă mine, râzând ca două adolescente, ca si cand ar fi vrut sa-mi spuna ceva, dar se răzgândeau imediat roşind emoţionate; mâinile mele arătau ca şi când ar fi fost pe jumătate îndrăgostite, pe jumătate degerate. apoi dansul abia schiţat prin care mişcările trupului meu se aranjau într-un desen aproape întâmplător, într-o existenţă în tact de tic-tac, din două silabe, în contratimp. a treia silabă, mi-a strigat Mara, salvându-mă, era de argint, adică dincolo de camera în care stau acum şi scriu, celălalt trup al meu (care e in trecut) îşi târăşte pe străzi picioarele ca pe nişte perne ude, pline cu confetii, lăsând dâre colorate în urma lui; ce trist trebuie să fie trupul meu fără suflet. trupul meu curgând dintr-o clepsidră într-alta, în tact de tic-tac, de-a lungul străzilor, prin întuneric, e mult mai singur decât mine; dincolo de camera asta viaţa mea continua aşa cum întâlnirea dintre mine şi Mara, singura, cea pe care o aştept, continua să existe în închipuire. apoi mă gândeam că undeva avea să se termine negreşit totul, că eram dator cu un nu, cu o fluturare de mână şi cu un zâmbet. că dincolo de viaţa mea care continua să existe în amintire, aş fi putut imagina o altă viaţă, aş fi putut alege să fie a mea şi să o trăiesc; şi toate astea mi-au explodat dintr-o dată în cap, în cuvinte, de parcă trupul meu, numai trupul, ar fi devenit brusc conştient de mine şi m-ar fi îmbrăţişat ca pe fiul risipitor. o vreme îmbrăţişarea ar fi putut să existe