Cel mai frumos se vede de sus

Hamburgul se vede cel mai bine de sus. De acolo de unde turnurile care danseaza si cladirea  filarmonicii si constructiile moderne si strazile frumos decorate si portul se vad cel mai bine. Iar cel mai inalt turn din Hamburg e turnul vechii biserici Michaeliskirche. O constructie gotica, inaltandu-si turla vegheata de o superba statuie a arhangelului cu sabia in mana, plutind aproape la aceeasi inaltime cu frontonul. Trebuia, inainte de a pleca din Hamburg, sa ma imprietenesc cu el definitiv si poate sa-l privesc putin – desi totusi prieteneste – de sus. In varful turnului se poate ajunge foarte usor cu liftul, dar ar insemna sa ratezi cu totul experienta daca n-ai ajunge acolo coplesit de efortul sutelor de trepte pana sus. S-a nimerit sa fie aproape ora 12 cand treceam prin dreptul clopotelor de cateva tone care se laganau prin aer ca niste rochii de metal monumentale si sonore. Dangatul asurzitor al clopotelor, care transforma in vibratie fiecare fibra a corpului meu m-a pietrificat aproape. Era ca si cand as fi fost lovit  de suflul unei explozii. Am trait o clipa impresia ca sint din sticla, ca m-as sparge in cioburi daca as cadea. Am stat nemiscat, privindu-le si ascultandu-le fascinat, ca si cand trupul meu ar fi trecut in acele clipe printr-o misterioasa rearanjare de care eram constient fara sa o pot controla totusi. O clipa, inainte de a se opri dangatul, s-a nascut undeva, in mine dar totusi departe de mine, gandul “si totusi daca?…”