O ceasca de cafea, va rog..

Din ceaşcă,

vaporii se ridicau mlădiaţi de curentul slab de aer din încăpere. Afară se înnorase. Nările aşteptau ca doi dulăi deja asmuţiţi, la două palme deasupra, căderea în extaz. Pânzele de receptori olfactivi unduiau în aburul fierbinte şi plin de arome, făcând fibrele nervoase să vibreze ca nişte coarde vocale tăiate din greşeală de bisturiul unui chirurg, nesfârşit de moale. N-ai fi fost primul. O lume întreagă s-ar fi putut ridica la cuvânt. Nu se întâmpla aşa din comoditate şi din teama că totul ar dispărea în neantul din care se zvonise. Era unul dintre momentele care ar fi putut produce acea sublimare în care toate contrariile se dădeau peste cap şi se îmbrăţişau ca saltimbancii, în aer, la circ. Chipurile se vărsau unele într-altele, amintiri disparate şi trunchiate reveneau şi se coagulau în mănunchiuri de imagini, ici şi colo înfloreau sentimente; dendritele se subţiau de plăcere. (Dendritele sunt – îmi răspunse Iulia serioasă – un fel de aţe care ies din celulele creierului ca dintr-un ghem şi se agaţă de alte ghemuri şi tot aşa la nesfârşit, de miliarde şi miliarde de ori, dar pe mine mă neliniştea explicaţia asta, şi mi se părea că dendritele ar fi un fel de boală, un fel de scămoşare a neuronilor; desigur nu i-am mai spus şi asta Iuliei, care era nerăbdătoare să citească mai departe şi nu să asculte aiurelile mele.)

O lume întreagă era creată din materia subtilă a vaporilor de cafea care continuau să urce spre nări, plini de rod. O singură sorbitură, şi senzaţia s-ar fi împrăştiat rapid în tot corpul, ca un muşuroi de electroni. Din abur erau făcute toate, din abur şi din fumul ţigării aspirat de plămâni până la asfixiere. Te-ai întins pe pat, ameţit, sorbind încă o dată din ceaşca de cafea, cu ţigara aprinsă în gură. Ochii se împăienjeniseră şi agonizau după ploape, mişcându-se tot mai imperceptibil, ca nişte indicatoare seismice inutile, dar de foarte mare fineţe. Ce bine ar fi fost dacă aşa avea să te găsească îngerul. Călătorind în extaze, dându-te de-a dura prin universuri. Ai adormit, fără grija timpului, cu ţigara atârnând printre buze, scuturându-se de scrum în scobitura gâtului.