ea era ema (a treia oara)

am mai privit-o o dată înainte să plec, apoi am ieşit uitând să mai închid uşa. şi aşa mi-a rămas în minte Ema, trântită pe scaun, dezbrăcată, cu ţigara împlântată în plex ca o daltă într-o statuie de piatră, ca o lalea rânjită, deja scuturată. Ema fuma direct cu plămânul, coastele ei fumegau ca nişte branhii bizare scoţând un şuierat abia perceptibil ca şi când un pinguin regal s-ar fi uşurat, fără jenă, în mare. coborând scările în grabă, cu pumnii atârnânu-mi imenşi în buzunare, mi s-a părut că disting geamătul ei de focă sărutată pe gură urmându-mă credincios prin întuneric. şi mi-a explodat dintr-o dată un hohot de râs în gâtlej ca un minaret ţâşnindu-mi pe gură, rupându-mi obrajii şi buzele, spărgându-mi dălţile maxilarelor. m-am prăvălit pe scări hohotind, râsul exploda în mine ca nişte pistoane accelerându-mi mişcarea, şi eu mă forţam să uit geamătul ei extactic, trupul ei folosit, aruncat pe canapea ca o cutie de bere desfăcută şi goală. când am ieşit pe scara blocului afară, scuipat ca un obuz dintr-o gură de tun, se lăsase peste blocuri o seară hilară cu o lucire ca de săpun.